DECIZIE nr. 293 din 1 noiembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 prin care se modifica art. 20 alin. (5) şi (6) şi art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicată de Ye Junhan din China în Dosarul nr. 7.828/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca nici o norma constituţională nu prevede câte grade de jurisdicţie sunt necesare pentru soluţionarea unei cauze. De asemenea, nici Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu precizează câte grade de jurisdicţie sunt necesare pentru soluţionarea cauzelor civile.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 26 iulie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 7.828/2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 prin care se modifica art. 20 alin. (5) şi (6) şi art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicată, prin apărător, de Ye Junhan din China în dosarul acelei instanţe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca prin modificarea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 (prin articolul unic din Legea nr. 323/2001) „s-a încălcat grav dreptul constituţional la apărare, partea fiind lipsită de o cale de atac, de producerea de noi dovezi în apărarea sa”. Se mai arata ca „prin ordonanţa deja era lăsată la hotărârea unui funcţionar dacă solicitantul de azil se înscrie într-o procedură obişnuită de soluţionare sau o procedură accelerata. Prin procedura obişnuită, solicitantul poate accede la o cale de atac, iar conform unei hotărâri a unui funcţionar, şi nu a unui magistrat, solicitantul este trecut, poate arbitrar, în procedura accelerata, care nu îi da acestuia nici dreptul de a produce dovezi în apărarea sa într-o perioadă mai lungă de timp, dar nici să poată ataca hotărârea instanţei de fond şi, din acest punct de vedere, este prejudiciat contestatorul Ye Junhan prin neegalitatea de tratament din partea legii”.Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca textele de lege criticate sunt conforme cu prevederile constituţionale. Se considera ca exerciţiul dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se asigura chiar şi în situaţia în care nu se permite exercitarea nici unei cai de atac. Potrivit art. 128 din Constituţie căile de atac se pot exercita "în condiţiile legii", iar "legea permite înlăturarea folosirii unor cai de atac în anumite cazuri, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia ridicată nu este fondată, deoarece "art. 24 din Constituţie garantează dreptul la apărare în general şi nu un dublu grad de jurisdicţie pentru toate procedurile existente. De altfel, nici Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu prevede existenta dublului grad de jurisdicţie decât pentru procedurile penale". Se mai arata ca "legea română prevede drepturile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o formă de protecţie, precum liberul acces la instanţele de judecată, dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a li se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat, dreptul de a nu fi expulzat sau returnat etc., acordând, prin aceasta, suficiente garanţii ale exercitării dreptului la apărare".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (3), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, care, în urma modificării prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, are următorul conţinut: „Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.”Dispoziţiile constituţionale considerate de autorul excepţiei ca fiind incalcate sunt cele ale art. 24 alin. (1), potrivit cărora:– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, deşi atât în cererea prin care a fost ridicată, cat şi în încheierea instanţei judecătoreşti se indica drept obiect al acesteia articolul unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, în realitate obiectul excepţiei îl constituie dispoziţia art. 20 alin. (5) din aceasta ordonanţa. Textul criticat se referă la irevocabilitatea soluţiilor de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat în procedura accelerata, date de instanţele judecătoreşti în cauzele ce privesc plângerile solicitanţilor de azil împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiati. Art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 prevede cazurile în care cererile de acordare a statutului de refugiat se soluţionează în procedura accelerata, iar în art. 18 şi 19 din ordonanţa sunt enumerate cazurile respective. Potrivit dispoziţiilor art. 20 din ordonanţa, în cadrul procedurii accelerate sunt reduse termenele în care funcţionarul desemnat este obligat să se pronunţe asupra cererii, în care se poate face plângere împotriva hotărârii de respingere a cererii şi în care instanţa de judecată trebuie să soluţioneze plângerea.Curtea mai constata ca, deşi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul invoca încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, în realitate se contesta faptul ca procedura în aceste cauze nu cuprinde încă un grad de jurisdicţie.Analizând şi aceasta sustinere a autorului excepţiei, Curtea constata ca într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", dar nici o norma constituţională nu stabileşte câte grade de jurisdicţie sunt necesare pentru soluţionarea diferitelor litigii. În aceasta privinta regulile de procedura şi condiţiile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt statuate prin dispoziţiile art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi ale art. 128, ambele din Legea fundamentală, care prevăd ca "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", dispoziţii care nu sunt cu nimic incalcate.Curtea mai constata ca nici Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune mai multe grade de jurisdicţie la soluţionarea cauzelor de natura civilă, prevăzând la art. 6 pct. 1 doar ca "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege (…)".Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, excepţie ridicată de Ye Junhan din China în Dosarul nr. 7.828/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2001.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Costica BulaiMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește