DECIZIE nr. 287 din 7 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorIrina Loredana Lăpădat – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Nicolae Cosma şi Maria Cosma în Dosarul nr. 4.527/2003 al Judecătoriei Sibiu.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece, pentru situaţii juridice diferite, regimul juridic adoptat de către legiuitor nu poate fi identic. Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 44 din Constituţie, dat fiind că principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate privată operează numai în condiţiile în care acest drept a fost dobândit în mod legal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.527/2003, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Nicolae Cosma şi Maria Cosma.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece "creează o inegalitate între persoanele fizice şi cultele religioase din România". Se mai arată că prin legi speciale sunt acordate anumite drepturi cultelor religioase din România, fiind încălcat astfel dreptul de proprietate al persoanelor fizice. De asemenea, se susţine că dispoziţiile legale criticate fac ineficientă aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ce este incident în judecarea cauzei în care s-a invocat excepţia.Judecătoria Sibiu consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată în acest sens că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece "nu prevede discriminări între persoanele fizice şi cultele religioase", ci "reprezintă o normă specială, aplicabilă unei anumite categorii de bunuri". Se mai arată că "interzicerea înstrăinărilor sau schimbărilor de destinaţie a imobilelor până la adoptarea unor acte normative speciale nu echivalează cu încălcarea art. 44 din Constituţie", întrucât "o lege de reparaţie în materie imobiliară nu poate avea un sens contrar principiilor constituţionale".Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiată, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte prevederile art. VI alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, se arată că „în motivarea excepţiei autorii acesteia nu s-au referit deloc la prescripţia acţiunii în anulare” (…), „nici nu au justificat vreun interes pentru a o invoca”, astfel încât „este de presupus că motivarea s-a referit la alin. (3) al art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002„. În legătură cu textul de lege criticat, se arată că acesta reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii.Avocatul Poporului consideră că aceste reglementări legale nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece persoanele fizice, pe de o parte, şi cultele religioase sau comunităţile minorităţilor naţionale, pe de altă parte, se află în situaţii juridice diferite, ceea ce justifică aplicarea unui regim juridic diferit. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, se apreciază că aceasta nu este întemeiată. În acest sens se arată că "prevederile legale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate se aplică numai după constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate". Se invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 21 ianuarie 2005, îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002 şi aprobată prin Legea nr. 48/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.În legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că, potrivit motivării formulate de către autorul excepţiei, aceasta priveşte, în realitate, doar alin. (2) al acestui articol, care se referă la regimul juridic al imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestui text de lege.Prevederile legale criticate au următorul conţinut: "(2) Regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinaţiei acestora."Articolul VI alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 prevede: „(4) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Pentru soluţionarea acestor cauze instanţele judecătoreşti competente vor avea în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 – Egalitatea în drepturi şi în art. 44 – Dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare identică. Prin Decizia nr. 542 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că acest text de lege are caracterul unei norme imperative, cu caracter temporar, care instituie un regim juridic special, derogatoriu de la regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, constând în interdicţia înstrăinării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, până la adoptarea unor acte normative speciale. Prin urmare, Curtea a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu este încălcat, deoarece persoanele fizice, pe de o parte, şi cultele religioase sau comunităţile minorităţilor naţionale, pe de altă parte, se află în situaţii juridice diferite, ceea ce justifică adoptarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit. În acest sens este menţionată şi Decizia nr. 41 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 31 martie 2003.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 542 din 7 decembrie 2004 Curtea a statuat că garantarea şi ocrotirea proprietăţii operează în condiţiile dobândirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale. Prin urmare, nu poate fi invocată protecţia constituţională a dreptului de proprietate în condiţiile dobândirii acestui drept cu încălcarea unei norme juridice imperative.II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VI alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, prin aceeaşi Decizie nr. 542 din 7 decembrie 2004 Curtea a reţinut că această reglementare, stabilind un termen special de prescripţie a acţiunii în constatarea nulităţii absolute, derogatoriu de la dreptul comun, nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate sau de a încălca principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor. Curtea a reţinut totodată că soluţia legiuitorului este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.”Soluţiile pronunţate şi considerentele ce au stat la baza lor sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.De altfel, în legătură cu termenul de exercitare a dreptului la acţiune prevăzut de art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, Curtea observă că, pentru cei care nu au introdus acţiuni în restituirea imobilelor în decursul termenului de 6 luni prevăzut iniţial de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, a fost instituit, ca măsură reparatorie, un nou termen în care poate fi exercitat dreptul la acţiune. Astfel, art. II din Legea nr. 48 din 23 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, prevede: „Dreptul la acţiune prevăzut la titlul II art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 se poate exercita şi în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”În prezenta cauză, autorii excepţiei mai susţin că dispoziţiile legale criticate fac ineficientă aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text ce este incident în judecarea cauzei în care s-a invocat excepţia. Sub acest aspect Curtea reţine că nu este competentă să se pronunţe, coordonarea legislativă fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „(2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei.” Curtea, în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, a stabilit că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Nicolae Cosma şi Maria Cosma în Dosarul nr. 4.527/2003 al Judecătoriei Sibiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Lăpădat_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește