DECIZIE nr. 30 din 2 iunie 2008

pentru examinarea recursului în interesul legii, privind aplicarea dispoziţiilor art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, referitor la emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării



Dosar nr. 13/2008Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind aplicarea dispoziţiilor art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, referitor la emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării, nefiind o procedură jurisdicţională, nu necesită să fie dispusă prin încheiere, iar în cazul în care totuşi s-a pronunţat o astfel de încheiere, împotriva acesteia nu există cale de atac.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar referitor la emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării.Astfel, unele instanţe au considerat că asupra propunerii procurorului de a emite mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării instanţa se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică sau în camera de consiliu, cu sau fără participarea procurorului ori a apărătorului persoanei căutate, fără a admite însă existenţa vreunei căi de atac.Alte instanţe, în aceeaşi materie, s-au pronunţat în camera de consiliu, cu sau fără participarea procurorului, cu sau fără participarea apărătorului persoanei căutate, printr-o încheiere, cu menţiunea că aceasta este supusă căii de atac a recursului, fie "în 24 de ore de la pronunţare pentru procuror", fie "în termen de 24 de ore de la pronunţare" sau doar cu menţiunea imprecisă "cu recurs".În fine, alte instanţe au apreciat că, dimpotrivă, recursul exercitat împotriva acestor încheieri este inadmisibil, deoarece nici legea specială (art. 66^1 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006), şi nici normele generale de drept penal nu prevăd o procedură jurisdicţională în această materie.Examinându-se punctele de vedere menţionate, în raport cu dispoziţiile aplicabile, se constată următoarele:Prin art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, se prevede că „în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzării prin canale specifice”.În continuare, prin alin. (2), (3) şi (4) ale aceluiaşi articol se mai prevede că "mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării conţine toate elementele necesare identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a faptelor", că "mandatul de urmărire internaţională poate conţine şi cererea de arestare provizorie în vederea extrădării, în condiţiile prevăzute la art. 68", precum şi că "semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării".Pe de altă parte, activitatea procesuală şi procedurală de punere în executare a privării de libertate, ca măsură preventivă sau privativă, a învinuitului, inculpatului sau condamnatului care se află pe teritoriul României este reglementată prin norme de drept pozitiv ce aparţin atât procedurii penale, cât şi unor legi speciale (Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi altele).Dar mandatul de arestare preventivă sau cel de executare a pedepsei închisorii, prin care judecătorul delegat ordonă şi împuterniceşte organele de poliţie şi Administraţia Penitenciarelor să caute pe teritoriul naţional şi să încarcereze persoana menţionată, devine inoperant în cazul în care aceasta a părăsit România.Caracterul executoriu al încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă şi al hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii impune ca acestea să fie puse în aplicare şi în afara ţării, în baza tratatelor şi convenţiilor internaţionale şi europene privind cooperarea internaţională în materie penală.În acest sens, în situaţia în care nu se cunoaşte statul străin pe teritoriul căruia se află persoana căutată, procurorul, la sesizarea organelor de poliţie, va propune aceleiaşi instanţe care a dispus luarea măsurii arestării preventive sau condamnarea la pedeapsa închisorii să emită un alt mandat, respectiv de urmărire internaţională în vederea extrădării.Or, emiterea mandatului de urmărire internaţională are o reglementare strictă, cu caracter special şi imperativ, prevăzută în dispoziţiile art. 66^1 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006.Este de observat, în acest sens, că mandatul astfel emis are semnificaţia juridică a unei "decizii judiciare", ca şi mandatul european de arestare, şi reprezintă "autorizarea" prin care magistratul român împuterniceşte Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională pentru a-l localiza în teritoriul statelor străine pe cel căutat de autorităţile româneşti în vederea ducerii la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă.Ca urmare, mandatul emis în acest context constituie actul procedural prin care este continuată executarea hotărârilor (încheieri şi hotărâri definitive) pronunţate de instanţele judecătoreşti şi în afara teritoriului naţional de către alţi subiecţi oficiali.Rezultă deci că legiuitorul, reglementând prin lege specială posibilitatea emiterii mandatului de urmărire internaţională, abilitează judecătorul cu dreptul de dispoziţie, în sensul că, după verificarea condiţiilor şi competenţelor legale, să poată emite sau să refuze acest act specific în cadrul cooperării judiciare internaţionale, ceea ce face inutilă şi inoportună reluarea unei alte proceduri jurisdicţionale atât timp cât dispoziţia de arestare a parcurs etapele în care s-a asigurat dreptul la apărare şi la exercitarea căilor de atac.Aşa fiind, în raport cu caracterul special al acestei proceduri de emitere a mandatului de urmărire internaţională, nu se poate considera că emiterea acestuia ar trebui dispusă în cadrul unei judecăţi prealabile finalizate prin încheiere, cu sau fără participarea procurorului şi a apărătorului persoanei căutate, cu eventuala recunoaştere a posibilităţii recurării acesteia, pentru că ar însemna să se adauge la lege, ceea ce nu este admisibil.În aceste condiţii, procedura emiterii mandatului de urmărire internaţională prevăzută de art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, nu poate fi considerată decât o procedură administrativ-jurisdicţională.În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, se interpretează în sensul că emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicţională.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dispoziţiile art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, se interpretează în sensul că:Emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicţională.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2008.PREŞEDINTELEÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește