DECIZIE nr. 288 din 22 martie 2007

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 4 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 167 28/02/2006
ActulREFERIRE LALEGE 247 19/07/2005
ActulREFERIRE LADECIZIE 427 18/11/2003
ActulREFERIRE LALEGE (R) 10 08/02/2001
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 10 08/02/2001 ART. 45
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 673 11/09/2007
ActulREFERIT DEDECIZIE 1156 11/12/2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Simonis Ludwig, prin mandatar Braune Stephan, în Dosarul nr. 3.240/306/2006 (dosar vechi nr. 5.146/2006) al Judecătoriei Sibiu.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.460D/2006. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Pantle Reimar Weit Christian Leonhart în Dosarul nr. 4.165/306/2006 al Judecătoriei Sibiu.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul dosarelor nr. 2.460D/2006 şi nr. 2.429D/2006 are acelaşi conţinut, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.460D/2006 la Dosarul nr. 2.429D/2006, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 20 noiembrie 2006 şi din 29 noiembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 3.240/306/2006 (dosar vechi nr. 5.146/2006) şi nr. 4.165/306/2006, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Excepţia a fost ridicată de Simonis Ludwig, prin mandatar Braune Stephan, şi de Pantle Reimar Weit Christian Leonhart în cauze având ca obiect judecarea cererii pentru constatarea nulităţii unei încheieri de intabulare, respectiv constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece termenul de prescripţie special al dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute începe să curgă de la apariţia Legii nr. 10/2001, iar nu de la data la care fostul proprietar al imobilului preluat în mod abuziv a cunoscut de existenţa unui contract de vânzare-cumpărare a imobilului. Solicită Curţii Constituţionale să pronunţe o decizie prin care să constate neconstituţionalitatea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie specială, aceasta trebuind să fie data întabulării contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere în Cartea funciară.Judecătoria Sibiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că situaţia juridică a fostului proprietar care solicită constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este similară cu cea a unei persoane care solicită constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil în temeiul art. III cuprins în Titlul I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. În primul caz, data de la care începe să curgă termenul special de prescripţie este data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar în al doilea caz, acesta începe să curgă fie de la data întrării în vigoare a actului normativ, fie de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului, ceea ce contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: „(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi neîngrădirea prin lege a exerciţiului acestui drept, precum şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea reţine următoarele:Autorii excepţiei solicită Curţii Constituţionale, în esenţă, să pronunţe o decizie prin care să constate neconstituţionalitatea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie specială, aceasta trebuind să fie data intabulării contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere în Cartea funciară.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că exercitarea controlului de constituţionalitate asupra unui atare obiect, respectiv asupra unor lacune ale textelor de lege criticate, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, astfel încât susţinerile autorilor nu pot fi primite.De altfel, prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constitu-ţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză.Astfel, prin mai multe decizii, de exemplu Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, sau Decizia nr. 167 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 24 martie 2006, Curtea a statuat că aceste prevederi legale sunt constituţionale, pentru considerentele acolo reţinute.Cele statuate în deciziile menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A) d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Simonis Ludwig, prin mandatar Braune Stephan, în Dosarul nr. 3.240/306/2006 (dosar vechi nr. 5.146/2006) al Judecătoriei Sibiu şi de Pantle Reimar Weit Christian Leonhart în Dosarul nr. 4.165/306/2006 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x