DECIZIE nr. 286 din 11 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ecaterina Ana Oprea în Dosarul nr. 27.196/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 27.196/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Excepţia a fost ridicată de Ecaterina Ana Oprea într-o cauză civilă având ca obiect preluarea în mod abuziv, în sensul Legii nr. 10/2001, a unor utilaje şi instalaţii, ca bunuri imobile.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat trebuie analizat, prin raportare la art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie, sub aspectul discriminării între persoanele care introduc cerere în baza Legii nr. 10/2001, în calitate de proprietar asupra imobilului preluat în mod abuziv de către stat, cât şi cu privire la necesitatea ocrotirii proprietăţii indiferent de obiectul său.În legătură cu diferenţa de tratament dintre proprietarul imobilului prin natura sa şi proprietarul imobilului prin destinaţie, arată că, de exemplu, prin art. 10 din Legea nr. 10/2001, „în cazul imobilelor prin natura lor care au fost demolate se acordă despăgubiri, în schimb, în cazul imobilelor prin destinaţie casate sau distruse, nu se acordă despăgubiri, creându-se o situaţie de inechitate şi inegalitate între proprietari.” De asemenea, consideră că textul este interpretabil, „în sensul că utilajele şi instalaţiile preluate de către stat ar putea fi revendicate doar odată cu imobilul, interpretare de natură să aneantizeze drepturile persoanelor proprietare ale acestor bunuri, dar care deţineau imobilul sub un alt titlu decât cel de proprietate”, precum şi că, practic, se face „o distincţie între acţiunea în restituire introdusă de proprietarii de bunuri imobile prin natura lor şi cea introdusă de proprietarii de bunuri imobile prin destinaţie, bunuri mobile afectate folosinţei bunurilor imobile prin natura lor”. Textul de lege criticat dispune doar cu privire la ipoteza în care aceeaşi persoană ar fi fost atât proprietarul imobilului prin natura sa, cât şi al bunurilor afectate folosinţei acestuia, pe când ipoteza în care „persoanele acestor proprietari diferă” este nesoluţionată. Autorul excepţiei consideră că astfel se poate ajunge la două categorii de situaţii: situaţia în care proprietarul imobilului revendică şi instalaţiile şi utilajele preluate odată cu imobilul şi situaţia în care proprietarul instalaţiilor şi utilajelor deţinea imobilul doar în baza unui titlu precar şi nu îşi poate întemeia acţiunea pe art. 6 alin. (2) din legea criticată, care „face o diferenţiere arbitrară între cele două categorii de reclamanţi”. Din punct de vedere al prejudiciului suferit, între cele două situaţii nu există decât cel mult o diferenţă de cuantum, „care nu poate justifica însă o diferenţă de tratament”.Cel de-al doilea aspect de neconstituţionalitate priveşte acordarea despăgubirilor, care, în opinia autorului excepţiei, "trebuie să urmeze principiile dreptului comun în materie, preferându-se deci o restituire în natură a bunului, şi numai în măsura în care aceasta nu mai este posibilă, se va recurge la despăgubiri". Această din urmă soluţie constituie o excepţie, care vizează situaţii similare celor prevăzute de art. 6 alin. (2) din legea criticată şi care au rolul "de a înlocui în patrimoniul petentului însuşi bunul care nu mai poate fi restituit". Autorul excepţiei consideră că "operaţiunile de casare şi distrugere vizate de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 constituie exact situaţii care reclamă acordarea de despăgubiri prin echivalent”, ceea ce diferă de măsura „înlocuirii” prevăzute de lege, care comportă două ipoteze: bunurile care le-au înlocuit pe cele vechi au fost acordate fostului proprietar, astfel că se poate susţine că pretenţiile acestuia au fost satisfăcute, şi situaţia în care înlocuirea constituie doar un temei pentru a justifica refuzul reconstituirii dreptului de proprietate, cu consecinţa încălcării textului constituţional privind garantarea proprietăţii private.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă consideră că, "având în vedere art. 8 din Constituţia României din anul 1948, art. 44 din Constituţia României (actuală) şi art. 1 din Protocolul adiţional la CEDO", "se impune analizarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 190 din 20 aprilie 2007.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 668/2006.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul cuprins: „(2) Măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.”Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), potrivit căruia "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", şi alin. (2) teza întâi, care statuează că "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instituie o diferenţă de tratament între proprietarul imobilului prin natura sa şi proprietarul imobilului prin destinaţie, în sensul că în cazul imobilelor prin natura lor, care au fost demolate, se acordă despăgubiri, pe când în cazul imobilelor prin destinaţie (utilaje, instalaţii), care au fost casate sau distruse, nu se acordă despăgubiri, creându-se o situaţie de inechitate şi inegalitate între proprietari. Consideră că se încalcă astfel dispoziţiile constituţionale privind dreptul de proprietate.Curtea constată că prevederile art. 6 alin. (2) din legea criticată au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 44 din Constituţie. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 668 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, făcând trimitere la jurisprudenţa sa constantă, Curtea a constatat că exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, ci trebuie să se ţină seama de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5) ce consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private „în condiţiile legii organice”. Legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu fie în contradicţie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, putând astfel să instituie anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. În consecinţă, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că, prin art. 6 alin. (2) din legea criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.De asemenea, de exemplu, prin deciziile nr. 190 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 20 aprilie 2007, şi nr. 760 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, pronunţându-se asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru critici similare celor din prezenta cauză, Curtea a statuat că legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, fără ca prin aceasta să instituie un tratament juridic diferit pentru anumite categorii de cetăţeni aflaţi în situaţii identice, ci are în vedere situaţia concretă a bunurilor preluate.Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ecaterina Ana Oprea în Dosarul nr. 27.196/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Gabriela Dragomirescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește