DECIZIE nr. 294 din 7 noiembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Richard Mark Beesley şi Viorel Preda în Dosarul nr. 707/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal se prezintă avocat Mircea Stanculescu şi avocat Ion Ionescu, apărătorii celor doi autori ai excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază ca sintagma "sau nu locuieşte în ţara" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstitutionala, întrucât exonereaza organul de cercetare penală de obligaţia de a prezenta materialul de urmărire penală inculpatului care locuieşte în străinătate, asimilandu-l cu inculpatul care nu poate fi găsit sau se sustrage de la chemarea înaintea organului de cercetare penală. Se creează astfel o discriminare, prin aplicarea unui tratament egal inculpaţilor în persoana cărora se retine o culpa, fiind dispăruţi sau se sustrag de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, şi inculpaţilor cărora nu li se poate retine vreo culpa, dar care nu locuiesc în ţara.Reprezentantul Ministerului Public arata ca principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor presupune reglementarea unor tratamente juridice diferite pentru situaţii diferite. În ceea ce priveşte cazurile de neprezentare a materialului de urmărire penală, se considera că nu exista situaţii diferite între persoanele care locuiesc în România şi cele care locuiesc în străinătate, situaţii care să justifice un tratament diferenţiat. Întrucât dreptul la apărare implica dreptul la cunoaşterea materialului de urmărire penală, art. 254 alin. 1 este neconstitutional în măsura în care organul de urmărire este exonerat de obligaţia prezentării materialului către inculpatul care nu locuieşte în ţara.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 8 martie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 707/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Richard Mark Beesley şi Viorel Preda în dosarul acelei instanţe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât lasă la latitudinea organului de urmărire penală sau a procurorului prezentarea materialului de urmărire penală inculpaţilor care nu locuiesc în România, aflându-se permanent sau temporar în străinătate. În acest mod sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15, privind universalitatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 18, privitor la cetăţenii străini şi la apatrizi, ale art. 24, care consacra dreptul la apărare, precum şi ale art. 25, referitoare la libera circulaţie.În opinia Tribunalului Bucureşti sintagma "sau nu locuieşte în ţara" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstitutionala în măsura în care textul legal este interpretat ca reprezentând o exonerare a organului de cercetare penală sau a procurorului de la obligaţia chemării învinuitului sau inculpatului în vederea prezentării materialului de urmărire penală. Se precizează ca, dacă art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este interpretat în sensul că şi persoana care locuieşte în străinătate este citata pentru prezentarea materialului de urmărire penală, sintagma "sau nu locuieşte în ţara" apare ca fiind inutila, deoarece organul de urmărire penală sau procurorul nu poate fi obligat să prezinte materialul în cazul în care, deşi citata, persoana, în mod nejustificat, nu răspunde chemării, astfel încât cauza de neprezentare a materialului va fi sustragerea persoanei respective de la chemarea înaintea organului de cercetare penală. Concluzia instanţei este ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.Guvernul arata ca dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală trebuie să fie coroborate cu dispoziţiile art. 250 din acelaşi cod, care prevăd ca după punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire penală, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa. Este evident ca organul de cercetare penală are obligaţia de a face toate demersurile necesare pentru asigurarea prezentei învinuitului sau inculpatului în faţa sa, în vederea prezentării materialului de urmărire penală. O interpretare contrară a textului art. 254 alin. 1 raportat la art. 250 din Codul de procedură penală ar fi lipsită de suport legal. Mai mult, dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale art. 6 alin. 3 din acelaşi cod, potrivit cărora organele judiciare au obligaţia să-i asigure inculpatului posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării, implicit prezentarea materialului de urmărire penală. De aceea, în opinia Guvernului, nu se poate afirma ca dispoziţiile criticate ar contraveni prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, având în vedere obligaţia organelor de cercetare penală de a chema în faţa lor pe invinuit sau inculpat, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, indiferent dacă locuieşte sau nu în ţara, nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 17 din Constituţie. În fine, având în vedere ca invinuitul sau inculpatul este chemat pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, indiferent dacă locuieşte sau nu în ţara, nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 25 din Constituţie. În concluzie, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevăd:– Art. 254 alin. 1: "Când prezentarea materialului nu a fost posibila din cauza ca inculpatul este dispărut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală sau nu locuieşte în ţara, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arata împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării."Dispoziţiile din Constituţia României, considerate a fi incalcate de către autorul excepţiei, au următorul conţinut:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 17: "Cetăţenii români se bucura în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din ţara.";– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 25: "(1) Dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţara, de a emigra, precum şi de a reveni în ţara." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală enumera cazurile de neprezentare a materialului de urmărire penală atunci când inculpatul este dispărut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală sau nu locuieşte în ţara. În acest ultim caz, inculpatul care nu locuieşte în ţara, indiferent dacă a fost sau nu chemat în faţa organului de cercetare penală, doar prin simplul fapt ca locuieşte în străinătate, poate fi trimis în judecata fără a i se prezenta materialul de urmărire penală.Curtea retine ca dreptul la apărare al inculpatului în tot cursul procesului penal, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-l incunostinta pe acesta despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridică a acesteia şi de a-i asigura posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării sunt garantate de Constituţie. În cadrul procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală, organele de cercetare penală au obligaţia sa îl informeze pe inculpat, după punerea în mişcare a acţiunii penale, despre dreptul de a lua cunoştinţa de materialul de urmărire penală, consemnându-se îndeplinirea acestei obligaţii într-un proces-verbal. Astfel, în condiţiile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia toate măsurile pentru asigurarea dreptului de apărare al inculpatului. Or, condiţionarea prezentării materialului de urmărire penală de împrejurarea de fapt a locuirii în ţara exonereaza organele de cercetare penală de obligaţia de a aduce la cunoştinţa inculpatului aflat într-o astfel de situaţie a materialului de urmărire penală.Prin urmare, este evident ca sintagma "sau nu locuieşte în ţara" din cuprinsul dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală aduce atingere dreptului la apărare garantat de Constituţia României prin prevederile art. 24, interpretate şi aplicate în concordanta cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora orice persoană acuzata de comiterea unei infracţiuni are dreptul la toate garanţiile procesuale, printre care şi aceea de a fi informată despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduce.De altfel, într-o împrejurare asemănătoare, Curtea Constituţională a considerat ca fiind neconstituţionale acele dispoziţii care, într-un fel sau altul, împiedica realizarea deplina a dreptului la apărare al învinuitului sau inculpatului, în special prin neprezentarea materialului de urmărire penală. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală, constatând ca sintagma "dacă socoteşte necesar" este neconstitutionala, deoarece face posibila punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecata a unui invinuit căruia nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, pentru ca procurorul n-a considerat necesar sa-l cheme şi să-i prezinte acest material.Dispoziţia cuprinsă în art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală contravine şi art. 16 din Constituţie, care consacra egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât creează o discriminare între persoanele care locuiesc în ţara şi cele care locuiesc în străinătate sau se afla temporar peste granitele tarii, dar sunt cercetate în România pentru săvârşirea unor infracţiuni, acestea din urma neputând beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege. În jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a decis, în mod constant, ca principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Curtea considera ca persoanele care locuiesc în România şi cele care locuiesc în străinătate nu se afla în situaţii diferite care să justifice un tratament diferenţiat, astfel încât textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16.În consecinţa, Curtea retine ca organul de cercetare penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, are obligaţia de a-l chema pe inculpatul care nu locuieşte în ţara spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, urmând a se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 250-254 din Codul de procedură penală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Richard Mark Beesley şi Viorel Preda în Dosarul nr. 707/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală şi constata ca dispoziţia "sau nu locuieşte în ţara" din art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstitutionala.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește