DECIZIE nr. 306 din 8 iulie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 1, 2 şi 7 din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 1, 2 şi 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petre Mihai Băcanu în Dosarul nr. 6.345/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal au răspuns avocat Liliana Poenaru, pentru autorul excepţiei, şi avocat Paula Mihăiescu, pentru partea Ristea Priboi, celelalte părţi fiind lipsă.Reprezentantul autorului excepţiei solicită a se constata lipsa de procedură cu partea Marius Oprea, ca urmare a schimbării domiciliului acestuia.Magistratul-asistent informează completul de judecată asupra existenţei la dosarul cauzei a unei cereri a părţii Marius Oprea prin care solicită amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, care a fost examinată de Curtea Constituţională în şedinţa de judecată din 24 iunie 2004, dată la care s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 8 iulie 2004. În această cerere partea nu a făcut nici o precizare referitoare la schimbarea domiciliului. De asemenea, la dosar nu a fost depus nici un alt document din care să rezulte schimbarea domiciliului.Reprezentantul părţii Ristea Priboi se opune cererii de amânare, considerând că aceasta are drept scop tergiversarea soluţionării cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate în temeiul art. 98 din Codul de procedură civilă, considerând cauza în stare de judecată.Curtea, deliberând, constată procedura îndeplinită şi, pe cale de consecinţă, respinge cererea formulată, acordând cuvântul pe fond.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.Reprezentantul părţii Ristea Priboi arată că nu există nici o contradicţie între dispoziţiile criticate şi textele constituţionale, precum şi cele din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei, solicitând respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 52 alin. 1 şi 2, invocând practica în materie a Curţii Constituţionale, şi ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 52 alin. 7, întrucât aceste prevederi au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.345/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 1, 2 şi 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Petre Mihai Băcanu, inculpat recurent în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la România ca stat de drept şi la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi la dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 127 referitoare la caracterul public al dezbaterilor. De asemenea, se susţine şi încălcarea prevederilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume a celor ale art. 6 pct. 1 privitoare la un proces echitabil şi ale art. 14 referitoare la nediscriminare.Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 52 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece prevăd că abţinerea sau recuzarea se judecă în şedinţă secretă, deşi în art. 127 din Constituţie, republicată, şi în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se prevede că şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. Se arată că, prin formularea cererii de recuzare, instanţa în faţa căreia s-a ridicat se dezinvesteşte şi totodată nu cunoaşte motivele pentru care a fost recuzată, deoarece textul art. 48 din Codul de procedură penală este incomplet şi defectuos redactat, încălcând normele constituţionale invocate. Instanţa în cauză, prin dezinvestire, nu mai poate efectua nici un act de procedură (de exemplu, să acorde un termen de control).În ceea ce priveşte art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, acesta este considerat neconstituţional deoarece prevede că examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face ascultându-se procurorul, iar dacă este necesar şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere, încălcându-se egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, deoarece, în timp ce procurorul se citează în mod obligatoriu şi se ascultă, celelalte părţi sunt ascultate decât dacă instanţa consideră necesar.La rândul său, textul art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală este considerat neconstituţional deoarece părţile nu sunt înştiinţate de termenul de judecată şi nu cunosc momentul de la care curg cele 24 de ore pentru declararea recursului, încălcându-se art. 21 din Constituţie, republicată, şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că recuzarea este, alături de abţinere, un remediu procesual prevăzut de lege, prin care un judecător al unei cauze concrete, susceptibil de a fi bănuit, pentru anumite motive prevăzute de lege, de imparţialitate sau lipsă de obiectivitate, este înlăturat de la judecarea acelei cauze. Prin reglementările art. 52 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală s-a urmărit ca situaţiile şi împrejurările de natură a provoca suspiciunea personală, privitor la obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorului, să fie circumscrise unui cadru procesual restrâns, care să nu contravină principiului publicităţii procesului penal. Se observă că partea care formulează o cerere de recuzare şi procurorul sunt pe poziţia de egalitate, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare. Sintagma "ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă" trebuie interpretată în sensul că participarea procurorului nu este obligatorie, iar în situaţia în care apreciază ca fiind necesar, instanţa poate asculta şi partea care a formulat cererea de recuzare.În legătură cu art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, instanţa arată că cererea de recuzare nu poate fi interpretată ca o dezinvestire a instanţei, aceasta fiind un remediu procesual de care pot beneficia justiţiabilii, în situaţia în care judecătorul cauzei, susceptibil de a fi bănuit de imparţialitate, să fie înlăturat de la judecarea acelei cauze. Această instituţie este în acord cu art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană, privitor la procesul echitabil, fiind chiar o garanţie a desfăşurării acestuia.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 127 din Constituţie, republicată, procedura de judecată este stabilită de lege, iar şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. Astfel, în temeiul prevederilor constituţionale, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Întrucât procedura de soluţionare a cererilor de abţinere sau recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, aceasta este reglementată în conformitate cu prevederile constituţionale menţionate, cu respectarea trăsăturilor definitorii ale instituţiei abţinerii şi recuzării.Dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, întrucât recuzarea nu formează obiectul unui tratat internaţional, nici prevederilor art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Prevederile art. 52 alin. 1, 2 şi 7 din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 16 din Constituţie, republicată, referitoare la egalitatea în drepturi, întrucât nu consacră privilegii sau discriminări în raport cu vreunul dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie, republicată. Pentru aceleaşi motive nu se încalcă nici prevederile art. 124 din Constituţie, republicată, referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii, în mod imparţial şi egal pentru toţi.În concluzie, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 1, 2 şi 7 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate şi completate atât prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, cât şi prin Legea nr. 159/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 mai 2004, dispoziţii care au următorul conţinut: „Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea celui care declară că se abţine sau care este recuzat.Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere. […]Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării, şi dosarul se înaintează de îndată instanţei de recurs. Recursul se judecă în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea părţilor."Autorul excepţiei consideră aceste dispoziţii de lege ca fiind contrare mai multor prevederi ale Constituţiei, şi anume art. 1 alin. (3) şi (4) referitor la statul de drept şi la principiul separaţiei şi echilibrării puterilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 127 referitor la caracterul public al dezbaterilor. De asemenea, sunt vizate şi prevederile art. 6 pct. 1, referitoare la dreptul la un proces echitabil, în faţa unei instanţe care să judece cauza public şi într-un termen rezonabil, precum şi cele ale art. 14 referitoare la interzicerea discriminării, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 52 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, şi anume la cele ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 123 [devenit, după republicarea Constituţiei, art. 124 alin. (1) şi (3)] şi art. 126 [devenit art. 127]. De asemenea, controlul de constituţionalitate a vizat şi raportarea textelor de lege criticate la dispoziţiile art. 6 pct. 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, de exemplu, prin deciziile nr. 12 din 16 ianuarie 2001, nr. 135 din 26 aprilie 2001 şi nr. 300 din 7 noiembrie 2002, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 18 aprilie 2001, nr. 330 din 20 iunie 2001 şi nr. 867 din 2 decembrie 2002, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, următoarele:Dispoziţiile art. 52 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de soluţionare a declaraţiilor de abţinere sau a cererilor de recuzare, sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi ale convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile omului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie [în prezent art. 126 alin. (2)], "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că reglementările în discuţie sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, iar prevederile criticate nu aduc atingere drepturilor constituţionale ale părţilor. Totodată, conform art. 126 din Constituţie (devenit art. 127), "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", unul dintre acestea fiind prevăzut în art. 52 alin. 1 din Codul de procedură penală. De asemenea, potrivit art. 129, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile prevăzute de lege.Judecarea cererii de recuzare fără citarea părţilor are ca scop evitarea prelungirii nejustificate a judecăţii şi efectuarea acesteia într-un termen rezonabil. Nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii, de vreme ce dispoziţiile criticate nu conţin privilegii sau discriminări.Aşa fiind, Curtea Constituţională, prin deciziile pronunţate, a statuat că dispoziţiile art. 52 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei soluţii, cele statuate anterior prin deciziile Curţii Constituţionale îşi menţin valabilitatea şi în dosarul de faţă.Curtea nu poate reţine nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată, referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, deoarece aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incidente în cauză.De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 52 alin. 7, introduse prin Legea nr. 281/2003 şi, ulterior, modificate prin Legea nr. 159/2004, au fost abrogate expres prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55 din 25 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 1 iulie 2004. Faţă de această situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională poate decide numai asupra actelor normative în vigoare. Constatând însă că la data sesizării sale, prin Încheierea din 8 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, dispoziţiile art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală erau în vigoare, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3), al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petre Mihai Băcanu în Dosarul nr. 6.345/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2004.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește