DECIZIE nr. 301 din 9 iulie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Valeriu Sas şi Delia Sas în Dosarul nr. 3.036/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 iulie 2003, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, la cererea părţilor prezente, a amânat pronunţarea la data de 9 iulie 2003.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin încheierile din 12 februarie 2003, 11 februarie 2003 şi 25 martie 2003, pronunţate în dosarele nr. 3.036/2001, nr. 10.412/2002, nr. 10.413/2002, nr. 10.408/2002, nr. 6.443/2002 şi nr. 6.595/2002, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi, respectiv, Judecătoria Sibiu au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Valeriu Sas, Delia Sas, Gheorghe Grigoriu, Elena Xantopol, Sever Xantopol şi Adela Grigoriu şi, din oficiu, de Judecătoria Sibiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin validarea actelor de înstrăinare a unor imobile preluate de stat fără titlu valabil, contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.Se susţine ca textele criticate încalcă şi prevederile art. 41 din Constituţie şi pe cele ale art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "adevăratul proprietar al imobilului pierde dreptul sau de proprietate, în folosul altei persoane, dar fără a fi expropriat pentru o cauza de utilitate publică şi cu dreapta şi prealabilă despăgubire". În acest fel, susţin autorii excepţiei, dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „consolideaza actele juridice prin care s-a vândut lucrul altuia, ducand la violarea dreptului adevăratului proprietar”.Curtea Suprema de Justiţie apreciază ca excepţia este neîntemeiată, invocand Decizia Curţii Constituţionale nr. 191/2002, prin care s-a constatat ca dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti considera ca textul legal criticat de autorii excepţiei contravine atât dispoziţiilor art. 15 alin. (2), deoarece se validează un act lovit de nulitate, cat şi dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca din analiza textului de lege criticat nu reiese elementul de noutate care să determine raportarea acestuia la art. 15 alin. (2) din Constituţie. Ocrotirea bunei-credinţe a subdobanditorului cu titlu oneros al unui imobil şi grija pentru asigurarea securităţii circuitului civil sunt principii care erau deja consacrate la data apariţiei textului de lege criticat. În consecinţa, apreciază excepţia ca neîntemeiată.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca textul criticat nu încalcă principiul neretroactivitatii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocand Decizia Curţii Constituţionale nr. 191/2002 prin care s-a statuat ca acest text este constituţional.Protejarea dobânditorului cu titlu oneros de buna-credinţa este justificată pe considerente de echitate şi utilitate socială şi constituie una dintre excepţiile de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării sau constatării nulităţii actului iniţial. De asemenea, se arata ca textul de lege criticat reprezintă o aplicare a principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii private şi al bunei-credinţe a celui care a devenit proprietar. Se mai arata ca dispoziţiile criticate nu conţin nici un element de discriminare care să ducă la încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece tuturor celor aflaţi în situaţia descrisă de ipoteza textului criticat urmează sa li se aplice acelaşi regim. În concluzie, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, arata ca textul criticat este în concordanta cu prevederile constituţionale cu privire la proprietate, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, ca, de exemplu, Decizia nr. 191/2002 şi Decizia nr. 72/2003.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Excepţia are ca obiect dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, dispoziţii al căror conţinut este următorul: „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credinţa.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, şi Decizia nr. 72 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003.Cu acest prilej Curtea Constituţională, aplicând principiul ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparentei de drept, a decis ca acest text este constituţional, dat fiind ca soluţia pe care o consacra nu are nimic novator şi, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.Soluţiile adoptate, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.Curtea constata, de asemenea, ca ocrotirea interesului dobânditorului de buna-credinţa a fost determinata de ratiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile. Ne aflam în prezenta unei erori comune a dobanditorilor cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce indreptateste o larga prezumţie de buna-credinţa a acestora, întrucât aceasta eroare comuna a tuturor dobanditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ. Astfel fiind, nu poate fi decât de bunacredinta cel ce se întemeiază pe o dispoziţie a legii.Faţa de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Valeriu Sas, Delia Sas, Gheorghe Grigoriu, Elena Xantopol, Sever Xantopol şi Adela Grigoriu şi, din oficiu, de Judecătoria Sibiu în dosarele nr. 3.036/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă, nr. 10.412/2002, nr. 10.413/2002 şi nr. 10.408/2002 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi nr. 6.443/2002 şi nr. 6.595/2002 ale Judecătoriei Sibiu.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iulie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Maria Bratu──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește