Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în ansamblu, a dispoziţiilor art. 18, ale art. 19 şi ale art. 20 din aceeaşi ordonanţă, precum şi a celor ale art. 4 şi ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, precum şi ale art. 4 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alchimia Impex” – S.R.L. din Reşiţa în Dosarul nr. 7.623/C/2005 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003, iar ca neîntemeiată a celor ale art. 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.623/C/2005, Tribunalul Caraş-Severin – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, precum şi ale art. 4 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alchimia Impex” – S.R.L. din Reşiţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei prin care a fost respinsă o plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 46 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, coroborate cu prevederile art. 18-20 din aceeaşi ordonanţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi b). În dezvoltarea motivelor excepţiei, se arată că Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, în ansamblu, încalcă libertatea comerţului, ignorând calitatea consumatorului de parte activă a raportului comercial, reducându-l astfel la rolul de „simplu spectator la războiul dintre stat şi comerciant”.În consecinţă, se apreciază că textele criticate limitează posibilitatea societăţii în cauză de a se apăra şi de a aduce dovezi împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.Tribunalul Caraş-Severin – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, se arată că actele normative invocate nu intră în categoria celor supuse controlului de constituţionalitate pe cale de excepţie şi nici soluţionarea cauzei nu depinde de acestea. Totodată, se mai apreciază că motivele de neconstituţionalitate invocate sunt probleme de fond şi de aplicare a actelor normative criticate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocat, îl constituie dispoziţiile art. 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 23 martie 1994, precum şi cele ale art. 4 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 10 septembrie 2003. Curtea observă că, deşi, în mod formal, autorul excepţiei nu invocă, în mod expres, decât neconstituţionalitatea dispoziţiilor sus amintite, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, acesta contestă şi constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, în ansamblu.Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:– Art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.”;– Art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia.”;– Art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie, de valabilitate sau data durabilităţii minimale, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii.Producătorul are obligaţia să-şi precizeze adresa în elementele de identificare, până la data aderării României la Uniunea Europeană.";– Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003: „Se admite introducerea pe piaţă numai a aparatelor frigorifice de uz casnic al căror consum de energie electrică este mai mic sau egal cu consumul maxim admis potrivit clasei de eficienţă pentru categoria aparatului frigorific de uz casnic respectiv, calculat conform metodei prevăzute în anexa nr. 1, şi care:a) au aplicată o etichetă indicând consumurile de energie, clasa de eficienţă energetică, nivelul de zgomot şi, după caz, alte caracteristici, conform anexei B la Standardul «Eficienţa energetică şi etichetarea ei» SR 13339:1996; eticheta se plasează pe exteriorul părţii frontale sau superioare a aparatului frigorific de uz casnic, astfel încât să fie uşor de observat şi vizibilă; … b) sunt însoţite de o fişă conţinând informaţiile înscrise pe etichetă, modelul fişei fiind conform anexei C la Standardul «Eficienţa energetică şi etichetarea ei» SR 13339:1996; … c) au marcajul european de conformitate CE, prevăzut în anexa nr. 3 la Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, aplicat de un producător sau un reprezentant autorizat al acestuia, denumit în continuare marcaj CE.”; … – Art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003: „Responsabilitatea introducerii pe piaţă a aparatelor frigorifice de uz casnic conform prevederilor art. 4 revine furnizorului.”Textele constituţionale invocate expres în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) privind economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei apreciază că prevederile criticate contravin art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. a) şi b), întrucât îngrădesc atât libertatea comerţului, cât şi libertatea economică.I. Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial", iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă […]”.Astfel, hotărârile Guvernului nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ.Pentru aceste motive, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanţa judecătorească trebuia să respingă excepţia de neconstituţionalitate ridicată, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Întrucât instanţa de judecată nu s-a conformat acestor dispoziţii legale, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003.II. În ceea ce priveşte constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, în ansamblu, Curtea, prin Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, a stabilit, în esenţă, că drepturile cetăţenilor care au calitatea de consumatori şi obligaţiile corelative ale agenţilor economici, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, au caracter de protecţie împotriva unor practici abuzive, şi nicidecum discriminatoriu, acestea fiind adecvate poziţiei specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii şi comercianţii care beneficiază de plată preţului pentru produsul vândut.Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, întrucât funcţionarea normală a economiei de piaţă este perfect compatibilă cu măsurile de protecţie a consumatorilor, iar libertatea comerţului şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică nu numai că nu sunt incompatibile cu fixarea unor reguli privind calitatea produselor sau a serviciilor prestate, dar acestea sunt impuse de alte obligaţii ce revin statului, şi anume cea prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) cu privire la crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.De asemenea, în cauza de faţă, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 nu afectează libertatea economică, aceasta, potrivit textului Constituţiei, fiind necesar să fie exercitată „în condiţiile legii”. De altfel, autorul excepţiei este o societate comercială, care astfel are asigurat, în condiţiile legii, dreptul de a efectua acte şi fapte de comerţ.Curtea constată că aceleaşi considerente sunt valabile şi cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, reglementări cuprinse în cap. IV al ordonanţei intitulat „Informarea şi educarea consumatorilor”.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alchimia Impex” – S.R.L. din Reşiţa în Dosarul nr. 7.623/C/2005 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia civilă.II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. 18, 19 şi 20 din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––-