DECIZIE nr. 29 din 18 februarie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGeorgeta Panoviciu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Aliman Maria-Eugenia împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 131 din 29 octombrie 1996.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 februarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, legal citate, fiind consemnate în încheierile din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea la 18 februarie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie, prin Încheierea din 17 aprilie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 3.292/1995, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Aliman Maria-Eugenia.Prin Decizia nr. 131 din 29 octombrie 1996 s-a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocată. Pentru a pronunţa aceasta soluţie s-a reţinut ca prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, Curtea a constatat ca dispoziţiile art. 330^1 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva acestei decizii a fost declarat recurs în termenul legal.În motivarea acestuia, recurenta susţine ca dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă "sunt neconstituţionale sub dublu aspect, şi anume ca dreptul de a exercita recursul în anulare a fost rezervat în exclusivitate procurorului general şi ca legea nu prevede un termen în care să poată fi exercitat recursul în anulare". În aceste condiţii, se considera de către recurenta ca "dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, ale art. 11 alin. (2), coroborat cu art. 20 din Constituţie şi cu art. 6 pct. i) din Convenţia europeană a drepturilor omului, ale art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice". Se susţine, de asemenea ca, întrucît la judecarea în fond a excepţiei au fost solicitate puncte de vedere ale Guvernului, Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmează ca în recurs acestea să fie solicitate "noilor organe democratice abilitate legal să se pronunţe asupra excepţiei, cu atât mai mult cu cît în cauza este vorba de apărarea unui drept fundamental – dreptul de proprietate".CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Asupra motivelor de casare invocate în recurs Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă şi obligatorie, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, asa cum, de altfel, se motiveaza şi în decizia recurată, în care se arata ca:– prevederile art. 128 din Constituţie nu sunt incalcate, ele precizînd ca împotriva hotărîrilor judecătoreşti căile de atac se pot exercita în condiţiile stabilite de lege, fapt care a fost realizat prin dispoziţiile actuale ale Codului de procedura civilă, care prevăd calea de atac – recursul în anulare – şi condiţiile exercitării lui;– practica Comisiei şi a Curţii Europene, rezultată din aplicarea art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, este constanta în a aprecia ca invocată cerinţa a termenului rezonabil nu se analizează în abstract, ci se raportează de la caz la caz, în concret, tinindu-se seama de o serie de elemente specifice fiecărei pricini (durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului etc.); textul invocat nu are în vedere interzicerea unei cai de atac a carei exercitare ar putea doar ipotetic sa conducă la depăşirea unui termen rezonabil; simpla posibilitate de a se exercită oricând recursul în anulare nu contravine cerinței de a se soluţiona cauza într-un termen rezonabil, examinarea respectării ei facindu-se la o speta determinata.În legătură cu cererea recurentei de a solicita din nou punctele de vedere ale fiecărei Camere a Parlamentului şi al Guvernului, este de observat ca dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 instituie aceasta obligaţie numai la judecarea în fond a excepţiei de neconstituţionalitate, nu şi pentru judecarea recursului împotriva deciziei pronunţate la fond. Din examinarea dosarului se constată că, la fond, judecătorul-raportor a comunicat încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională, Camerelor Parlamentului şi Guvernului, indicindu-li-se să depună punctele lor de vedere. Guvernul a depus punctul sau de vedere, care a fost avut în vedere la pronunţarea deciziei ce face obiectul recursului. O dată îndeplinită aceasta obligaţie, legea nu mai dispune ca procedura prevăzută la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 să se repete şi în recurs.Faţa de cele arătate, rezultă ca recursul este nefondat, urmînd a fi respins.În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul formulat de Aliman Maria-Eugenia împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 131 din 29 octombrie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 18 februarie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Georgeta Panoviciu––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește