DECIZIE nr. 303 din 8 noiembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 8.810/2001.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând ca stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale determina şi aplicarea sancţiunii. Astfel, nu se poate stabili ca temei juridic un text din Codul penal, iar sancţiunea să fie aplicată în baza unui alt text. Se considera ca textul de lege criticat (art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001) încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul neretroactivitatii, cu excepţia legii penale mai favorabile, deoarece dispune aplicarea prevederilor ordonanţei şi infractorilor definitiv condamnaţi pentru infracţiuni care nu au fost dezincriminate. Se apreciază, de asemenea, ca şi dispoziţiile alin. 1 al aceluiaşi articol sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece au caracter retroactiv, şi, în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, se solicita extinderea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii întregului art. II din ordonanţa, întrucât acestea, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 12 iulie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 8.810/2001, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală. Excepţia a fost ridicată din oficiu, într-o contestaţie la executare formulată de Biroul de executări penale al aceleiaşi judecătorii privind pe Sandel Milea, condamnat la 5 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, prevăzută de art. 200 alin. 2 şi 3 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale mai favorabile, considerându-se ca "prevederile art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 obliga instanţa să aplice o lege ulterioară săvârşirii faptei, nefavorabile sub aspectul cuantumului pedepsei”. Instanţa considera ca ordonanţa „nu este o lege mai favorabilă şi din acest motiv nu poate fi retroactivă”.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci „conţine o precizare” care s-a făcut „în scopul de a nu se ajunge la situaţia nedorita ca, prin efectele abrogării art. 200 din Codul penal, cei cărora li s-au aplicat pedepse definitive, în temeiul alineatelor 2-4 ale art. 200 din Codul penal, sa profite nejustificat de abrogarea acestui text”. Se mai arata în aceeaşi opinie ca „reincadrarea faptelor, care au intrat sub incidenţa dispoziţiilor art. 200 alin. 2-4, în art. 197 şi 198, după caz, nu conduce la rejudecarea în fond a cauzelor şi la aplicarea unor noi pedepse, fiind de principiu ca hotărârile de condamnare definitive au intrat în puterea lucrului judecat”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, dispoziţii care au următorul conţinut: „În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă pentru faptele prevăzute în art. 200 alin. 2-4 şi pedeapsa este în curs de executare, dacă aceste fapte sunt prevăzute în alte texte din Codul penal sau din legi speciale, instanţa de executare, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, va proceda de îndată la încadrarea faptelor în aceste texte.”Judecătoria Brăila, care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, arata ca ele contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". Or, dispoziţiile legale criticate prevăd aplicarea legii noi în raport cu fapta săvârşită anterior intrării ei în vigoare, deşi nu este mai favorabilă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este intemeiata pentru considerentele ce urmează:Alin. 2 al art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 priveşte situaţia inculpaţilor definitiv condamnaţi pentru faptele prevăzute în art. 200 alin. 2-4 din Codul penal, ale căror pedepse se afla în curs de executare, fapte care nu au fost dezincriminate, fiind prevăzute în alte texte din Codul penal sau în legi speciale. În aceste cazuri ordonanţa dispune ca instanţa de executare, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, sa procedeze de îndată la încadrarea faptelor în aceste texte.Prin art. I pct. 3 din aceasta ordonanţa, art. 200 din Codul penal a fost abrogat, însă faptele prevăzute în alin. 2-4 din acest articol au fost incriminate în art. 197 şi 198 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 şi 2 din ordonanţa criticata, şi, prin urmare, ele continua sa constituie infracţiuni, chiar dacă au o alta calificare.În speta, prin Sentinta penală nr. 659 din 30 martie 2001 a Judecătoriei Brăila (rămasă definitivă prin neapelare anterior adoptării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 89/2001) Sandel Milea a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, săvârşită prin constrângere asupra unui minor, fapta prevăzută de art. 200 alin. 2 şi 3 din Codul penal în vigoare la data săvârşirii acesteia şi care aveau următorul cuprins:Art. 200 alin. 2 şi 3: "Fapta majorului de a avea relaţii sexuale cu un minor de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.Relaţiile sexuale cu o persoană de acelaşi sex în imposibilitate de a se apara ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi."Aceste fapte (pentru care Sandel Milea a fost condamnat) au fost incriminate, prin ordonanţa, în art. 197 alin. 1 şi 3 din Codul penal, care au următorul conţinut:"Actul sexual, de orice natura, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. […]Pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi."Dispoziţiile legii penale noi, fiind vadit mai severe, nu pot fi aplicate faptelor săvârşite anterior intrării lor în vigoare, iar prevederile art. II alin. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001, care se referă la aplicarea lor în raport cu fapta săvârşită anterior, sunt evident neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora numai „legea penală mai favorabilă” constituie excepţia de la principiul neretroactivitatii legii. Or, dispoziţiile legale criticate cer „încadrarea faptelor” în legea noua, deşi încadrarea este o operaţiune care se face în vederea aplicării legii, în speta a legii noi mai severe.Curtea nu poate impartasi opinia referitoare la necesitatea acestei "precizări" cuprinse în textul de lege criticat "în scopul de a nu se ajunge la situaţia […] să se profite nejustificat de abrogarea acestui text" (art. 200 din Codul penal), deoarece nu era nevoie de adoptarea unor dispoziţii contrare Constituţiei, ci de aplicarea corecta a principiilor privitoare la succesiunea legilor penale, consacrate în art. 10-16 din Codul penal. Or, potrivit art. 12 alin. 1 din Codul penal "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea noua", şi, prin urmare, nu exista riscul de a se profita nejustificat de abrogarea art. 200 din Codul penal, abrogare care nu reprezintă şi o dezincriminare a faptelor prevăzute în alin. 2-4, care constituie infracţiuni, având o alta denumire, şi sancţionate chiar mai sever. Astfel, Curtea observa ca, deşi prin dispoziţia pct. 3 al art. I din ordonanţa art. 200 este abrogat, prin pct. 1 şi 2 ale aceluiaşi articol faptele prevăzute la alin. 2-4 ale art. 200 din Codul penal au fost incriminate ca variante ale infracţiunii de viol sau ale infracţiunii de act sexual cu un minor, fiind mai aspru pedepsite. Ordonanţa a dezincriminat doar faptele prevăzute la art. 200 alin. 1 şi 5, cu privire la care sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Codul penal. Referitor la faptele care au fost prevăzute de art. 200 alin. 2-4 din Codul penal şi care, potrivit art. I pct. 1 şi 2 din ordonanţa, au fost incriminate în art. 197 şi 198 din Codul penal, în raport cu acestea sunt incidente dispoziţiile art. 13 din Codul penal care consacra principiul extraactivitatii legii penale mai favorabile. În speta, fiind însă vorba de o pedeapsă definitivă, în curs de executare, nu se pune problema incidentei legii noi, nefiind îndeplinite cerinţele art. 14 şi 15 din Codul penal privind aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive şi, respectiv, aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.Curtea retine, pentru considerentele expuse, ca dispoziţiile alin. 2 al art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodată, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevede că „În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare”, Curtea urmează sa extindă controlul de constituţionalitate asupra alin. 1 al art. II din ordonanţa, de care nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. Acest text este următorul: „Faptelor prevăzute în art. 200 alin. 2-4, aflate în curs de urmărire sau de judecată, dacă sunt prevăzute în alte texte din Codul penal sau din legi speciale, li se aplică aceste texte.”Curtea constata ca şi aceste dispoziţii sunt neconstituţionale deoarece sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât impun aplicarea retroactivă a legii penale noi care, pentru motivele arătate, nu are un caracter mai favorabil. Or, potrivit textului constituţional menţionat "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". Şi în acest caz Curtea constata ca dispoziţia încalcă aceleaşi prevederi constituţionale, precum şi pe cele consacrate în Codul penal în art. 13, potrivit cărora "În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă". Dispoziţiile alin. 1 al art. II din ordonanţa încalcă şi principiul legalităţii incriminării, consacrat în art. 2 din Codul penal, deoarece impun tragerea la răspundere penală în temeiul unor dispoziţii penale sanctionatorii care nu existau în momentul săvârşirii faptei şi care nu sunt nici mai favorabile.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. 2 al art. II şi, prin extindere, şi a dispoziţiilor alin. 1 al aceluiaşi articol din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 8.810/2001 al aceleiaşi instanţe, constatând ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește