DECIZIE nr. 296 din 9 iunie 2005

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 19/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 724 din 10 august 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 108 16/06/1999 ART. 19
ActulREFERIRE LADECIZIE 107 01/11/1995
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 10
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 27
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 390 04/06/2019
ActulREFERIT DEDECIZIE 403 19/06/2018
ActulREFERIT DEDECIZIE 334 11/05/2017
ActulREFERIT DEDECIZIE 664 26/06/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 237 17/02/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 470 12/04/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 6 12/01/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 1000 08/07/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 10 08/01/2009
ActulREFERIT DEDECIZIE 662 10/06/2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prod Vin – Alcom” – S.R.L. Buhoci în Dosarul nr. 2.506/2004 al Judecătoriei Bacău.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, pe de o parte, că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, iar, pe de altă parte, că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 27 alin. (1)-(3), având în vedere faptul că inspectorii de muncă îşi pot desfăşura în condiţii optime activitatea de control numai dacă au acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă, în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta. Se consideră că această măsură este justificată şi prin prisma scopului Inspecţiei Muncii, acesta fiind unul de interes general.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul 2.506/2004, Judecătoria Bacău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prod Vin – Alcom” – S.R.L. Buhoci într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1).În argumentarea criticii de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 creează „o disproporţie între atribuţiile şi puterea pe care o au inspectorii de muncă în raport cu organele de poliţie, care, pentru a intra într-un sediu sau domiciliu, trebuie să obţină încuviinţarea instanţei de judecată, or inspectorii de muncă pot intra oriunde şi când vor, fără nici o încuviinţare şi fără nici o avizare, fiind în măsură să ia declaraţii şi probe după bunul plac al fiecărui inspector, chiar şi în lipsa unui reprezentant al conducerii societăţii controlate”.Judecătoria Bacău apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanţa apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate se referă "la o «inegalitate» de tratament raportat la activităţile de control ale organelor care au astfel de atribuţii, unele [având] nevoie de autorizarea instanţei pentru a pătrunde într-un spaţiu, iar altele nu, şi nu la egalitatea propriu-zisă a fiecărui cetăţean în faţa legii". Instanţa consideră că "modalităţile diferite de pătrundere într-un spaţiu locativ comercial nu ţin de calitatea unei anumite categorii de cetăţeni, ci de calitatea organelor respective, [fapt care] nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, toţi cetăţenii fiind supuşi aceloraşi reglementări legale". Astfel, în optica instanţei această "diferenţă este dată nu de persoana fizică sau juridică ce se supune verificării, ci de însuşi scopul controlului".În argumentarea opiniei sale, instanţa apreciază că, datorită specificului activităţii inspectoratelor teritoriale de muncă, acestea "au implicit şi dreptul de a pătrunde liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă în orice loc", iar eventuala «autorizare» a inspecţiilor de muncă […] ar face practic improprie activitatea [inspectorilor de muncă]". Se mai arată că "eventualele abuzuri comise de organele de control pot fi reclamate în justiţie, asigurându-se astfel protecţia persoanei controlate".Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea punctului de vedere prezentat se arată că "«inegalitatea de tratament» raportată la activităţile de control ale diferitelor instituţii ale statului, care sunt organizate şi funcţionează în vederea realizării unor atribuţii specifice fiecăreia, potrivit legii", nu poate contraveni art. 16 din Constituţie, întrucât acesta "se referă la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, neavând incidenţă în speţa dedusă judecăţii".De asemenea, se susţine că "existenţa unei eventuale autorizări a inspectorilor de muncă în vederea desfăşurării activităţii de control ar conduce la încălcarea şi îndepărtarea de scopul şi rolul Inspecţiei Muncii".Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prevederile legale criticate asigură "desfăşurarea în condiţii optime a operaţiunilor de control de către inspectoratele teritoriale de muncă, în considerarea atribuţiunilor acestora […] de a verifica modul de aplicare a prevederilor legale care reglementează relaţiile de muncă, protecţia salariaţilor, securitatea şi sănătatea în muncă". Drepturile conferite inspectorilor de muncă "au în vedere atât specificul activităţii de control exercitate […], cât şi importanţa socială a acestei activităţi de ordine publică". De asemenea, Guvernul arată că "dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor inspectorilor de muncă, fără discriminări, iar drepturile conferite de lege acestora trebuie respectate de către toate celelalte subiecte de drept, indiferent de calitatea acestora".Totodată se apreciază că diferenţa dintre "«atribuţiile şi puterea pe care o au inspectorii de muncă în raport cu organele de poliţie» constituie o diferenţă de regim juridic care rezidă în statutul distinct al celor două categorii de funcţionari publici […] atât ca sferă de atribuţii, cât şi ca ansamblu al drepturilor şi obligaţiilor pe care legea le impune acestor autorităţi publice în exercitarea atribuţiunilor lor".Cu privire la înţelesul principiului egalităţii, Guvernul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, precum şi soluţia dată în cauza Marckx contra Belgiei, 1979, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se apreciază că "personalul încadrat la Inspecţia Muncii se află într-o situaţie diferită de celelalte organe de ordine [şi], pe cale de consecinţă, în mod obiectiv şi rezonabil, situaţia diferită a inspectorilor de muncă justifică aplicarea unui tratament juridic diferit, constând în dreptul acestora de a avea acces liber, permanent şi fără înştiinţare, în sediul persoanelor juridice sau în orice alt loc de muncă organizat".Referitor la sensul dispoziţiilor constituţionale privind principiul egalităţii, Avocatul Poporului invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 13 iunie 2000.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 108/1999, care au următorul cuprins:"Art. 19. – (1) Inspectorii de muncă au următoarele drepturi:a) să aibă acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă, în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta; […]."Textul constituţional expres invocat în susţinerea excepţiei este cel al art. 16 alin. (1). Deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat în susţinerea acesteia numai dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, poate fi considerat că este invocat şi textul constituţional al art. 27 alin. (1)-(3). În consecinţă, textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".– Art. 27 alin. (1)-(3): "Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;d) prevenirea răspândirii unei epidemii.(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, autorul acesteia apreciază că dreptul inspectorilor de muncă de a avea acces liber în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta "fără nici o încuviinţare şi fără nici o avizare" este disproporţionat în raport cu "atribuţiile şi puterea" organelor de poliţie, "care pentru a intra într-un sediu sau domiciliu trebuie să obţină încuviinţarea instanţei de judecată", şi, pe cale de consecinţă, este de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.Curtea constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, având în vedere că autorul excepţiei se referă la o «inegalitate» de tratament raportat la activităţile de control ale organelor care au astfel de atribuţii, iar nu la existenţa vreunei inegalităţi în drepturi a persoanei în faţa legii şi a autorităţilor publice în sensul prevăzut de textul constituţional.În ceea ce priveşte prevederile art. 27 alin. (1)-(3) din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea domiciliului, Curtea observă că, în cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri de domiciliu, personalizarea locului nu este atât de pronunţată, astfel că inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca domiciliul propriu-zis, cel în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei, astfel că autorităţile pot exercita în alte condiţii, mult mai permisive, controlul asupra activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. În consecinţă, Curtea reţine că activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui interes general.Curtea constată că intervenţia din partea autorităţilor publice în sfera de activitate a persoanelor juridice are un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 108/1999, printre obiectivele Inspecţiei Muncii se numără şi controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale. Totodată Curtea reţine că măsurile prevăzute de dispoziţiile de lege criticate sunt proporţionale cu scopul legitim urmărit, întrucât numai în acest mod se asigură desfăşurarea în condiţii optime a operaţiunilor de control de către Inspecţia Muncii, în îndeplinirea atribuţiunilor acesteia, iar drepturile conferite inspectorilor de muncă au în vedere atât specificul activităţii de control exercitate, cât şi importanţa socială a acestei activităţi de ordine publică.În consecinţă, Curtea constată că nu pot fi opuse activităţii Inspecţiei Muncii obligaţii ce decurg din prevederile art. 27 din Constituţie privind inviolabilitatea domiciliului, având în vedere natura deosebită a activităţii Inspecţiei Muncii, specificul atribuţiilor pe care le are de îndeplinit, conform legii, această autoritate, obiectul controlului şi locurile unde se desfăşoară acesta.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prod Vin – Alcom” – S.R.L. Buhoci în Dosarul nr. 2.506/2004 al Judecătoriei Bacău.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x