DECIZIE nr. 285 din 11 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului Hunedoara – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării şi angajarea unui apărător.Având cuvântul, Ministerul Public solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.Curtea, având în vedere data la care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză şi apreciind că a existat un interval de timp rezonabil pentru pregătirea apărării şi angajarea unui apărător, respinge cererea de amânare a cauzei.Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă normele constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia penală nr. 706 din 1 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.147/221/2007, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului Hunedoara – Secţia penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă principiul simetriei şi principiul egalităţii de arme, prin aceea că prevăd posibilitatea recursului numai împotriva hotărârii prin care instanţa se desesizează, nu şi împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de desesizare, care nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu hotărârea asupra fondului cauzei. Or, dacă "procurorul poate face recurs împotriva hotărârii care nu îi convine (de desesizare), partea interesată nu poate exercita această cale de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii". Se susţine că această procedură încalcă şi principiul contradictorialităţii, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie – cauzele Toth împotriva Austriei, 1991 şi Sanchez – Reisse împotriva Elveţiei, 1986, precum şi cerinţa termenului rezonabil, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. În sfârşit, se susţine că normele criticate încalcă dreptul la un recurs efectiv.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă normele constituţionale şi din actele internaţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu reprezintă impedimente de natură a afecta posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, precum şi de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, acestea nu îngrădesc dreptul părţilor de a beneficia, în tot cursul procesului, de asistenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 332 alin. 4 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 332 alin. 4: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă."– Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate în prezenta cauză, în raport de aceleaşi texte din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi în raport de critici similare.Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 591 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 28 noiembrie 2005, respingând excepţia invocată, Curtea a statuat că dispoziţiile criticate nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 şi 129 din Constituţie. Curtea a reţinut că, potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale”.De asemenea, Curtea a reţinut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece legea asigură accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilităţii exercitării recursului împotriva încheierilor pronunţate de instanţă, odată cu exercitarea recursului împotriva sentinţei sau a deciziei atacate. Totodată, nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât persoana interesată îşi poate formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a încălcării dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, s-a reţinut că textele legale criticate nu opresc părţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată anterior, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază, îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, care au preluat soluţia legislativă de principiu reglementată, la momentul pronunţării deciziei mai sus menţionate, de art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 2.147/221/2007 al Tribunalului Hunedoara – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește