DECIZIE nr. 3 din 18 ianuarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „RODATA” – S.A. în Dosarul nr. 18.480/2002 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că imprescriptibilitatea nu constituie un principiu constituţional, ea fiind prevăzută în diverse acte normative. Arată că textul criticat nu contravine prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea nulităţii absolute constituie tocmai o modalitate de protecţie a dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 135, arată că acest text constituţional nu este incident în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 18.480/2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „RODATA” – S.A. într-un proces care are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de închiriere.În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că prevederile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2), art. 135 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, deoarece „creează posibilitatea ca orice act juridic să poată fi atacat oricând, nelimitat în timp”. În opinia autorului excepţiei, în acest fel, pe de o parte, se încalcă principiul garantării şi inviolabilităţii proprietăţii, aducând atingere securităţii circuitului civil al bunurilor, iar pe de altă parte, se încalcă principiul libertăţii comerţului, prin nesiguranţa validităţii actelor juridice încheiate, fără a exista vreun termen de prescripţie privind atacarea acestor acte.Instanţa de judecată consideră că excepţia este neîntemeiată. În acest sens arată că nulitatea absolută este sancţiunea juridică cea mai gravă ce poate lovi un act juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale ce au ca scop ocrotirea unui interes general, astfel că imprescriptibilitatea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui asemenea act juridic este determinată de aceleaşi raţiuni. De asemenea, susţine că prin funcţia sancţionatorie a nulităţii, operabilă nelimitat în timp, se urmăreşte obligarea părţilor ca la încheierea oricăror acte juridice să respecte dispoziţiile legale în vigoare, garantându-se astfel respectarea legii şi, implicit, a proprietăţii, libertăţii comerţului şi securităţii circuitului civil.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arată că prin reglementarea regimului juridic al nulităţii absolute, care sancţionează nerespectarea, la încheierea unui act juridic, a unei norme ce ocroteşte un interes general, legiuitorul a acţionat în sensul protecţiei dreptului de proprietate şi, în acelaşi timp, a stabilităţii circuitului civil. De asemenea, proprietatea şi securitatea circuitului civil sunt asigurate şi prin efectele pe care legiuitorul le prevede în cazul sancţionării actelor juridice cu nulitate absolută. Ca urmare, caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii absolute reprezintă o modalitate de protecţie a proprietăţii, în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Avocatul Poporului consideră prevederile legale criticate ca fiind constituţionale. În acest sens arată că, prin reglementarea imprescriptibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii absolute, legiuitorul a urmărit sancţionarea persoanelor care la încheierea actelor juridice nu au respectat dispoziţiile legale ce ocrotesc un interes general. De altfel, art. 22 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dispoziţiile acestui decret nu se aplică dreptului la acţiune privitor la dreptul de proprietate, în această materie fiind aplicabile dispoziţiile Codului civil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Excepţia are ca obiect prevederile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, prevederi ce au următorul conţinut: „Nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.”Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 44 alin. (1) şi (2), ale art. 135 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, a căror redactare este următoarea:– Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală."; … – Art. 135 alin. (1) şi (2): "(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.(2) Statul trebuie să asigure: … a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; … c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; … d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; … e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; … f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; … g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene."; … – Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:Dispoziţia legală criticată consacră caracterul imprescriptibil al acţiunii şi excepţiei în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic.Autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că pentru acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic nu este prevăzut un termen de prescripţie "rezonabil". Acest lucru, în opinia sa, aduce atingere securităţii circuitului civil, încălcând, pe de o parte, principiul garantării şi inviolabilităţii proprietăţii private, iar pe de altă parte, încalcă principiul libertăţii comerţului, prin "nesiguranţa validităţii actelor juridice încheiate".Analizând aceste critici, Curtea observă că autorul face o confuzie cu privire la două instituţii juridice diferite.Nulitatea este sancţiunea civilă ce intervine atunci când la încheierea actului juridic nu s-a respectat cel puţin una dintre condiţiile sale de validitate. În cazul nulităţii absolute este sancţionată nerespectarea unei norme juridice care ocroteşte un interes general. Importanţa acordată de legiuitor interesului general determină un regim juridic mai sever în cazul actelor încheiate cu nerespectarea normelor ce ocrotesc un astfel de interes.Prescripţia extinctivă este o instituţie juridică cunoscută de toate ramurile de drept. Pentru dreptul civil ea reprezintă o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv, prin care se stinge dreptul său la acţiune în sens material. Imprescriptibilitatea acţiunii şi excepţiei în constatarea nulităţii absolute rezultă din natura interesului ocrotit, şi anume interesul general, încât nu poate exista un raport de subordonare între cele două instituţii juridice, una sancţionând neexercitarea dreptului material la acţiune, iar cealaltă, neîncheierea valabilă a actului juridic civil.Curtea constată că textul stabilind imprescriptibilitatea acţiunii şi excepţiei în constatarea nulităţii absolute consacră o soluţie care nu are nici o legătură cu prevederile constituţionale.De altfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Curtea a decis că imprescriptibilitatea, consfinţită, cât priveşte drepturile reale, cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare de Constituţie.Şi, în fine, în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, şi în Decizia nr. 224 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, Curtea Constituţională a statuat că reglementarea contractului de închiriere nu priveşte regimul proprietăţii, ci doar raporturile juridice dintre proprietari şi chiriaşi.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „RODATA” – S.A. în Dosarul nr. 18.480/2002 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește