DECIZIE nr. 290 din 11 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Szaborai Jolan, Partig Kiss Iuliu, Partig Kiss Maria, Ilyes Zsolt Csaba, Lorint Simion şi Lorint Viorica în Dosarul nr. 297/117/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.La apelul nominal răspund Szabo Eugen şi Szabo Sofia, personal, şi prin avocat Luca Remus, cu delegaţie la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul apărătorului părţilor prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că textul de lege criticat instituie un regim juridic diferenţiat, discriminatoriu, între chiriaşii care au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, imobile preluate de statul român de la cultele religioase şi persoanele care, în temeiul aceleiaşi legi, au cumpărat imobile preluate de statul român de la persoanele fizice şi juridice, altele decât cultele religioase. Astfel, în cazul imobilelor preluate de statul român de la un cult religios, termenul pentru solicitarea constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare s-a prelungit succesiv, de mai multe ori, pe când cei care nu au cumpărat imobile de la un cult religios sunt discriminaţi, întrucât nu li se recunoaşte un drept câştigat. În consecinţă, consideră că această reglementare contravine art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. Depune concluzii scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că reglementarea criticată nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3).CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 297/117/2006, Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Excepţia a fost ridicată de Szaborai Jolan, Partig Kiss Iuliu, Partig Kiss Maria, Ilyes Zsolt Csaba, Lorint Simion şi Lorint Viorica într-o cauză civilă, având ca obiect anularea unor contracte de vânzare-cumpărare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat a introdus un nou termen de prescripţie, de 6 luni, înăuntrul căruia se poate exercita acţiunea în anulare, termen calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, adică la data de 19 iulie 2005. Or, „reglementarea prin lege specială a unui nou termen de atacare a unor acte juridice aduce atingere principiului constituţional şi european privind garantarea unui proces echitabil”. Mai susţine că un drept câştigat nu poate fi anulat sau anihilat prin efectul unei dispoziţii sau reglementări a puterii legislative, care exercită astfel o imixtiune în competenţa puterii judecătoreşti. Arată că, în cauză, „prin efectul modificării legislative, excepţia invocată şi câştigată de noi, de prescripţie a dreptului la acţiune, a trebuit respinsă după ce iniţial, sub imperiul reglementării iniţiale, a fost admisă şi am beneficiat de ea”.Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat asigură tuturor persoanelor interesate posibilitatea exercitării acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv de către stat.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu aduc atingere art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, ci, dimpotrivă, se bazează pe principul constituţional al accesului liber la justiţie şi, mai mult, sunt în concordanţă cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la competenţa instanţelor de judecată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III al titlului II – "Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Art. III din lege prevede: „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune prevăzut la art. 4^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Art. 4^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 16 titlul II din Legea nr. 247/2005, la care face trimitere textul de lege criticat, prevede: „(2) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.”Autorii excepţiei susţin că art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora „Părţile au dreptul la un proces echitabil […]”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:În esenţă, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare principiului constituţional privind dreptul părţilor la un proces echitabil, întrucât au introdus un nou termen de prescripţie, de 6 luni, înăuntrul căruia se poate exercita acţiunea în anulare a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, dacă acestea au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004, a statuat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele au ca finalitate asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a dreptului constituţional privind accesul la justiţie, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Prin aceeaşi decizie, s-a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, precum şi că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept. Consecinţa absolutizării exerciţiului unui anume drept este fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. De asemenea, s-a mai reţinut că, în condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii („nemo ignorare legem censetur”), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, iar nerespectarea lui îi este imputabilă. Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa în faţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa constantă că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.În sensul celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa anterior menţionată, care îşi menţine valabilitatea şi în prezenta cauză, sunt şi dispoziţiile art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005, criticate ca fiind neconstituţionale, întrucât stabilesc un termen de prescripţie de 6 luni în interiorul căruia persoanele interesate pot exercita dreptul la acţiune în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv de stat.În legătură cu susţinerile de neconstituţionalitate care vizează necorelarea dintre prevederile de lege criticate şi unele prevederi ale Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea lui cu dispoziţiile sau principiile Constituţiei pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III al titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Szaborai Jolan, Partig Kiss Iuliu, Partig Kiss Maria, Ilyes Zsolt Csaba, Lorint Simion şi Lorint Viorica în Dosarul nr. 297/117/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Gabriela Dragomirescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește