DECIZIE nr. 299 din 6 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Coca Cola HBC” România – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.062/CA/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.062/CA/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Coca Cola HBC” România – S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ de impunere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16, ale art. 41 alin. (2) [devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (2)] şi ale art. 53 alin. (2) [devenit art. 56 alin. (2)].În susţinerea excepţiei autorul acesteia arată că prin scutirea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, în calitate de proprietar al terenului, de plată impozitului pentru un teren din domeniul privat se creează o inegalitate între titularii de drepturi de aceeaşi natură, favorizându-se statul sau unităţile administrativ-teritoriale în detrimentul persoanelor de drept privat. De asemenea, se apreciază, de către autorul excepţiei, că se creează o discriminare în ceea ce priveşte regimul juridic de impunere a sarcinilor fiscale, atât în defavoarea titularilor de drept de proprietate privată, persoane fizice şi juridice, cât şi în defavoarea chiriaşilor, concesionarilor, administratorilor, care sunt obligaţi să suporte, pe lângă chirie, redevenţă sau orice altă sumă pentru dreptul ce le-a fost transmis, şi plata impozitului pe teren.Se apreciază, de asemenea, că, în măsura în care dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, acestea contravin şi textului constituţional al art. 15 alin. (1). De asemenea, în opinia autorului excepţiei, sunt încălcate şi prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât statul şi unităţile administrativ-teritoriale, ca titulari ai dreptului de proprietate privată, beneficiază de un regim juridic mai favorabil.Tribunalul Bucureşti – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că nu sunt încălcate textele constituţionale invocate, întrucât, în cauză, nu se pune problema modului de garantare şi ocrotire a proprietăţii private, ci se are în vedere obligaţia contribuţiei financiare a concesionarului, respectiv a chiriaşului, pentru terenul obţinut în concesiune, respectiv închiriat. Se consideră că sintagma "aşezarea justă a sarcinilor fiscale" din cuprinsul art. 56 alin. (2) din Constituţie se referă la stabilirea sarcinilor fiscale în condiţiile legii. Totodată, instanţa de judecată apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, iar art. 15 şi art. 16 din aceasta nu au incidenţă în cauză, ele referindu-se la persoanele fizice, şi nu la cele juridice.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 33 din Legea nr. 494/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004.Art. 256 alin. (3) prevede: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz."Textele constituţionale invocate expres în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea, ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2), privind ocrotirea şi garantarea în mod egal a proprietăţii, şi ale art. 56 alin. (2), privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Critica de neconstituţionalitate constă, în esenţă, în susţinerea că dispoziţiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, care stabilesc că impozitul pe terenurile proprietate privată a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale este în sarcina concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, aduc atingere principiilor constituţionale ale ocrotirii şi garantării proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, precum şi principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale. Totodată, pe cale de consecinţă, se apreciază că sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (2).Curtea reţine că în jurisprudenţa sa au mai fost situaţii în care instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra modului de stabilire a impozitelor şi taxelor, precum şi a acordării de scutiri de la plata acestora.Curtea a stabilit, de principiu, că autorităţile publice – creditori bugetari – pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe, întrucât pentru a putea funcţiona sunt finanţate de la bugetul de stat, "iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget". În acest sens a statuat Curtea, de exemplu, prin Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003.În cauza de faţă, având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că scutirea, prin textul de lege criticat, de la plata impozitului pe teren a proprietăţii publice sau private a statului nu contravine prevederilor art. 44 alin. (2) şi nici ale art. 56 alin. (2) din Constituţie.Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, a reţinut că „fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni”. Totodată, prin Decizia nr. 252 din 28 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2002, Curtea a constatat că din dispoziţiile constituţionale ale art. 56 alin. (2) şi ale art. 138 alin. (1) „rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului de stat, precum şi cuantumul acestora. De aceea, numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective”.Faţă de jurisprudenţa menţionată, Curtea constată că plata impozitului pe teren în cazul terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, de către concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, nu este de natură a încălca prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie. Legiuitorul este liber să stabilească impozite, în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare şi în folosinţă a terenurilor se fac în general pe termen foarte lung, prin convenţii/acte intervenite între părţile interesate.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, că pentru terenul concesionat ori închiriat concesionarul şi locatarul plătesc şi redevenţă/chirie etc., Curtea constată că aceasta nu are relevanţă sub raportul constituţionalităţii textului criticat, fiind o problemă care priveşte exclusiv părţile contractului de concesiune sau de închiriere, precum şi clauzele lui, iar nu o problemă de ocrotire inegală a dreptului de proprietate privată. Ocrotirea proprietăţii private nu se realizează prin regimul de impozitare, ci prin alte instrumente juridice.De altfel, Curtea constată că prevederile art. 1 paragraful 2 al Protocolului adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabilesc că dispoziţiile privind protecţia proprietăţii nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosinţei bunurilor conform interesului general şi pentru a asigura plata impozitelor.În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că textul criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situaţiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, principiul egalităţii în drepturi înscris în Constituţie priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără a institui egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice sau între cetăţeni şi stat sau unităţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public.Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că stabilirea prin lege a obligaţiei plăţii impozitului pe teren pentru subiectele prevăzute nu numai că nu încalcă, ci, dimpotrivă, este perfect compatibil cu textele constituţionale invocate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Coca Cola HBC” România – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.062/CA/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește