DECIZIE nr. 296 din 23 martie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascălu în Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La dosar, autorul excepţiei Maria Schutz, prin apărător, a transmis concluzii scrise.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.813/111/2007, Tribunalul Bihor – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 300 din Codul de procedură penală, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascălu în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 215 alin. 5 raportate la art. 146 din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi (12), art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 11 şi art. 20 raportate la art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece condiţionarea incriminării de cuantumul unui prejudiciu eventual pune în mare pericol însuşi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că atât existenţa prejudiciului, cât şi cuantumul acestuia sunt chestiuni care nu pot fi stabilite decât printr-o hotărâre judecătorească definitivă, inculpatul aflându-se pe tot parcursul procesului penal sub protecţia prezumţiei de nevinovăţie.Referitor la prevederile art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, precum şi la cele ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004, autorii excepţiei susţin că aduc atingere dispoziţiilor art. 16, art. 21, art. 124 alin. (2), art. 137 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece conferă Direcţiei Naţionale Anticorupţie o competenţă derogatorie de la dreptul comun, prin aceea că funcţionează paralel cu parchetele obişnuite şi nu sunt organizate pe lângă instanţe judecătoreşti. O asemenea divizare între organele de anchetă nu are cum să nu vizeze şi drepturile fundamentale ale persoanei cercetate, pentru că orice dispoziţie procesuală care conţine norme relative la competenţa organelor de urmărire penală este o normă care are ca obiectiv şi protejarea drepturilor fundamentale ale persoanei. Astfel, în pofida faptului că Direcţia Naţională Anticorupţie are o competenţă materială limitată, procurorul, în absenţa unei cenzuri din partea instanţei de judecată, poate să îşi aroge singur competenţa de a ancheta o faptă, deoarece, în faza de urmărire penală, el este suveran în estimarea valorii prejudiciului produs.De asemenea, textul este neconstituţional întrucât conduce la o situaţie de inegalitate în faţa legii din cauza faptului că legiuitorul a stabilit limita competenţelor materiale ale direcţiei prin raportare la euro, nu la moneda naţională. În aceste condiţii, competenţa poate varia în funcţie de fluctuaţiile cursului de schimb leu şi euro, iar anumite fapte identice să între sau nu în competenţa organului specializat. În acest fel se instituie o diferenţă de tratament, fără nicio bază raţională, fapt care este contrar şi dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Constituţie.Cât priveşte dispoziţiile art. 300 din Codul de procedură penală, se susţine că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu permite instanţei de judecată, învestită cu plenitudine de jurisdicţie, să corecteze ulterior neregulile strecurate în prima fază a procesului. Prin urmare, prevederile art. 300 din Codul de procedură penală sunt constituţionale doar în măsura în care sunt interpretate astfel încât să permită judecătorului să cenzureze nu doar regularitatea actului de sesizare, ci şi regularitatea urmăririi penale în ansamblul său.Tribunalul Bihor – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 300 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Verificarea sesizării instanţei, art. 215 alin. 5 cu denumirea marginală Înşelăciunea raportat la art. 146 cu denumirea marginală Consecinţe deosebit de grave din Codul penal, art. 13 alin. (1^2) cu denumirea marginală Competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 80-88 referitoare la Direcţia Naţională Anticorupţie din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care au următorul conţinut:– Art. 300 din Codul de procedură penală: "Instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.";– Art. 215 alin. 5 din Codul penal: "Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";– Art. 146 din Codul penal: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.";– Art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: „Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3, şi 5, art. 246, 247, 248 şi 248^1 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.”Art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 reglementează cu privire la Direcţia Naţională Anticorupţie ca organ specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.128 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 şi art. 146 din Codul penal, statuând că art. 146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei "consecinţe deosebit de grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.Totodată, Curtea a constatat că este neîntemeiată şi critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanţial.Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece infracţiunea de înşelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la încălcarea principiului legalităţii incriminării, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii "consecinţe deosebit de grave" în art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale.De asemenea, prin Decizia nr. 647 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 20 august 2007, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, reţinând că instituirea valorii pagubei cauzate prin infracţiunea săvârşită ca drept criteriu pentru stabilirea competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a efectua urmărirea penală dă expresie cerinţei restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie, definite prin calitatea făptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor. Necesitatea realizării acestei cerinţe este de altfel subliniată chiar în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, care a introdus textul de lege criticat în prezenta cauză. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, reglementarea unui astfel de criteriu nu are drept consecinţă stabilirea aleatorie sau subiectivă a competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ci, dimpotrivă, crearea posibilităţii ca această competenţă să poată fi riguros determinată. Aşa fiind, textul de lege criticat nu aduce nicio atingere principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei.Faptul că în reglementarea criteriului valorii materiale a pagubei cauzate se face trimitere la moneda euro vizează acelaşi obiectiv, respectiv asigurarea rigurozităţii şi a continuităţii în soluţionarea cauzelor penale, având în vedere fluctuaţiile monedei naţionale, şi nu încalcă prevederile constituţionale potrivit cărora moneda naţională a României este leul. De altfel, textul de lege criticat foloseşte sintagma "echivalentul în lei a 1.000.000 euro" în deplină concordanţă cu prevederile art. 137 alin. (2) din Legea fundamentală.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv pentru excepţia ce vizează dispoziţiile art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.Cât priveşte critica art. 300 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta s-a fundamentat pe aspecte ce izvorăsc din modul de interpretare şi de aplicare a legii. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă fără a putea completa prevederile supuse controlului în sensul unei interpretări subiective, singulare şi aprioric enunţate. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legi revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Dincolo de aceste argumente, Curtea mai constată că susţinerile autorului sunt nefondate, deoarece, dimpotrivă, judecătorul, în calitate de suveran al fazei de judecată, poate să corecteze nereguli procedurale ale primei fazei a procesului penal. Astfel, faza de urmărire penală şi faza de judecată sunt etape procesuale distinct guvernate de reguli procedurale specifice care se circumscriu scopului fiecăreia. Dacă urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa unei infracţiuni, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora în vederea fundamentării necesităţii trimiterii/netrimiterii în judecată, faza de cercetare judecătorească, după cum sugerează şi denumirea, are drept scop fundamentarea condamnării/achitării, anticipată de administrarea probelor necesare rezolvării cauzei penale (prin readministrarea probelor din prima fază şi administrarea altora noi). Or, momentul procesual al verificării actului de sesizare reprezintă doar o parte din evantaiul celorlalte aspecte ce vor fi supuse cenzurii judecătorului, în aşa fel încât, aşa cum susţine autorul, la finalul anchetei judecătoreşti să fie înlăturate orice neregularităţi strecurate în faza de urmărire penală. Prin urmare, cu prilejul verificării sesizării instanţei, judecătorul cenzurează regularitatea actului de sesizare (a rechizitoriului), veghind ca acesta să îndeplinească condiţiile impuse de art. 263 şi art. 264 din Codul de procedură penală, celelalte aspecte ce ţin de fondul cauzei putând fi cenzurate pe parcursul cercetării judecătoreşti. Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia dispoziţiile art. 300 din Codul de procedură penală contravin dreptului la apărare şi la un proces echitabil.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascălu în Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește