DECIZIE nr. 300 din 6 noiembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicată, prin mandatar, de Valentina Aneta Duta în Dosarul nr. 13.690/2000 al Judecătoriei Galaţi.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a), sustinand ca textul criticat nu conţine nici o discriminare între salariaţi care să determine încălcarea principiilor constituţionale, şi respingerea, ca fiind inadmisibila, a excepţiei privind dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, a căror neconstituţionalitate a fost constatată anterior de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 2 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 13.690/2000, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicată, prin mandatar, de Valentina Aneta Duta într-un litigiu de muncă aflat pe rolul acelei instanţe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii sanselor şi creează discriminări între salariaţi aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv angajaţi pe posturi de aceeaşi natura, întrucât unitatea poate menţine sau desface contractele de muncă ale salariaţilor în mod aleatoriu. Autorul excepţiei considera ca aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, art. 16 alin. (1), art. 20, 33, 43 şi 51 din Constituţie, precum şi ale art. 23 şi 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.Judecătoria Galaţi, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia ridicată este nefondata, întrucât în situaţia prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii "unitatea, ca urmare a reorganizării activităţii, reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza" şi, în consecinţa, "are dreptul sa selecţioneze personalul pentru posturile rămase, instanţa neputând cenzura aceasta".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii este neîntemeiată, întrucât motivul de desfacere a contractului de muncă prevăzut de acest text de lege "se impune, deoarece unitatea nu poate fi obligată sa păstreze anumite posturi, atunci când menţinerea lor îi poate afecta activitatea ulterioară", iar prin aceasta nu se încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, se apreciază, în acelaşi punct de vedere, ca excepţia este inadmisibila, deoarece acest text de lege a fost declarat neconstitutional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 193 din 19 iunie 2001.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doua texte din Codul muncii, şi anume:– Art. 130 alin. (1) lit. a): "Contractul de muncă poate fi desfăcut, din iniţiativa unităţii, în cazul când:a) unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza ca urmare a reorganizării;"; … – Art. 136 alin. (2): "Dacă persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcţie cu o retributie inferioară sau a realizat alte câştiguri mai mici, despăgubirea prevăzută în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp."Alin. (1) al aceluiaşi articol reglementează despăgubirea datorată salariatului al cărui contract de muncă a fost desfăcut în mod nejustificat, pe perioada când, din aceasta cauza, a fost lipsit de salariu.Prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei în susţinerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate sunt:– Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";– Art. 4 alin. (2): "România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială.";– Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; … – Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 33: "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.(2) Statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. … (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boala, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii."; … – Art. 43: "(1) Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţa medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţa socială prevăzute de lege."; … – Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."Cu raportare la prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt în neconcordanta cu unele reglementări din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, şi anume:– Art. 23: "1. Orice persoană are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva somajului.2. Toţi oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru munca egala.3. Orice om care munceste are dreptul la o remuneraţie echitabila şi satisfăcătoare care să-i asigure lui, precum şi familiei sale o existenta conformă cu demnitatea umană şi completată, dacă este cazul, cu alte mijloace de protecţie socială.4. Orice persoană are dreptul sa întemeieze cu alte persoane sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.";– Art. 25: "1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţa corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunastarii proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinta, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa.2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire specială. Toţi copiii, indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afară căsătoriei, se bucura de aceeaşi ocrotire socială."Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, Curtea constata ca textul a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi, prin Decizia nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, a stabilit ca "dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii nu mai sunt în vigoare întrucât sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 38 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţie". În consecinţa, având în vedere dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale a căror constituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, Curtea constata ca data publicării deciziei sale, menţionată mai sus, este ulterioară celei la care a fost sesizată cu prezenta cauza şi astfel urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, ca devenită inadmisibila.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă ca atare. Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau posibilitatea agenţilor economici şi instituţiilor să îşi organizeze activitatea în conformitate cu cerinţele unei funcţionari eficiente, iar în raport cu aceasta sa dimensioneze numărul de personal angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor lor reale. Aceasta posibilitate include şi măsuri de reorganizare a activităţii şi, dacă este necesar, reducerea numărului personalului angajat, prin desfiinţarea unor posturi. În cazul reducerii numărului de personal angajat, conducerea unităţii decide pe care dintre salariaţii încadraţi îi menţine în posturi de aceeaşi natura cu cele desfiinţate, având posibilitatea sa desfaca contractele de muncă ale celorlalţi. Textul de lege criticat nu permite a se face nici o deosebire între salariaţi pe baza nici unuia dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie, unitatea putând selectiona salariaţii pe care-i opreşte exclusiv pe baza criteriului de competenţa, al corespunderii, având în vedere modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în posturile ocupate. Pentru eliminarea sau sancţionarea eventualelor abuzuri în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, la cererea salariatului care contesta măsura desfacerii contractului de muncă, instanţa judecătorească poate examina legalitatea măsurii luate, respectiv dacă reorganizarea activităţii, reducerea de personal şi desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de salariatul concediat au fost reale sau fictive. În cadrul acestui control instanţa poate sanctiona şi eventualele discriminări făcute la selecţionarea personalului prin folosirea altor criterii decât cele de pregătire, competenţa şi corespundere profesională.Curtea mai constata ca în afară de prevederile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, celelalte dispoziţii constituţionale, precum şi reglementările din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, invocate de autorul excepţiei, nu sunt incidente în cauza.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicată de Valentina Aneta Duta în Dosarul nr. 13.690/2000 al Judecătoriei Galaţi.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu────────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește