DECIZIE nr. 291 din 1 noiembrie 2001

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 17-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 17-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţie ridicată de Othman Salah Ahmed în Dosarul nr. 6.274/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 259C/2001, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Amin Ahmed Hussein Abdi Al-Tai în Dosarul nr. 6.275/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. De asemenea, Curtea dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 260C/2001, nr. 261C/2001 şi nr. 262C/2001, al căror obiect îl constituie tot excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 17-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicată de Amir Taher Thanoon Sado Al-Abadi, de Aswad Taher Karem şi de Scala Abdulrahman Hamad în dosarele nr. 6.276/2001, nr. 6.277/2001 şi nr. 6.278/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. La apelul nominal şi în aceste dosare lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestor dosare. Reprezentantul Ministerului Public se opune conexarii, arătând că nu sunt întrunite cele 3 condiţii cerute de art. 164 din Codul de procedură civilă, şi anume identitatea de părţi, obiect şi cauza.Curtea, în virtutea practicii sale, considera ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege şi dispune conexarea dosarelor menţionate.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arata ca normele legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza de faţa au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea respingandu-le ca neintemeiate. Considera ca, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curţii, aceeaşi soluţie se impune şi în cauza de faţa.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierile din 8 iunie 2001, pronunţate în dosarele nr. 6.274/2001, nr. 6.275/2001, nr. 6.276/2001, nr. 6.277/2001 şi nr. 6.278/2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 17-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de Othman Salah Ahmed, de Amin Ahmed Hussein Abdi Al-Tai, de Amir Taher Thanoon Sado Al-Abadi, de Aswad Taher Karem şi de Scala Abdulrahman Hamad, cetăţeni irakieni, în dosarele acelei instanţe.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, în esenta, se arata ca dispoziţiile invocate sunt neconstituţionale deoarece:– art. 9 alin. (5) restrânge dreptul la libera alegere a domiciliului, precum şi libertatea persoanei, contravenind astfel dispoziţiilor art. 23, 25 şi 49 din Constituţia României, precum şi ale art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;– art. 13 alin. (1) lit. a) conţine, în teza finala, o dispoziţie discriminatorie, de natura să facă ineficient dreptul de recurs reglementat prin art. 20 alin. (6) şi art. 21 din ordonanţa, prin aceasta fiind contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie;– art. 13 alin. 1 lit. b) este contrar prevederilor art. 24 din Constituţie în măsura în care este interpretat restrictiv, în sensul că se asigura interpret doar în cadrul procedurii orale, iar nu şi pentru traducerea actelor procedurale ce se comunică persoanei în cauza;– art. 18 alin. (2) lit. a), b), c) şi f) este contrar art. 11, 20 şi 49 din Constituţie, precum şi Convenţiei de la Geneva din anul 1951 şi Protocolului din 1967 privind statutul refugiatilor, ratificate de România prin Legea nr. 46/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991, datorită impreciziei termenilor folosiţi în definirea cazurilor de respingere, ca evident nefondata, a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, precum şi prin introducerea unor elemente cu caracter subiectiv sau neprevăzute de convenţiile internaţionale, în aprecierea temeiniciei cererii;– art. 21 alin. (5) lit. b) este contrar prevederilor art. 21 şi 125 din Constituţie, deoarece instanţa care soluţionează plângerea împotriva hotărârii de respingere a cererilor pentru acordarea statutului de refugiat depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat este lipsită de plenitudine de jurisdicţie, neavând competenţa să soluţioneze în fond plângerile introduse, ci doar posibilitatea de a le admite şi de a dispune Oficiului Naţional pentru Refugiati sa analizeze cererile în procedura ordinară;– art. 21 alin. (5) contravine, de asemenea, art. 16 şi 24 din Constituţie, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin stabilirea în mod discriminatoriu a unui termen de numai 5 zile pentru soluţionarea plângerii împotriva hotărârii de respingere a cererii, în raport cu termenul de 30 de zile, stabilit potrivit art. 15 alin. (5) în cadrul procedurii ordinare, şi de 10 zile, stabilit prin art. 20 alin. (4) în cadrul procedurii accelerate, termen insuficient pentru exercitarea dreptului la apărare al persoanei în cauza;– art. 21 alin. (6) contravine, de asemenea, art. 24 din Constituţie şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin faptul ca recursul instituit prin textul menţionat este ineficient în condiţiile în care hotărârea supusă caii de atac este, potrivit aceluiaşi text, executorie de drept. De asemenea, se mai arata ca, în ansamblul sau, art. 21 este contrar art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 13, raportat la art. 3 din Convenţie, întrucât, datorită procedurii sumare, a termenului scurt de depunere a plângerii şi ineficientei căilor de atac prevăzute în ordonanţa, strainul care solicită acordarea regimului de refugiat risca să fie expulzat în ţara de origine, unde urmează să fie supus torturii sau persecutiei;– art. 22 este contrar art. 11, 20, 23 şi 49 din Constituţie, precum şi art. 3 şi art. 5 pct. 1 şi 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu reglementează cu claritate condiţiile restrângerii libertăţii individuale a persoanei care solicită acordarea statutului de refugiat şi nici competenţa şi procedurile urmate de autorităţile publice însărcinate să aplice ordonanţa, lăsând loc arbitrarului şi supunerii azilantilor unui tratament degradant.Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu sunt contrare dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, deoarece stabilirea reşedinţei unui solicitant şi transportarea lui în acel loc sunt cazuri excepţionale avute în vedere limitativ de art. 49 din Legea fundamentală. Acelaşi text nu încalcă nici dispoziţiile art. 23 din Constituţie, în aceste cazuri nefiind vorba de o reţinere sau de o arestare, ci de restrangerea pe o perioadă limitată a libertăţii de mişcare.În ceea ce priveşte art. 13 alin. (1) lit. a), teza finala, din acelaşi act normativ, instanţa considera ca dreptul azilantului de a i se asigura un interpret nu poate fi extins până acolo încât acestuia sa i se asigure traducerea tuturor actelor de procedura într-o limbă pe care o cunoaşte. Faptul că nu s-a prevăzut pentru azilanti asigurarea aparatorului din oficiu nu încalcă nici una dintre dispoziţiile constituţionale, întrucât art. 24 din Constituţie prevede dreptul la apărare, iar nu şi obligarea statului de a asigura apărător din oficiu oricărei persoane.Referitor la dispoziţiile art. 22 din ordonanţa, în ansamblul lui, nu se poate retine ca instituie o restrangere a unor drepturi şi libertăţi individuale.Cu privire la dispoziţiile art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 se apreciază ca prevederile criticate nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale invocate şi nici pe cele din convenţiile internaţionale menţionate, deoarece dispoziţii referitoare la trierea cererilor de acordare a statutului de refugiat exista şi în legislaţia altor state europene.În ceea ce priveşte art. 21 din aceeaşi ordonanţa instanţa arata ca, excepţie făcând alin. (6), în ansamblul sau, nici acest text nu contravine dispoziţiilor constituţionale, deoarece, potrivit reglementării ce o conţine, în prima faza instanţa de judecată exercita un control efectiv asupra actelor efectuate de Oficiul Naţional pentru Refugiati, iar în a doua faza, în cazul unei hotărâri de respingere, pronunţată de oficiul menţionat, instanţa poate analiza toate aspectele fondului cauzei. Timpul relativ scurt în care trebuie rezolvată cererea de acordare a statutului de refugiat potrivit alin. (4) al art. 21 din ordonanţa este considerat de instanţa ca fiind în favoarea solicitantului, pentru ca limitează, pe cat posibil, perioada în care acestuia nu îi este permis accesul pe teritoriul tarii. Prevederi asemănătoare au şi legislatiile altor state europene. În ceea ce priveşte "dispoziţiile art. 21 alin. (6) care prevede dispoziţii referitoare la caracterul executoriu de drept al hotărârilor pronunţate de instanţa de fond împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat, instanţa apreciază ca aceste prevederi nu sunt conforme cu art. 24 din Constituţia României, care reglementează dreptul la apărare, deoarece exista posibilitatea ca strainul care a formulat recurs împotriva unei astfel de hotărâri să fie returnat în ţara sa de origine ca urmare a punerii în executare a hotărârii judecătoreşti şi sa nu se mai afle pe teritoriul României la data soluţionării recursului".Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate. În esenta, se arata ca prin dispoziţiile art. 24 şi ale art. 127 alin. (2) "Constituţia limitează exercitarea dreptului la interpret (…) şi, în plus, nu impune asigurarea gratuita a interpretului decât pentru procesele penale". Se mai arata ca "termenul în care solicitantul de azil este reţinut în zona de tranzit nu este foarte mare – 20 de zile -, iar (…) la expirarea acestuia se permite solicitantului intrarea în ţara, chiar dacă în cauza nu a fost încă pronunţată o hotărâre definitivă şi irevocabilă". În fine, se arata ca afirmatia potrivit căreia prin normele legale criticate ar fi incalcata o serie de reglementări cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în alte pacte sau tratate internaţionale nu este adevarata, deoarece aceste norme "nu constituie o noutate în domeniu, ele fiind cuprinse într-o serie de reglementări ale statelor membre ale Uniunii Europene".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, susţinerile autorilor excepţiilor, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001:– Art. 9 alin. (5) şi art. 13 alin. (1) lit. a) şi b), privind procedura ordinară a acordării statutului de refugiat;– Art. 17-20 referitoare la procedura accelerata a soluţionării cererilor privind acordarea statutului de refugiat;– Art. 21 şi 22, privind procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile legale criticate sunt contrare următoarelor dispoziţii contitutionale:– Art. 11 privind tratatele internaţionale ratificate de Parlament;– Art. 16 referitor la egalitatea cetăţenilor;– Art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului;– Art. 21 referitor la accesul liber la justiţie;– Art. 23 referitor la libertatea individuală;– Art. 24 referitor la dreptul la apărare;– Art. 25 referitor la libera circulaţie;– Art. 49 referitor la restrangerea unor drepturi sau a unor libertăţi;– Art. 125 privind instanţele judecătoreşti.De asemenea, autorii excepţiilor de neconstituţionalitate invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 3, 5, 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 2 din Protocolul nr. 4 şi art. 1 din Protocolul nr. 7 la aceasta convenţie.Textele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt următoarele:– Art. 3: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.";– Art. 5: "(1) Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţa. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent; … b) dacă a făcut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantarii executării unei obligaţii prevăzute de lege; … c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a săvârşit o infracţiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa săvârşească o infracţiune sau sa fuga după săvârşirea acesteia; … d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente; … e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile sa transmită o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; … f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica sa pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. … 2. Orice persoană arestata trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzatii aduse împotriva sa.3. Orice persoană arestata sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere.4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi sa dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegala.5. Orice persoană care este victima unei arestari sau a unei detineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.";– Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.3. Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; … b) sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; … e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."; … – Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcare, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";– Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie."Textele din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate, au următorul conţinut:– Art. 2: "1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul sa circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.2. Orice persoană este libera sa părăsească orice ţara, inclusiv pe a sa.3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrangeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratica."Textele din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate în motivarea excepţiilor, au următorul conţinut:– Art. 1: "1. Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii şi el trebuie să poată:a) să prezinte motivele care pledeaza împotriva expulzării sale; … b) sa ceara examinarea cazului sau; şi … c) sa ceara să fie reprezentat în acest scop în faţa autorităţilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către aceasta autoritate. … 2. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate în paragraful 1 a), b) şi c) al acestui articol, atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţionala."Examinând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca prin articolul unic al Legii nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România au fost modificate alin. (5) al articolului 20, precum şi alin. (6) al articolului 21, având acum următorul conţinut:– Art. 20 alin. (5): "Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.";– Art. 21 alin. (6): "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă."Se mai constata ca prin actul normativ menţionat, publicat între data sesizării Curţii şi data fixată pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, alin. (6) al articolului 20 a fost abrogat.Curtea, având în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţa în vigoare (…)", constata ca, în urma modificării sau abrogării textelor menţionate, în condiţiile arătate, excepţiile de neconstituţionalitate a acestora au devenit inadmisibile şi urmează să fie respinse ca atare.Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, raportate la art. 23, 25 şi 49 din Constituţie, prin care se susţine ca aceste norme încalcă drepturile constituţionale la alegerea domiciliului şi la libera circulaţie, Curtea constata ca aceasta critica nu este intemeiata, deoarece restrangerea drepturilor acordate refugiatilor se face în limitele şi cazurile prevăzute în Constituţie. În ceea ce priveşte afirmatiile autorilor excepţiilor ca norma legală în discuţie ar încalcă dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constata ca acestea nu au incidenţa în cauza, deoarece textele invocate se referă la persoanele care se găsesc în mod legal pe teritoriul unui stat, iar nu la persoanele care patrund sau rămân pe teritoriul unui stat fără aprobarea autorităţilor publice competente, în scopul obţinerii statutului de refugiat.Referitor la art. 13 alin. (1) lit. b), excepţia de neconstituţionalitate, prin raportare la art. 24 din Legea fundamentală, nu poate fi primită dat fiind ca în textul constituţional invocat nu se prevede dreptul persoanelor care nu cunosc limba română de a li se comunică actele procedurale în limba vorbita de acestea. Dreptul la apărare al persoanelor care solicită acordarea statutului de refugiat este pe deplin asigurat prin faptul ca în aplicarea textului criticat de autorul excepţiei acestea beneficiază gratuit de serviciile unui interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat, interpretul având, în virtutea statutului sau profesional, şi obligaţia de a le traduce, la cerere, şi actele de procedura.Excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi primită nici în ceea ce priveşte art. 18 alin. (2) lit. a), b), c) şi f), care defineste noţiunea de fundament a invocarii unui temei de persecutie în ţara de origine, textele amintite fiind compatibile atât cu dispoziţiile constituţionale, cat şi cu actele normative internaţionale la care se referă autorii excepţiei. De altfel, în motivarea excepţiei raportarea la dispoziţiile Convenţiei de la Geneva şi Protocolului din 1967 privind statutul refugiatilor – ratificate de România prin Legea nr. 46/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991 – se face generic, fără să se precizeze care anume texte dintre aceste acte normative au fost incalcate.Curtea constata, în acelaşi sens, ca aprecierea conţinutului şi a intelesului termenilor dintr-un text de lege, precum şi a gradului de obiectivitate a criteriilor stabilite de legiuitor pentru adoptarea unor acte de decizie de către autorităţile chemate să aplice legea, cu alte cuvinte, interpretarea legii, nu intră în competenţa justiţiei constituţionale, ci în competenţa instanţelor de drept comun.Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, Curtea constata ca acest text conţine dispoziţii de competenţa şi de procedura de judecată care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, se stabilesc prin lege.În consecinţa, nu se poate primi susţinerea ca, întrucât prin textul de lege menţionat nu s-a prevăzut competenţa instanţei de judecată de a dispune ea însăşi acordarea statutului de refugiat, se încalcă plenitudinea de jurisdicţie a instanţei şi, prin aceasta, dispoziţiile art. 21 şi 125 din Legea fundamentală.Pe de altă parte, în lumina principiilor statului de drept, consacrate prin Constituţia României, plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti se exercită în limitele stabilite prin lege. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 s-au stabilit competenţa exclusiva a autorităţilor administrative de a hotărî asupra cererilor de acordare a statutului de refugiat şi atributia instanţei judecătoreşti de a cenzura hotărârea de respingere a cererii şi de a da dispoziţie Oficiului Naţional pentru Refugiati sa analizeze cererea în procedura ordinară. Numai în aceste limite poate fi apreciată plenitudinea de jurisdicţie a instanţei de judecată care, contrar sustinerii din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu ar putea fi abilitata sa acorde ea însăşi statutul de refugiat, substituindu-se autorităţii administrative, fără ca prin aceasta sa încalce unul dintre principiile statului de drept, şi anume cel al separaţiei puterilor.Nu se poate primi, de asemenea, susţinerea ca art. 21 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravine art. 16 şi 24 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin faptul ca, în cazul cererilor depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, prevede un termen de numai 5 zile pentru soluţionarea plângerii împotriva hotărârii de respingere a cererii, insuficient pentru exercitarea dreptului la apărare al persoanei în cauza şi deosebit, în mod discriminatoriu, de termenele de 30 de zile şi de 10 zile stabilite în cadrul procedurii ordinare şi, respectiv, al procedurii accelerate.Situaţia persoanelor cărora li se aplică textul de lege criticat este diferita de situaţia persoanelor cărora li se aplică procedura ordinară sau procedura accelerata de acordare a statutului de refugiat, justificandu-se astfel aplicarea unui tratament juridic diferit. Stabilirea unor termene mai scurte – între care şi termenul de 5 zile prevăzut la art. 21 alin. (5) – pentru persoanele care depun cererea pentru acordarea statutului de refugiat la autorităţile dintr-un punct de trecere a frontierei de stat se justifica, ţinând seama de împrejurarea ca, potrivit art. 22 alin. (1) din ordonanţa, aceste persoane rămân în zona de tranzit pe întreaga durata a procedurii de soluţionare a cererii, fiind în interesul lor ca aceasta procedura sa dureze cat mai puţin.Pe de altă parte, având în vedere ca termenul amintit curge de la comunicarea hotărârii, nu poate fi primită nici susţinerea ca persoana în cauza nu are suficient timp pentru exercitarea efectivă a dreptului de apărare.Referitor la critica adusă art. 22 din ordonanţa, prin raportare la art. 3, privind interzicerea torturii, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta critica este, de asemenea, neîntemeiată, dat fiind ca din conţinutul textului amintit nu rezultă nici un element din care s-ar putea desprinde concluzia ca strainul care solicită acordarea statutului de refugiat în România s-ar afla, în perioada cat rămâne în zona de tranzit, în pericol de a fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Dimpotriva, potrivit art. 22 alin. (5), pe perioada în care se afla în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistenţa juridico-socială şi la ajutoare umanitare din partea organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în materie de refugiati, precum şi din partea reprezentantei din România a Inaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati.Curtea mai constata ca anterior a soluţionat mai multe excepţii de neconstituţionalitate ce priveau aceleaşi texte legale ca în cauza de faţa, dispunând respingerea acestora ca neintemeiate. De exemplu: Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 iulie 2001, şi Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi (6) şi ale art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de Othman Salah Ahmed, de Amin Ahmed Hussein Abdi Al-Tai, de Amir Taher Thanoon Sado Al-Abadi, de Aswad Taher Karem şi de Scala Abdulrahman Hamad, din Irak, în dosarele nr. 6.274/2001, nr. 6.275/2001, nr. 6.276/2001, nr. 6.277/2001 şi nr. 6.278/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.2. Respinge excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 17-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2001.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește