DECIZIE nr. 29 din 28 ianuarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ROMSIT” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.336/2002 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin delegat Monica Iancu, constatandu-se lipsa părţii Industrial Development Corporation of Zimbabwe Limited, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Partea prezenta depune note scrise prin care se solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate ca fiind incalcate, iar cu privire la conţinutul notelor scrise depuse în şedinţa, apreciază ca prin acestea se anticipeaza eventuale interpretări ale instanţei de judecată asupra dispoziţiilor art. 167-177 din Legea nr. 105/1992, ceea ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 11 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 3.336/2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ROMSIT” – S.A. din Bucureşti într-o cauza având ca obiect cererea formulată de Industrial Development Corporation of Zimbabwe Limited de recunoaştere, cu efecte depline pe teritoriul României, a Deciziei finale din 15 februarie 1999 a Camerei Internaţionale de Arbitraj de la Paris, cerere intemeiata pe aceste dispoziţii din lege.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine ca dispoziţiile art. 167-177 din Legea nr. 105/1992, cuprinse în cap. XII secţiunea a IV-a, intitulata „Efectele hotărârilor străine”, încalcă, în ordinea invocarii lor, art. 16, 54, art. 20 coroborat cu art. 11 şi art. 49 coroborat cu art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 54, se arata ca, din ansamblul reglementării criticate, ar rezultă ca „hotărârile judecătoreşti pronunţate în străinătate, inclusiv cele arbitrale beneficiază de un regim mai favorabil decât cel al hotărârilor naţionale, creând un regim discriminatoriu în detrimentul acestora din urma”, întrucât în interpretarea instanţelor de judecată române, „în cazul hotărârilor străine, dreptul de a cere executarea silită nu se naşte la momentul în care acestea rămân definitive şi devin executorii conform legii statului unde au fost pronunţate, ci la momentul în care hotărârile respective au fost recunoscute pe teritoriul României printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţa română sesizată cu cererea de recunoaştere”. Potrivit acestei interpretări, „cel interesat poate cere executarea silită a unei hotărâri străine într-un termen foarte îndelungat, sau chiar sine die”, pe când punerea în executare a unei hotărâri române este supusă termenului de prescripţie de trei ani, care curge de la dobândirea caracterului definitiv şi executoriu. Admiterea unei asemenea interpretări generează îngrădirea dreptului la apărare şi „o discriminare în favoarea unui naţional care poate să se apere în faţa unei hotărâri române prin invocarea cu succes a excepţiei prescripţiei extinctive”, incalcandu-se art. 24 şi 49 din Constituţie. În sfârşit, în opinia autorului excepţiei, procedura prevăzută de art. 167-177 din legea criticata lasă nereglementata problema termenului de prescripţie aplicabil cererilor privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârilor străine pe teritoriul României, astfel că nu se asigura un termen rezonabil în soluţionarea cauzelor, ceea ce este contrar art. 11 şi 20 din Constituţie coroborate cu art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata. În acest sens, se arata ca, faţă de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctiva, dispoziţiile Legii nr. 105/1992 „par a crea un regim discriminatoriu”, întrucât „lasă posibilitatea creditoarei – subiect de drept străin în majoritatea situaţiilor – de a proceda la executarea silită a debitoarei – subiect de drept român – ad infinitum”, incalcandu-se astfel art. 16, 11 şi 20 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: criticile formulate privesc aspecte referitoare la aplicarea legii, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale; pe de o parte, principiul egalităţii în faţa legii îi priveşte pe cetăţenii români, iar pe de altă parte, acesta nu se opune existenţei unor regimuri juridice diferite pentru situaţii diferite; dreptul la apărare, în sens larg, cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale oferite persoanei pentru valorificarea pretenţiilor sale sau pentru a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului, iar prescripţia extinctiva este o instituţie de drept material care excede sferei drepturilor şi regulilor procedurale.Avocatul Poporului apreciază ca textele de lege criticate nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale invocate, nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece pe teritoriul României, pentru a putea executa silit o hotărâre străină, trebuie îndeplinite, cumulativ, condiţiile referitoare la recunoaşterea valabilităţii hotărârii străine şi încuviinţarea executării silite a acesteia, precum şi existenta caracterului executoriu al hotărârii, potrivit legii instanţei care a pronunţat-o.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, potrivit cărora:– Art. 167: "Hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunţată; … b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii menţionate, competenţa sa judece procesul; … c) exista reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. … Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să constate, de asemenea, ca i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cat şi actul de sesizare a instanţei şi ca i s-a dat posibilitatea de a se apara şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoana." ;– Art. 168: "Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată în unul dintre următoarele cazuri:1. hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;2. hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoaşterii încălcarea dispoziţiilor art. 151 privitoare la competenţa exclusiva a jurisdicţiei române;3. procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitiva, a instanţelor române sau se afla în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine.Recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv ca instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o alta lege decât cea determinata de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.";– Art. 169: "Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de art. 167 şi 168, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.";– Art. 170: "Cererea de recunoaştere se rezolva pe cale principala de tribunalul judeţean în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidenţa, de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridica excepţia puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotărârea străină.";– Art. 171: "Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de legea procedurala română şi va fi însoţită de următoarele acte:a) copia hotărârii străine; … b) dovada caracterului definitiv al acesteia; … c) copia dovezii de inmanare a citaţiei şi actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsa în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste ca citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea; … d) orice alt act, de natura sa probeze, în completare, ca hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de art. 167. … Actele prevăzute în alin. 1 vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.";– Art. 172: "Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se soluţionează pe cale principala prin hotărâre, iar pe cale incidenţa prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părţilor.Cererea poate fi soluţionată fără citarea părţilor dacă, din hotărârea străină rezultă ca pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii.";– Art. 173: "Hotărârile străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul judeţean în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.";– Art. 174: "Executarea hotărârii străine se încuviinţează cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 167, cat şi a celor ce urmează:a) hotărârea este executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o; … b) dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române. … Dispoziţiile art. 168 şi 169 sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de încuviinţare a executării.";– Art. 175: "Cererea de încuviinţare a executării, întocmită în condiţiile prevăzute de art. 171, va fi însoţită şi de dovada caracterului executor al hotărârii străine, eliberata de instanţa care a pronunţat-o.";– Art. 176: "Cererea de încuviinţare a executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor.În cazul în care hotărârea străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile, încuviinţarea poate fi acordată separat.";– Art. 177: "Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin, în ordinea invocarii lor, art. 16, 54, art. 20 coroborat cu art. 11 şi art. 49 coroborat cu art. 24 din Constituţie, care prevăd:– Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege. … (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara."; … – Art. 54: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … De asemenea, autorul excepţiei invoca şi încălcarea art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căreia: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:Art. 167-177 din Legea nr. 105/1992, cuprinse în cap. XII secţiunea a IV-a, intitulata „Efectele hotărârilor străine”, reglementează recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârilor definitive străine pe teritoriul României. În esenta, autorul excepţiei susţine ca interpretarea acestor dispoziţii, în sensul că cel interesat poate cere executarea silită a unei hotărâri definitive străine oricând sau într-un termen de prescripţie mai mare decât cel aplicabil hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele române, contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, 54, 20, 49 şi 24, precum şi ale art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În legătură cu aceste sustineri, Curtea observa ca, într-adevăr, executarea pe teritoriul României a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele străine este supusă unor reguli distincte faţă de cele privitoare la executarea hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată autohtone, deoarece acestea nu sunt opozabile instanţelor româneşti decât ca elemente de fapt, ce urmează să fie avute în vedere într-o hotărâre judecătorească pronunţată în România. Astfel fiind, hotărârile judecătoreşti străine pot produce efecte juridice în România numai ca urmare a recunoaşterii şi încuviinţării executării lor, în condiţiile stabilite de textele de lege criticate, iar instituirea acestei proceduri este consecinţa aplicării principiului suveranităţii naţionale. În aceasta lumina, Curtea nu poate retine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, care consacra principiul egalităţii în drepturi pentru cetăţenii români şi care nu se opune reglementării în mod diferit a unor situaţii diferite.Cu referire la invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 24 privind "Dreptul la apărare", ale art. 49 cu privire la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi" şi ale art. 54 privind "Exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor", Curtea constata ca aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauza şi, în consecinţa, critica urmează să fie înlăturată.De asemenea, Curtea nu poate retine nici susţinerea potrivit căreia procedura prevăzută de art. 167-177 din legea criticata lasă nereglementata problema termenului de prescripţie aplicabil cererilor privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârilor străine pe teritoriul României, neasigurandu-se astfel un termen rezonabil în soluţionarea cauzelor, ceea ce este contrar art. 11 şi 20 din Constituţie coroborate cu art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pe teritoriul României, executarea hotărârilor străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa se încuviinţează, astfel cum prevede art. 174 alin. 1 lit. b) din lege, dacă "dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române". Pe de altă parte, prevederile art. 6 pct. 1 din convenţie, care garantează dreptul persoanei de a-i fi examinata cauza într-un termen rezonabil, vizează celeritatea soluţionării procesului, iar nu necesitatea stabilirii pentru toate procedurile procesuale a unor termene pentru exercitarea lor.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ROMSIT” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.336/2002 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește