DECIZIE nr. 283 din 1 iulie 1997

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecător Victor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Simionescu Elena împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 19 martie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data.Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 24 iunie 1997, data la care, datorită imposibilităţii întrunirii completului de judecată, a amânat pronunţarea pentru 1 iulie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 53 din 19 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă şi a constatat ca excepţia invocată în legătură cu prevederile art. 330^1 din acelaşi cod este lipsită de obiect.Împotriva acestei decizii a declarat recurs Simionescu Elena pentru următoarele motive:– instituţia recursului în anulare, care "acorda unui organ administrativ, procurorul general, facultatea de a impieta asupra autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, este contrară dependentei activităţii judiciare numai de lege";– declararea oricând a recursului în anulare încalcă independenta activităţii judecătoreşti şi drepturile fundamentale ale cetăţeanului român;– modificarea recenta adusă art. 330^1 din Codul de procedură civilă face necesară determinarea incidentei în timp a acestei modificări, simpla respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a acestei dispoziţii legale ca lipsită de obiect fiind contrară prevederilor art. 20 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul declarat este neîntemeiat, considerând ca Decizia nr. 53 din 19 martie 1997 este temeinica şi legală, întrucât se întemeiază pe soluţii statuate prin decizii ale Curţii Constituţionale, rămase definitive, care, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt obligatorii. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Motivul de recurs privind neconstituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă este neîntemeiat. Asupra prevederilor acestui articol Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În aceste doua decizii s-a examinat şi dreptul legal al procurorului general de a exercita calea de atac a recursului în anulare, în condiţiile legii, în scopul apărării intereselor generale ale societăţii şi ale ordinii de drept, şi s-a constatat că nu contravine dispoziţiilor art. 125, art. 128 şi ale art. 130 din Constituţie.Asa cum rezultă din dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, încât o excepţie de neconstituţionalitate respinsă nu mai poate fi reiterata atât timp cat nu au intervenit elemente noi care să justifice o alta soluţie.Cel de-al doilea motiv de recurs, care priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă care, în redactarea prevăzută de Legea nr. 59/1993, dadea posibilitatea exercitării acestei cai extraordinare de atac oricând, este, de asemenea, neîntemeiat. Prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997 s-a modificat art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a cărui constituţionalitate a fost contestată, în sensul că recursul în anulare se poate introduce în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, încât, faţă de aceasta modificare, excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege a rămas fără obiect, asa cum întemeiat s-a reţinut prin decizia recurată. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997.Cat priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la incidenţa în timp a modificării dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 17/1997, se constată că această lege nu cuprinde dispoziţii în acest sens, iar Curtea Constituţională nu are competenţa de a interpreta aplicarea dispoziţiilor unei legi sub raportul acţiunii lor în timp, ci numai de a constata dacă aceste dispoziţii sunt în concordanta cu Constituţia, ceea ce decizia recurată a şi făcut.Incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului asupra dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a cărui neconstituţionalitate se invoca, a fost examinata prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996, modificată prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, reţinându-se ca textul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine prevederilor sus-menţionate ale Constituţiei şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (3) şi ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, formulată de avocatul recurentei, la termenul de judecată din 17 iunie 1997, se constată că aceasta nu poate fi primită pentru motivele ce urmează:Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra acestei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât ea a fost pentru prima data invocată, în faţa Curţii, în recurs. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti" privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor. Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa ei. Soluţia contrară nu putea fi primită şi pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile sunt în drept sa dezbata excepţia, depunând dovezile şi probele pe care le cred de cuviinţă şi exercitandu-şi astfel drepturile procesuale ce le aparţin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanţa însăşi este obligată să-şi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituţională. Dacă aceste reguli se referă la condiţiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluţionează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.Admiterea posibilităţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către acela care, nesocotind legea, ar pune instanţa în situaţia de a se pronunţa în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.În sensul celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995 şi nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 şi, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Simionescu Elena împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 19 martie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 1 iulie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește