DECIZIE nr. 289 din 3 iulie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 493/2002



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, excepţie ridicată de Mariana Togoe în Dosarul nr. 55/2003 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arata ca, anterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 85 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, ordonanţa care reia însă dispoziţiile criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 26 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 55/2003, Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările ulterioare.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mariana Togoe, într-o cauza ce are ca obiect soluţionarea unei acţiuni formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2), argumentele prezentate referindu-se la aspecte legate de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 56 şi 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999.Instanţa de judecată considera ca excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată în mod expres prin art. 85 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 493/2002.Avocatul Poporului considera ca argumentele prezentate de autorul excepţiei, referitoare la modul în care sunt incalcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţia României, nu au relevanta în cauza de faţa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 au fost abrogate prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, intrata în vigoare la 1 ianuarie 2002, ordonanţa aprobată prin Legea nr. 493/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 25 iulie 2002.Art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 a preluat însă identic art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999, astfel ca, soluţia legislativă fiind păstrată, motivele excepţiei de neconstituţionalitate formulate de autorul acesteia subzistă.În aceste condiţii Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, dispoziţii care au următorul conţinut:"(1) Pierderea fiscală anuală înregistrată din activităţi independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii şi asimilate salariilor, obţinute în cursul aceluiaşi an fiscal. Pierderea care rămâne necompensata în cursul aceluiaşi an fiscal devine pierdere reportata.(2) Pierderile provenind din străinătate ale persoanelor fizice române se compensează cu veniturile de aceeaşi natura, din străinătate, pe fiecare ţara, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal, sau se reportează pe următorii 5 ani asupra veniturilor realizate din ţara respectiva." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste dispoziţii legale contravin următoarelor prevederi constituţionale:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale."Examinând pe fond excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.Exceptarea prin lege a rezultatelor pozitive ale veniturilor salariale sau asimilate acestora de la regula compensării pierderii fiscale înregistrate din veniturile din activităţi independente nu este, prin ea însăşi, neconstitutionala şi nu contravine, sub nici un aspect, obligaţiei de a asigura, prin sistemul legal de impuneri, o aşezare justa a sarcinilor fiscale. Dimpotriva, aceasta reprezintă o practica legislativă curenta, ce corespunde fie necesităţii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor ratiuni economice.În legătură cu invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), care consacra egalitatea cetăţenilor în faţa legii, Curtea constata ca, pentru susţinerea neconstitutionalitatii art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, acestea sunt nerelevante, neavând nici o concludenta pentru soluţionarea cauzei.În sfârşit, asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 56 şi 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999, Curtea Constituţională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu se poate pronunţa. Instanţa judecătorească interpretează şi aplica legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzei cu care a fost investită.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 493/2002, excepţie ridicată de Mariana Togoe în Dosarul nr. 55/2003 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Doina Suliman──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește