DECIZIE nr. 297 din 8 iulie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorIoana Marilena Chiva – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Silvia Nicoleta Klein în Dosarul nr. 4.288/2001 al Tribunalului Sibiu.La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, reprezentată prin avocat Betinio Diamant, cu delegaţie la dosar, lipsa fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autoarei excepţiei solicita admiterea excepţiei asa cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, sustinand ca posibilitatea administratorului sau lichidatorului de a cere anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii falimentului contravine prevederilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevăd posibilitatea anulării unui act juridic încheiat anterior dispoziţiei legale criticate. În subsidiar, solicita Curţii Constituţionale emiterea unei decizii interpretative, prin care să se constate ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică tuturor creditorilor, indiferent de data dobândirii creanţei.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată, având în vedere ca dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului neretroactivitatii legii şi nici dreptului de proprietate, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 106/2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.288/2001, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Silvia Nicoleta Klein într-o cauza comercială având ca obiect soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii falimentului debitoarei Societatea Comercială „Prince” – S.R.L. din Medias.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (2) teza întâi, întrucât prin aceste dispoziţii s-a creat "o varianta sui generis de acţiune pauliana", în cadrul căreia, conform art. 975 din Codul civil, creditorii pot sa atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Dispoziţiile criticate cauzează un grav prejudiciu circuitului civil, prin posibilitatea desfiinţării dreptului câştigat, în speta a dreptului de proprietate (având în vedere ca se cere anularea unui contract de vânzare-cumpărare), şi, totodată, prin posibilitatea de a cere anularea actelor respective de către persoane care nu erau creditori la momentul încheierii lor.Autoarea excepţiei solicita, de asemenea, în ipoteza în care nu se constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, emiterea unei decizii interpretative, în sensul că promovarea acţiunii prevăzute de art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, să poată fi facuta numai în ipoteza în care exista creanţe anterioare transferului de proprietate prin contractul atacat pe calea acţiunii pauliene.Tribunalul Sibiu opineaza ca excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate cuprind măsuri de drept procesual menite, pe de-o parte, "să ofere un temei legal pentru acţiunea judecătorului-sindic, aplicabile la cazurile de fraudare a drepturilor creditorilor care nu sunt prevăzute în mod expres de lege", iar pe de altă parte, să permită reîntregirea averii debitorului cu bunurile înstrăinate în mod fraudulos. Dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a introduce acţiune în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în ultimii 3 ani dinaintea deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului a fost instituit de legiuitor pentru a proteja interesele creditorilor, având în vedere ca, anterior deschiderii procedurii falimentului, debitorul, incercand sa fraudeze creditorii, ar putea încheia acte juridice cu cauza ilicită, pentru a sustrage anumite bunuri de la urmărirea creditorilor săi.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, asa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 106/2002, dispoziţiile criticate reprezintă norme de drept procesual, care prevăd posibilitatea exercitării dreptului material la acţiune în nulitate, în temeiul unei cauze generale de nulitate, şi anume cea prevăzută de art. 948 şi 966 din Codul civil, în conformitate cu care "cauza, în înţelesul de scop, constituie una din condiţiile de validitate a actului juridic, iar ilicitatea acestuia conduce la nulitatea sa". Titularul unui drept fiind liber sa îl exercite în limitele prevăzute de lege, astfel încât sa nu aducă atingere drepturilor celorlalţi titulari, ocrotite în mod egal de lege, se impune sancţionarea abuzului de drept care conduce la încheierea actelor frauduloase, astfel încât dreptul de proprietate al celorlalţi titulari să fie ocrotit potrivit art. 41 din Constituţie.Având în vedere ca este vorba numai de desfiinţarea actelor frauduloase, considera ca dispoziţiile criticate nu contravin nici principiului neretroactivitatii legii, prevăzut de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, asa cum a constatat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 106/2002, dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale.În ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei referitoare la presupusa încălcare a dreptului de proprietate al dobânditorului unui bun în condiţiile prevăzute de dispoziţiile criticate, apreciază ca acestea sunt neintemeiate, întrucât art. 44 din lege se referă la actele juridice frauduloase. Or, o acţiune în anularea unor asemenea acte va putea fi introdusă şi fără existenta unor dispoziţii speciale în acest sens, pe baza principiului general de drept potrivit căruia frauda afectează iremediabil valabilitatea unui act juridic (fraus omnia corumpit). Prin dispoziţiile criticate "legiuitorul nu a făcut altceva decât sa circumscrie sfera condiţiilor în care o asemenea acţiune poate fi formulată, inclusiv prin stabilirea unei limite temporale maxime (aşa-numita perioada suspecta) vizând acte juridice încheiate de debitor care pot fi atacate. În acest fel, s-a adoptat o măsura favorabilă atât debitorului, cat şi terţilor cocontractanti, întrucât s-a eliminat pericolul incertitudinii care ar fi planat în ipoteza în care perioada suspecta ar fi fost indefinita".Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu sunt norme de drept substanţial, ci norme de drept procesual, întrucât prevăd condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiune în nulitate.Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, apreciază ca limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi ca, în consecinţa, sancţionarea actelor frauduloase încheiate de debitor în dăuna creditorilor săi se încadrează în limitele dreptului fundamental de proprietate. În situaţia admiterii acţiunii în nulitate, pârâtul nu pierde dreptul de proprietate asupra unui bun pe care l-a dobândit în mod legal, ci se considera ca nici măcar nu dobândeşte acest drept, având în vedere ca actul prin care l-a dobândit este nul.În ceea ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei de a se emite o decizie interpretativa, apreciază ca, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei.Preşedintele Senatului nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dăuna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.”În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";– Art. 41 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."De asemenea, autoarea excepţiei susţine ca şi "Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede principiul garantarii chiar a dreptului de proprietate, convenţie care constituie la noi drept intern, tot potrivit Constituţiei".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, prevăd dreptul administratorului sau lichidatorului judiciar de a promova acţiuni în anulare a unor acte frauduloase încheiate de debitor în paguba creditorilor săi, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii falimentului.Dispoziţiile legale criticate constituie o aplicare – în cadrul procedurii falimentului – a prevederilor art. 975 din Codul civil privind acţiunea pauliana, prin care se stabileşte dreptul creditorului de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dăuna lor. Spre deosebire de titularii acţiunii pauliene (art. 975 din Codul civil), şi anume creditorii, titularii acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dăuna creditorilor săi (prevăzută de art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată) pot fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauza.Ca şi dispoziţiile textului menţionat din Codul civil, dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu contravin principiilor consacrate prin Legea fundamentală, întrucât, potrivit art. 54 din Constituţie, cetăţenii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bunacredinta, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Or, art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, sancţionează tocmai reaua-credinţa în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dăuna creditorilor.Pe de altă parte, dacă scopul părţilor contractante sau cel puţin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauza ilicită, iar potrivit art. 966 din Codul civil, acesta nu poate avea nici un efect.Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului neretroactivitatii legii şi nici dreptului de proprietate, consacrate de prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală.În ceea ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei privind interpretarea şi aplicarea textului criticat, aceasta nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei.Curtea constata ca s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, statuand, prin Decizia nr. 106 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 7 iunie 2002, ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale.Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Silvia Nicoleta Klein în Dosarul nr. 4.288/2001 al Tribunalului Sibiu.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiva────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește