DECIZIE nr. 298 din 7 noiembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" – S.A. din Bucureşti şi Veronica Gandac în Dosarul nr. 21.796/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 şi 23 alin. (8) din Constituţie şi nici celor ale art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei. Totodată, arata că nu poate fi primită susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece proba verităţii permite inculpatului să facă dovada veridicitatii afirmaţiilor sau informaţiilor publicate, în condiţiile existenţei unui interes legitim care, astfel, a fost aparat. Se invoca, în final, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000 şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 17 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 21.796/2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" – S.A. din Bucureşti, parte responsabilă civilmente în dosarul menţionat, şi de inculpata Veronica Gandac.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 şi art. 23 alin. (8) din Constituţie, ale art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât – contrar prevederilor Legii fundamentale şi actelor normative internaţionale menţionate instituie o prezumţie de vinovăţie în sarcina inculpatului. Inculpatului nu i se îngăduie sa rastoarne aceasta prezumţie de vinovăţie decât în cazul în care poate proba existenta unui interes legitim, a cărui apreciere este însă lăsată la liberul arbitru al instanţei de judecată.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se considera ca textele de lege criticate "nu instituie o prezumţie de vinovăţie în sarcina inculpatului, întrucât prezumţia de nevinovatie este reglementată ca principiu fundamental al dreptului penal, potrivit căruia inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, însă atunci când exista probe de vinovăţie are dreptul sa probeze netemeinicia acestora. Art. 207, mai arata instanţa, nu reglementează stabilirea vinovatiei, în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, ci reglementează proba verităţii ca o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptei. Dacă proba verităţii a fost facuta, efectul juridic este înlăturarea caracterului penal al faptei, iar dacă nu a fost facuta, procesul penal având ca obiect infracţiunile de insulta sau calomnie îşi va urma cursul după normele obişnuite".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat în Constituţie şi în Codul de procedură penală, precum şi în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, inclusiv pentru infracţiuni de insulta sau calomnie, persoana este considerată nevinovată, nefiind obligată sa probeze nevinovatia sa, iar când exista probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, după cum se prevede în art. 66 din Codul de procedură penală. Proba verităţii constituie o cauza specială de inlaturare a caracterului penal. Revine acuzarii sarcina de a face proba existenţei faptei şi a vinovatiei, inculpatul putând face proba verităţii care infirma existenta caracterului penal".Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin prezumţiei de nevinovatie şi nici art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece exercitarea libertăţii de opinie este supusă unor limitări prevăzute de lege, în scopul ocrotirii unor valori umane, ca respectul drepturilor sau reputaţiei altor persoane. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie. Trebuie să fie avute în vedere şi prevederile art. 54 din Constituţie, care obliga la exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertăţilor, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Nici dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu contravin prezumţiei de nevinovatie, iar din conţinutul lor nu rezultă ca persoana care săvârşeşte fapte de insulta sau calomnie ar fi prezumată vinovata înainte de constatarea acesteia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, prevederile din Legea fundamentală invocate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2002, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu amendă.Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";– Art. 206: "Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";– Art. 207: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare:– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 23. alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."Autorul excepţiei a mai invocat şi încălcarea art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale", precum şi a art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."1. Examinând criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea constata ca acestea nu pot fi reţinute, având în vedere următoarele considerente:Infracţiunea de insulta, prevăzută în art. 205, şi cea de calomnie, prevăzută în art. 206 din Codul penal, constituie infracţiuni contra demnităţii, prin care sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirma ori se imputa în public fapte determinate, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancţiuni penale, administrative, disciplinare ori dispreţului public.Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumţiei de nevinovatie, consacrată atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6 pct. 2.Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a reţinut ca "dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie lt; lt;o prezumţie de vinovăţie gt; gt;, astfel cum se susţine de către autorul excepţiilor, şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovăţia rezultă uneori din însăşi săvârşirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăţia nu ar rezultă ex re, instanţa are obligaţia de a stabili intenţia făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele". Sub acest aspect trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovăţia şi legalitatea incriminării, trebuie să existe şi în cazul celor două infracţiuni, întrucât numai săvârşirea lor cu vinovăţie poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală" potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, nu este considerat vinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Astfel prezumţia de nevinovatie operează pe tot parcursul procesului penal, instanţa de judecată fiind obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe". De altfel, conform art. 66 din acelaşi cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovăţie […] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie".2. Curtea constata ca fiind neintemeiate şi criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, întrucât proba verităţii nu constituie o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie. Existenta unui interes legitim justifica aprecierea faptelor menţionate ca nefiind periculoase din punct de vedere social.Curtea retine, pentru aceste considerente, ca nici prin instituirea posibilităţii autorului de a dovedi adevărul afirmaţiilor sau al imputarilor făcute şi nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilităţi, art. 207 din Codul penal nu infrange prezumţia de nevinovatie, consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi prin art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece el "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penală a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui lt; lt;interes legitim gt; gt;. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionăm Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Considerentele şi soluţia adoptate prin deciziile citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" – S.A. din Bucureşti şi Veronica Gandac în Dosarul nr. 21.796/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește