DECIZIE nr. 292 din 8 iulie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, excepţie ridicată de Cristian Razvan Arhire în Dosarul nr. 9.392/2002 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale contestate nu vin în contradictie cu nici o dispoziţie constituţională şi nici cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că nu se creează vreo situaţie privilegiată unei părţi şi nici nu sunt incalcate prevederile referitoare la un proces echitabil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 14 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.392/2002, Tribunalul Suceava – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Codul penal, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată.Excepţia a fost ridicată în dosarul de mai sus de Cristian Razvan Arhire, inculpat în dosarul menţionat pentru comiterea infracţiunii de ameninţare prevăzute şi pedepsite de art. 193 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textele de lege criticate contravin normelor constituţionale menţionate, precum şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece sesizarea instanţei prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate inlatura garanţiile procesuale stabilite în favoarea inculpatului în faza de urmărire penală.De asemenea, în opinia autorului, prin dispoziţiile art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală se atribuie părţii vătămate o stare procesuala privilegiată, aceasta substituind efectiv rolul şi atribuţiile procurorului, întrucât plângerea prealabilă constituie atât un act de punere în mişcare a acţiunii penale, cat şi un act de trimitere în judecata, având, practic, aceeaşi natura juridică cu rechizitoriul. Drept urmare, se încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti.Pentru aceleaşi ratiuni, autorul excepţiei susţine ca este neconstitutional şi art. 193 din Codul penal.Referitor la art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, autorul excepţiei considera ca judecarea cauzelor în complet de un singur judecător nu asigura garanţii procesuale suficiente pentru un proces echitabil şi impartial în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Suceava – Secţia penală a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instituţia plângerii prealabile se înscrie ca o excepţie de la principiul oficialitatii şi consta în posibilitatea oferită de lege persoanei vătămate de a decide dacă sesizează sau nu organele competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului. Prin aceasta reglementare nu se aduce atingere principiului liberului acces la justiţie, ci, dimpotriva, se garantează posibilitatea oricărei persoane vătămate prin săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală de a sesiza organul competent în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului.Opţiunea legislativă în reglementarea instituţiei plângerii prealabile nu creează vreun privilegiu ori vreo discriminare între cetăţeni, întrucât stabilirea ei se întemeiază pe natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale părţilor sunt respectate, în mod egal, atât în cazul sesizării prin rechizitoriu, cat şi în cazul sesizării prin plângerea prealabilă.Cu privire la faptul ca aceste infracţiuni sunt judecate în prima instanţa de un complet format dintr-un singur judecător, instanţa a apreciat ca aceasta situaţie nu impieteaza asupra imparţialităţii şi echităţii actului de justiţie.Referitor la neconstituţionalitatea art. 193 din Codul penal, tribunalul a considerat sesizarea neîntemeiată, deoarece este vorba de un text de incriminare, iar principiile constituţionale referitoare la egalitatea de tratament juridic şi prezumţia de nevinovatie sunt pe deplin aplicabile în acest caz, neexistand norme de excepţie.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece punerea în mişcare a acţiunii penale în condiţiile art. 193 din Codul penal nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi enumerate la art. 4 din Constituţie.Totodată legiuitorul are competenţa exclusiva de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", şi din cele ale art. 128 din Constituţie, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Sub acest aspect, în considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plângerii prealabile.De asemenea, art. 193 din Codul penal nu încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana este considerată nevinovată, inculpatul nefiind obligat sa probeze nevinovatia sa şi, în cazul în care exista probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.Referitor la art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, Guvernul considera ca acest text de lege este constituţional, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală.Avocatul Poporului apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Astfel, în cazul art. 193 din Codul penal, acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, adresată direct instanţei de judecată, datorită gradului redus de pericol social al infracţiunii faţă de alte fapte penale pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu datorită unui pericol social crescut. Pe cale de consecinţa, pentru infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală prevede procedura corespunzătoare pentru acest tip de infracţiuni, care este diferita de procedura prevăzută pentru celelalte categorii de fapte penale.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în corelatie cu prevederile art. 193 din Codul penal, raportate la art. 21 şi la art. 23 alin. (8) din Constituţie, Avocatul Poporului considera ca prin articolele criticate se asigura tocmai accesul liber la justiţie şi ca în cadrul procesului penal calitatea de inculpat nu rastoarna prezumţia de nevinovatie şi nu prejudiciază interesele legitime ale persoanei.În sfârşit, cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, republicată, Avocatul Poporului arata ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, stabilirea competentei şi procedura de judecată sunt atributul exclusiv al autorităţii legiuitoare, iar în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 123 alin. (2), judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei, nu cuprind cerinţa ca instanţa care judeca litigiile în prima instanţa să aibă în compunere un anumit număr de judecători, ci lasă libertate autorităţii legiuitoare naţionale sa instituie acea instanţa independenta şi impartiala, care să asigure judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzelor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, al căror conţinut este următorul:– Art. 193 din Codul penal: "Fapta de a ameninta o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natura sa o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală."– Art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală: "Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere.Plângerea prealabilă se adresează:a) instanţei de judecată, în cazul infracţiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 şi 220, dacă făptuitorul este cunoscut. Când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui. … Aceste prevederi se aplică şi în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, săvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;"– Art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, republicată: „Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de prima instanţa a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judeca de un singur judecător.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile legale contestate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 23 alin. (8) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 pct. 1 şi 2 şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al căror conţinut este următorul:– Art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege." … – Art. 21 din Constituţie: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." … – Art. 23 alin. (8) din Constituţie: "(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."– Art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."– Art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:"1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional şi internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 din Codul penal face parte din cadrul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta se adresează direct instanţei de judecată, potrivit art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în condiţiile stabilite de text.Procesul penal distribuit în doua faze procedurale – faza de urmărire penală şi faza de judecată – nu implica garanţii suplimentare în situaţia în care sunt parcurse ambele faze, faţă de situaţia în care este parcursă numai una dintre acestea. În fiecare dintre cele doua faze învinuitului sau inculpatului le sunt recunoscute aceleaşi drepturi şi garanţii, între care dreptul la apărare şi toate garanţiile de independenta şi imparţialitate a organelor judiciare, precum şi obligaţia acestora de a soluţiona cauza pe baza legii şi probelor administrate.Legiuitorul, în virtutea dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", are deplina libertate de a reglementa distinct, datorită gradului de pericol social scăzut, anumite categorii de infracţiuni, faţă de celelalte infracţiuni pentru care operează principiul oficialitatii prevăzut de art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală.Asadar, faptul ca în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală – între care şi infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 din Codul penal – punerea în mişcare a acţiunii penale are loc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, direct în faţa instanţei de judecată, nu este de natura sa ducă la concluzia ca inculpatii din aceste cauze au mai puţine drepturi sau mai puţine garanţii procesuale decât cei împotriva cărora acţiunea penală s-a pus în mişcare din oficiu de către procuror.În aceste condiţii, diferenţa de reglementare a modului de punere în mişcare a acţiunii penale nu implica nici restrangerea accesului la justiţie, nici a dreptului la apărare şi nici a altui drept prevăzut de Constituţie ori de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, Curtea constata ca judecarea cauzelor în complet colegial sau în complet format dintr-un singur judecător nu este de natura, prin ea însăşi, sa încalce drepturile cetăţenilor sau accesul acestora la justiţie, deoarece hotărârile pronunţate au aceeaşi putere juridică pentru toate părţile în proces, indiferent de numărul judecătorilor care le-au pronunţat.În sensul celor arătate mai sus, se constată că prin deciziile nr. 161 din 21 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 23 octombrie 2000, şi nr. 58 din 6 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003, Curtea Constituţională, în considerarea aceloraşi ratiuni, a respins ca neintemeiate excepţiile de neconstituţionalitate care au avut ca obiect prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, republicată.Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor nr. 161/2000 şi nr. 58/2003 îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 193 din Codul penal, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 şi al art. 23 alin. (8) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Codul penal, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, excepţie ridicată de Cristian Razvan Arhire în Dosarul nr. 9.392/2002 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește