DECIZIE nr. 303 din 11 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-MargaretaKrupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Lai Hanqin în Dosarul nr. 5.074/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 februarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 11 martie 2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia din 5 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.074/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.Excepţia a fost ridicată de Lai Hanqin într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei încheieri de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 sunt neconstituţionale, întrucât, prin coroborarea cu dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, impun îndeplinirea, la data soluţionării cererii de prelungire a dreptului de şedere, a unor condiţii mult mai restrictive decât cele care era necesar să fie îndeplinite la data depunerii cererii.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care statuează principiul neretroactivităţii legii şi în art. 21 alin. (3) care garantează dreptul la un proces echitabil, precum şi celor cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabilÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal menţionează că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, fără a-şi exprima însă opinia cu privire la constituţionalitatea textului legal supus controlului de constituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Precizează că prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 „cuprind soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări”. Apreciază că acestea constituie „o măsură menită să asigure stabilitatea raporturilor juridice născute în aplicarea legii vechi, neputându-se susţine că ar aduce atingere prevederilor cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţie”. Mai arată că, în opinia sa, prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 „nu sunt de natură să încalce prevederile constituţionale care statuează principiul liberului acces la justiţie”.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. II din Legea nr. 56/2007 nu conţin nicio dispoziţie cu caracter retroactiv şi nici nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Arată că textele de lege criticate nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.– Art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 stabileşte că: „Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta lege.”– Art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, astfel cum a fost modificat şi completat prin art. I. pct. 42 din Legea nr. 56/2007 şi prin art. 6 pct. II subpunctele 22-24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007, are următorul cuprins: „(1) Străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară, în următoarele condiţii:a) are avizul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine; … b) deţine legal spaţiul pentru sediul social; … c) este acţionar sau asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare; … d) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat. … (2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii: … a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri; … b) obiectul activităţii desfăşurate este cel iniţial ori o continuare sau un rezultat al acestuia; … c) deţine legal spaţiul pentru sediul social; … d) este acţionar sau asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare; … e) investiţia este concretizată fie în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000 euro, în cazul acţionarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea a cel puţin 15 locuri de muncă, în cazul acţionarului, şi 10, în cazul asociatului. În cazul creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă de muncă, în condiţiile legii; … f) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat, obţinute din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. … (3) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente: … a) planul de afaceri avizat de Agenţia Română pentru Investiţii Străine; … b) documentele care atestă că activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri; … c) certificatul constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul social şi obiectul principal de activitate al societăţii comerciale, menţiunile efectuate la comunicarea instanţelor de judecată, durata de funcţionare a societăţii comerciale; … d) înscrierile de menţiuni prevăzute de lege, corespunzătoare modificărilor intervenite cu privire la actul constitutiv al societăţii comerciale; … e) certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari, emis de instituţia competentă, care să cuprindă, conform bilanţului anual, date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi; … f) adeverinţă eliberată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte numărul persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la această instituţie. […] … (5) Dreptul de şedere temporară în acest scop se prelungeşte succesiv pentru perioade de un an, iar în cazul străinilor care fac dovada că au efectuat investiţii de minimum 500.000 de euro sau că au creat peste 50 de locuri de muncă cu normă întreagă, dreptul de şedere se prelungeşte pe perioade de 3 ani." … Autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care statuează principiul neretroactivităţii legii şi ale art. 21 alin. (3), precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din aceeaşi ordonanţă, conţin norme cu caracter retroactiv, prin aceea că „noile condiţii, mai restrictive” cuprinse în actul normativ criticat urmează a se aplică situaţiilor aflate „în curs de rezolvare”, fără a se preciza în ce fază – administrativă sau judiciară – se află cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară în România. Este posibil, astfel, ca petentul să nu mai îndeplinească noile cerinţe necesare acordării dreptului solicitat, chiar dacă la momentul formulării cererii acestea erau îndeplinite, ceea ce echivalează, în opinia sa, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil „în însăşi substanţa sa”.Curtea observă, mai întâi, că este nereală afirmaţia autoarei excepţie, potrivit căreia noile condiţii de prelungire a dreptului de şedere pe teritoriul României "sunt mult mai restrictive".Printr-o simplă analiză comparativă a conţinutului normativ al art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, în redactarea pe care acesta o avea înainte de modificările şi completările aduse prin Legea nr. 56/2007 şi cea pe care o are în prezent, ca urmare a acestor modificări şi completări, se poate observa că noua reglementare nu schimbă cu nimic cerinţele impuse străinului care solicită prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României în scopul desfăşurării de activităţi comerciale. Aparentele diferenţe provin exclusiv din reformulări sau detalieri, care însă în niciun caz nu „vizează însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii”, aşa cum susţine autoarea excepţiei.Nici chiar despre dispoziţiile alin. (5) al art. 55, care a fost nou introdus prin Legea nr. 56/2007, nu se poate reţine că ar implica vreo restricţie pentru solicitant prin impunerea unei condiţii mai aspre. Acest din urmă text prevede doar necesitatea prelungirii succesive a dreptului de şedere temporară, cu frecvenţe diferite în funcţie de valoarea investiţiei sau de numărul de locuri de muncă create. Astfel, cei care au o investiţie cu o valoare mai mare sau au creat mai multe locuri de muncă beneficiază de o perioadă de prelungire mai lungă în timp, după care trebuie să ceară o nouă prelungire a dreptului de şedere, aşa cum şi cei ale căror investiţii sunt mai mici, dar se încadrează totuşi în plafonul impus în art. 55 alin. (2) lit. e) în forma modificată (care este identic cu cel care trebuia atins şi potrivit vechii reglementări), pot beneficia de prelungirea dreptului de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, doar că anual trebuie să reînnoiască cererea de prelungire, aceasta urmând să fie admisă dacă, desigur, solicitantul îndeplineşte condiţiile cerute.Aşadar, Curtea constată că aplicarea imediată, prin efectul art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007, a noii reglementări cuprinse în art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravine principiului neretroactivităţii legii. Textul de lege criticat nu dispune pentru trecut, ci numai cu privire la acte întocmite după intrarea în vigoare a normelor incidente în materie, în deplină concordanţă cu art. 15 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, nu se poate reţine nici pretinsa contradicţie cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la dreptul la un proces echitabil.De altfel, Curtea a mai examinat, parţial, constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza de faţă, iar prin Decizia nr. 945 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, a reţinut că prevederile art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Lai Hanqin în Dosarul nr. 5.074/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2008.PREŞEDINTE,Acsinte GasparMagistrat-asistent,Claudia Margareta Krupenschi––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește