DECIZIE nr. 293 din 27 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAndreea Costin – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială Amco – SPRL din Bucureşti, prin lichidator judiciar Societatea Comercială Zyrcon Medical – S.R.L. din Bucureşti, în Dosarul nr. 18.827/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.016D/2011.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Abbott GMBH amp; CO KG, domnul avocat Marius Cristian Bârlădeanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care depune la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18.827/3/2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială Amco – SPRL din Bucureşti, prin lichidator judiciar Societatea Comercială Zyrcon Medical – S.R.L. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de desemnare a unui administrator judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul colectivităţii, unicităţii şi caracterul concursual al procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2006.În procedura de verificare a creanţelor, administratorul judiciar va proceda la verificarea fiecărei creanţe, pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, după care va întocmi tabelul preliminar cuprinzând toate creanţele faţă de debitor, cu ordinea de prioritate prevăzută de legea insolvenţei. Autorul excepţiei arată că privilegiul creditorului majoritar de a desemna, în afara colectivităţii creditorilor, administratorul/lichidatorul judiciar creează o discriminare faţă de ceilalţi creditori, care pot fi garantaţi cu garanţii reale şi cu un rang prioritar atât la recuperarea creanţelor, cât şi la decizia procesuală a executării silite. Pe de altă parte, susţine că decizia unică poate fi atacată numai pentru motiv de nelegalitate, contestaţia putând fi formulată numai de creditori, nu şi de judecătorul-sindic. Se arată că, oricând, fără motiv temeinic, se poate decide înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar pe considerentul că este creditor majoritar, fiind astfel încălcat dreptul practicianului în insolvenţă care îşi poate îndeplini atribuţiile în mod consistent şi legal.Se mai arată că prin dispoziţiile legale criticate se aduce atingere şi dreptului la muncă, prin faptul că administratorul/lichidatorul judiciar care doreşte să fie desemnat nu mai are dreptul de a negocia condiţiile şi remuneraţia sa. Astfel este încălcată şi libertatea economică, prin faptul că nu se mai acordă şanse egale administratorilor/lichidatorilor judiciari care doresc să fie desemnaţi să negocieze condiţiile numirii (pe baza cererii şi ofertei) cu comitetul creditorilor şi adunarea creditorilor.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, text de lege care are următorul cuprins: „Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi art. 45 privind libertatea economică, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 434 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 20 mai 2011, a reţinut constituţionalitatea art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 în raport cu critici similare de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 19 alin. (2^1) au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pentru asigurarea respectării principiului celerităţii procedurii, protecţiei creditorilor şi desfăşurării adecvate a activităţii practicienilor în insolvenţă, aşa cum reiese din nota de fundamentare a acestei ordonanţe a Guvernului. Astfel, s-a dat posibilitatea creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor să desemneze, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia. Curtea a observat că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, text nemodificat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. Cu privire la aceste dispoziţii de lege, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 619 din 27 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, a statuat că adunarea creditorilor este convocată pentru a decide în toate aspectele importante ale procedurii prevăzute de lege, iar pentru facilitarea luării deciziilor în cadrul acestui organ colegial sunt prevăzute două modalităţi de vot, ambele bazate pe criteriul valorii creanţelor. Regula în această materie este stabilită de dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi, prin valoare, a creanţelor prezente. Există situaţii speciale, cum este aceea a desemnării unui administrator judiciar sau a unui lichidator, motivate de importanţa sporită a unor astfel de decizii, pentru care legea impune o majoritate specială, şi anume votul creditorilor care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor. Opţiunea legiuitorului pentru criteriul valorii, şi nu pentru cel al numărului creditorilor, este justificată de principalul obiectiv al procedurii insolvenţei, respectiv recuperarea creanţelor asupra averii debitorului. Or, în măsura în care repartizarea sumelor ce rezultă din lichidarea bunurilor debitorului se face proporţional cu valoarea creanţelor, este firesc ca deciziile privitoare la aspectele importante ale procedurii să fie luate prin raportare la valoarea creanţelor, iar nu la numărul creditorilor.Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În ipoteza normei legale criticate, un singur creditor deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, ceea ce face inutilă consultarea adunării creditorilor pentru desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator ori pentru confirmarea celui provizoriu, din moment ce hotărârea s-ar putea lua în adunarea creditorilor numai cu majoritatea specială prevăzută de lege, şi anume numai cu votul acestui creditor ce deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor.Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 19 din aceeaşi lege, ceilalţi creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului care deţine cel puţin 50%, prevăzută la alin. (2^1), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală.De asemenea, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.255 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011, că nu poate fi primită critica autorului potrivit căreia creditorul majoritar poate oricând să decidă înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar doar pe acest unic considerent că deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, ceea ce ar permite, într-adevăr, instaurarea arbitrarului şi abuzului de drept.Dispoziţiile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 dau dreptul creditorului care deţine singur cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor să desemneze un administrator/lichidator judiciar în locul administratorului/lichidatorului judiciar provizoriu sau să îl confirme pe acesta şi să îi stabilească remuneraţia.Or, desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar "provizoriu" este atributul exclusiv al judecătorului-sindic; potrivit tezei finale a art. 19 alin. (2), "creditorii [este vorba de creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor] pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic", dispoziţii de care prevederile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 nu pot fi disociate. Dimpotrivă, pentru motive temeinice [art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006], numai judecătorul-sindic poate decide schimbarea administratorului/lichidatorului judiciar desemnat, ceea ce are ca efect tocmai aplicarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”.Totodată, prin Decizia nr. 726 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că, în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar sau lichidatorul are o poziţie şi o situaţie deosebite faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, el nefiind parte în proces, ci participant la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, raportată la art. 41 care reglementează principiul constituţional al dreptului la muncă, Curtea constată că în cadrul procedurii de insolvenţă raporturile dintre persoana supusă procedurii insolvenţei, creditorul majoritar (în speţa de faţă), şi orice administrator/lichidator judiciar sunt raporturi contractuale de drept privat, întrucât exercitarea profesiei de practician în insolvenţă se face în cadrul unui raport juridic de drept civil, în baza unei convenţii civile de prestări de servicii încheiate între subiecte de drept privat. În consecinţă, art. 41 din Constituţie nu are incidenţă în cauză.În ceea ce priveşte critica întemeiată pe prevederile art. 45 din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit acestor dispoziţii, coroborate cu cele ale art. 135 din Constituţie, economia ţării este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă între agenţii comerciali. În aceste condiţii de organizare, statul este obligat să asigure accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; însă exercitarea acestor activităţi cunoaşte anumite limite, stabilite prin lege, limite care au un fundament diferit în funcţie de specificul activităţii vizate. Astfel, legea stabileşte condiţiile speciale privind capacitatea persoanei fizice de a desfăşura o activitate economică. Din această perspectivă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, creează cadrul legal al desfăşurării activităţii practicienilor în insolvenţă, reprezentând o concretizare a acestei dispoziţii constituţionale. Celelalte aspecte sunt chestiuni ce ţin de relaţiile contractuale dintre particulari, iar statul, de principiu, nu poate interveni în reglementarea efectelor pe care aceste contracte le produc.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială Amco – SPRL din Bucureşti, prin lichidator judiciar Societatea Comercială Zyrcon Medical – S.R.L. din Bucureşti, în Dosarul nr. 18.227/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește