DECIZIE nr. 285 din 7 iunie 2005

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţii ridicate de Victor Atanasie Stănculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penală.La apelul nominal răspund Victor Atanasie Stănculescu, personal, Mihai Chiţac, personal şi asistat de avocat Dan Ioan, cu delegaţie la dosar, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, prin consilier juridic Dan Cimpoeru, cu delegaţie depusă în şedinţă, lipsă fiind autoarea excepţiei Mihaela Suzane Ferkel Şuteu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei Victor Atanasie Stănculescu solicită admiterea acesteia astfel cum a fost precizată în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi astfel cum reiese din concluziile scrise depuse la dosar la termenul anterior.Mihai Chiţac susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, apreciind că un general ar trebui să aibă dreptul la toate gradele de jurisdicţie, aşa cum orice cetăţean are acest drept.Avocatul Dan Ioan, pentru Mihai Chiţac, solicită Curţii Constituţionale admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, apreciind că aceste dispoziţii contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, consideră că generalii ar trebui judecaţi de aceleaşi instanţe ca şi orice cetăţean, nefiind normal ca în cazul lor atât fondul, cât şi recursul să se judece de aceeaşi instanţă de judecată – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Consilierul juridic Dan Cimpoeru, pentru Ministerul Apărării Naţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, întrucât existenţa unui singur grad de jurisdicţie, adică recursul, în anumite cazuri prevăzute de lege (cum este şi cel din prezenta cauză) nu contravine unicităţii şi imparţialităţii justiţiei, fiind în concordanţă şi cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit acestor prevederi internaţionale, în materie penală, există derogare de la regula celor trei grade de jurisdicţie, atunci când fondul este judecat de instanţa supremă naţională. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, invocând prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi deciziile nr. 175/1999, nr. 99/2000, nr. 31/2004 şi nr. 103/2005 ale Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.001/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţii ridicate de Victor Atanasie Stănculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu, prin mandatar Marius Remus Mioc, în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Victor Atanasie Stănculescu susţine că dispoziţiile art. 385^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt neconstituţionale, întrucât creează o discriminare inadmisibilă, inculpaţii judecaţi în cauza de faţă fiind privaţi de calea ordinară a apelului, cale de care, însă, poate beneficia fiecare cetăţean.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Mihaela Suzane Ferkel Şuteu, prin mandatar Marius Remus Mioc, susţine că aceste dispoziţii contravin dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Astfel, arată că această limitare a dreptului la apărare afectează în special cetăţenii cu venituri reduse, care nu dispun de posibilităţi materiale de a-şi angaja avocaţi, şi că această măsură, a interzicerii unor mandatari fără studii juridice să pună concluzii, a fost luată în interesul avocaţilor şi al "claselor sociale înstărite".Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, întrucât stabilirea căilor de atac este un drept ce aparţine exclusiv legiuitorului şi se aplică deopotrivă tuturor celor ce se adresează justiţiei, fără a se produce vreo încălcare sau limitare a dreptului la o judecată dreaptă şi echitabilă.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, opinează în sensul că acestea nu contravin dreptului la apărare, întrucât dreptul de a reprezenta şi asista persoane fizice şi juridice în faţa tuturor instanţelor se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:Referitor la dispoziţiile art. 385^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, arată că, în reglementarea procedurii penale, legiuitorul a optat, în principiu, pentru instituirea a două căi de atac ordinare – apelul şi recursul, iar, în mod excepţional şi în considerarea unor situaţii deosebite, a fost reglementată exercitarea unei singure căi de atac, şi anume recursul. Opţiunea legislativă în stabilirea căilor de atac nu creează nici un privilegiu ori vreo discriminare între cetăţeni, întrucât „se întemeiază pe natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale părţilor sunt respectate, în mod egal, pentru ambele situaţii”, menţionând în acest sens dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd dreptul la dublu grad de jurisdicţie în materie penală. Apreciază astfel că derogarea de la regula celor trei grade de jurisdicţie nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, întrucât, aşa cum a statuat constant şi Curtea Constituţională, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, nefiind contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atâta timp cât se asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, arată că acestea reprezintă norme de procedură care stabilesc condiţiile de exercitare a mandatului de reprezentare în instanţă şi limitele în care acesta poate fi exercitat şi, ca atare, aceste norme dau expresie opţiunii legiuitorului în cadrul competenţei ce-i este rezervată prin art. 126 alin. (2) Constituţie. De asemenea, apreciază că nu se creează un tratament inegal între părţile procesului civil, textul aplicându-se tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale. Totodată, arată că dispoziţiile criticate nu restrâng nici exerciţiul dreptului la apărare, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 31/2004.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la dispoziţiile art. 381^1 din Codul de procedură penală, constată că dispoziţiile menţionate nu se regăsesc în Codul de procedură penală şi, ca atare, se exclude exercitarea controlului de constituţionalitate, întrucât Curtea Constituţională, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nu se poate pronunţa decât asupra unor dispoziţii legale în vigoare.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, apreciază că limitele şi condiţiile mandatului de reprezentare, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, menţionând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 54/2003 şi nr. 31/2004.Referitor la art. 22 din Legea nr. 304/2004, apreciază că instituirea unor reguli speciale referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, atâta timp cât ele asigură egalitatea cetăţenilor în utilizarea lor. Totodată, arată că noţiunea de proces echitabil nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, invocând în acest sens şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, menţionând deciziile nr. 16/1999 şi nr. 33/1999.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Victor Atanasie Stănculescu, Curtea observă că, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381^1 din Codul de procedură penală, în realitate este vorba despre o eroare materială, autorul excepţiei referindu-se la prevederile art. 385^1 din Codul de procedură penală, care enumeră hotărârile supuse recursului.Totodată, din susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că acesta se referă numai la prevederile potrivit cărora Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele judecate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul fiind singura cale de atac.Ca atare, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Victor Atanasie Stănculescu îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală (dispoziţii modificate prin art. I pct. 193 din Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003) şi cele art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iulie 2004, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală: "Pot fi atacate cu recurs: […] d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie […].";– Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: „Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”De asemenea, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu îl constituie dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. I.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, potrivit cărora: „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.”Autorul excepţiei Victor Atanasie Stănculescu susţine că prevederile legale criticate contravin următoarelor dispoziţii constituţionale:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."Autoarea excepţiei Mihaela Suzane Ferkel Şuteu susţine că prevederile legale criticate contravin următoarelor dispoziţii constituţionale:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … I. Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea observă că aceste dispoziţii sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege. În consecinţă, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se judecă de Completul de 9 judecători al aceleiaşi instanţe, fără a se încălca şi celelalte dispoziţii constituţionale.Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului. S-a mai reţinut că legiuitorul nu poate exclude nici o categorie sau grup social de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit, însă legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.De asemenea, Curtea constată că nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că "orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară", iar "exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege". În paragraful 2 al aceluiaşi articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepţie, şi a unui singur grad de jurisdicţie în cazul infracţiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie.Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei nu este întemeiată.II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că referitor la aceste dispoziţii procedurale s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, cum ar fi, de exemplu, Decizia nr. 31 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2004. Astfel, Curtea a statuat că restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri şi să propună probe în tot cursul procesului, precum şi dreptul de a depune concluzii scrise.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei sus-menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât dispoziţia legală criticată se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică prevăzută de ipoteza normei legale, fără a se institui anumite privilegii sau discriminări.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţii ridicate de Victor Atanasie Stănculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curţii Supreme de Justiţie Secţia penală, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioan Marilena Chiorean–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește