DECIZIE nr. 290 din 1 noiembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei Cristian Rusu în Dosarul nr. 10.261/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arata ca anterior Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale, excepţii pe care le-a respins ca neintemeiate. Invoca în acest sens Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, şi Decizia nr. 152 din 10 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 14 august 2001. Mai arata ca, întrucât argumentele care stau la baza excepţiei de neconstituţionalitate nu aduc elemente noi care să determine schimbarea practicii Curţii, soluţia care se impune este respingerea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 23 aprilie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 10.261/2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, prin apărător, de Andrei Cristian Rusu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, referitoare la actele premergătoare urmăririi penale, raportate la dispoziţiile art. 172 alin. 2 din acelaşi cod, referitoare la asistenţa juridică obligatorie în cursul urmăririi penale, sunt contrare prevederilor art. 20, art. 24 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Autorul excepţiei mai arata ca pe parcursul procesului sau penal s-a încălcat dreptul inculpatului la apărare, în sensul că în cursul actelor premergătoare nu a avut posibilitatea să fie asistat de un avocat.Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca dispoziţiile art. 224 şi ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, întrucât apărătorul unei persoane faţă de care se efectuează acte premergătoare nu este împiedicat sa asiste la efectuarea acestor acte. Împrejurarea ca art. 224 din Codul de procedură penală nu prevede acest drept al aparatorului nu conduce la interpretarea ca textul ar fi neconstitutional, atât timp cat dispoziţiile art. 171 şi următoarele din Codul de procedură penală, privitoare la asistenţa juridică şi reprezentare, sunt aplicabile pe toată durata procesului penal.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 2 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 24, 20 şi 49 din Constituţie. În motivarea punctului de vedere se menţionează că actele premergătoare se plaseaza în afară procesului penal şi ca în cadrul lor se pot desfăşura anumite activităţi care, prin specificul lor, urmăresc completarea ori verificarea informaţiilor pe care organele de urmărire penală le deţin într-o anumită cauza. Aceste acte premergătoare se realizează în vederea începerii urmăririi penale şi se situeaza înainte de declanşarea fazei urmăririi penale, deci de începerea procesului penal. De aceea actele premergătoare nu sunt de natura sa aducă atingere dreptului la apărare, atât timp cat acest drept este pe deplin respectat în cursul procesului penal, asa cum precizează art. 24 din Constituţie.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 172 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, acestea nu fac altceva decât sa transpuna în Codul de procedură penală garanţiile prevăzute la art. 24 din Constituţie, prin acordarea posibilităţii părţilor de a avea garantat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul la apărare şi de a beneficia, în cursul urmăririi penale, de un avocat. Se arata ca din redactarea art. 224 şi a art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală nu rezultă o încălcare a art. 49 din Constituţie, asa cum s-a susţinut, iar în ceea ce priveşte dreptul oricărui acuzat de a fi informat asupra naturii acuzatiei ce i se aduce, acesta este reflectat în art. 6 din Codul de procedură penală. În fine, se arata ca dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărui acuzat de a fi informat asupra naturii acuzatiei şi de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. Se argumenteaza în acest sens ca, dacă printre actele premergătoare s-ar intalni percheziţia sau ascultarea convorbirilor telefonice ori audierea persoanei suspectate, care pot reprezenta începutul procesului penal, în sensul art. 6 din convenţie, aceste prevederi nu sunt incalcate, atât timp cat până la trimiterea în judecata persoana este instiintata şi are timp suficient să-şi organizeze apărarea. Or, potrivit Codului de procedura penală român, persoana acuzata este instiintata, în timpul urmăririi penale, asupra naturii şi cauzei acuzatiei ce i se aduce şi în nici un caz o persoană nu poate fi trimisa în judecata fără ca aceasta sa fi avut timpul necesar pregătirii apărării sale. În ceea ce priveşte drepturile persoanei acuzate de a se apara singura sau de a recurge la asistenţa unui avocat, dreptul de a beneficia în anumite condiţii de asistenţa juridică gratuita, dreptul de a putea interoga martorii acuzarii şi dreptul de a cita şi interoga martorii apărării, în condiţii similare celor ale acuzarii, şi alte drepturi prevăzute în Constituţie, toate sunt garantate în legea procesuala penală română, astfel încât şi sub acest aspect critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 172 alin. 2 din acelaşi cod, care au următorul conţinut:– Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba.";– Art. 172 alin. 2: "Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenta aparatorului la ascultarea inculpatului."Aceste dispoziţii legale sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare: prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, care stabilesc ca dreptul la apărare este garantat; prevederilor art. 49, în sensul cărora restrangerea exercitării unor drepturi sau a unor libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii; prevederilor art. 20 din Constituţie raportate la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra, sub denumirea "Dreptul la un proces echitabil", dreptul oricărei persoane acuzate de a i se aduce la cunoştinţa acuzarea, de a i se asigura timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, de a se apara singura sau de a fi asistată de apărător, de a asculta şi propune martorii şi alte drepturi procesuale.Dispoziţiile constituţionale pe care autorul excepţiei considera ca prevederile criticate le încalcă sunt următoarele:– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … Dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt următoarele:– Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.3. Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; … b) sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; … e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Se mai constata ca textele legale criticate nu aduc atingere în nici un mod dreptului fundamental la apărare în procesul penal.De altfel, cu privire la constituţionalitatea acestor dispoziţii din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionăm: Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, şi Decizia nr. 138 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 25 mai 2001. Prin aceste decizii Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate, statuand ca prevederile art. 224 şi 172 din Codul de procedură penală sunt în concordanta atât cu dispoziţiile Constituţiei, cat şi cu cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie, argumentele exprimate în acele cauze rămân valabile şi în cauza de faţa.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 2, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei Cristian Rusu în Dosarul nr. 10.261/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2001.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește