DECIZIE nr. 281 din 30 octombrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească



Nicolae Popa – preşedinte Costica Bulai – judecător Nicolae Cochinescu – judecător Constantin Doldur – judecător Kozsokar Gabor – judecător Petre Ninosu – judecător Lucian Stangu – judecător Ioan Vida – judecător Gabriela Ghita – procuror Doina Suliman – magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Maramures – Secţia comercială în Dosarul nr. 2.087/2000. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 23 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.087/2000, Tribunalul Maramures – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de instanţa din oficiu, în cadrul unui litigiu de muncă ce are ca obiect contestaţia formulată împotriva desfacerii disciplinare a unui contract de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine ca dispoziţiile ordonanţei criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 114, deoarece prin acestea "nu se puteau modifica dispoziţiile unei legi organice cum este Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească”. În ceea ce priveşte art. IV alin. 3 din aceeaşi ordonanţa se considera ca dispoziţiile acestuia încalcă art. 49 din Constituţie, întrucât restrang drepturile procesuale ale părţilor, în sensul că acestea „nu vor avea o judecata echitabila la care au dreptul potrivit art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994„. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, considera ca excepţia este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999), aprobată şi modificată prin Legea nr. 118/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 30 martie 2001), dispoziţii care au următoarea redactare: „Recursurile declarate sau aflate în curs de judecată vor fi trecute la secţiile care judeca conflicte de muncă şi litigii de muncă din cadrul tribunalelor.”Textele constituţionale invocate de instanţa de judecată ca fiind incalcate sunt art. 114, referitor la Delegarea legislativă, şi art. 49, privind Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituţionalitate formulate de instanţa de judecată.Astfel, Curtea constata ca este nejustificată susţinerea potrivit căreia ordonanţa de urgenţă criticata contravine prevederilor constituţionale ale art. 114, întrucât ar modifica dispoziţiile unei legi organice, şi anume Legea nr. 92/1992. În jurisprudenta sa, concretizata în numeroase decizii, ca de exemplu Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, şi Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, Curtea Constituţională a statuat ca dispoziţiile art. 114 din Constituţie nu prevăd interdicţia de a se emite ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor organice, limitarea prevăzută pentru ordonanţele emise în baza legii de abilitare nefiind aplicabilă în cazul ordonanţelor de urgenta.Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 contravine art. 49 din Constituţie, în sensul că este restrâns exerciţiul drepturilor procesuale ale părţilor. Acest text de lege stabileşte instanţa competenţa să soluţioneze recursurile în materia conflictelor de muncă după data infiintarii completelor specializate create în temeiul art. 17 alin. 1^1-1^3 din Legea nr. 92/1992, republicată, modificată şi completată prin aceasta ordonanţa de urgenţă.Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi ale art. 128, stabilirea competentei şi a căilor de atac intră în atributia exclusiva a legiuitorului, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite, cu condiţia de a nu se aduce atingere unor norme sau principii constituţionale. Aceasta înseamnă ca existenta unor proceduri speciale poate determina şi instituirea unor reglementări corespunzătoare, care să atribuie caracter definitiv unor hotărâri judecătoreşti ori sa limiteze într-un fel sau altul exercitarea căilor de atac. Asa fiind, Curtea observa ca prevederile constituţionale ale art. 49, raportate la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu sunt incidente în cauza, întrucât stabilirea competentei diferitelor instanţe judecătoreşti şi a căilor de atac împotriva hotărârilor acestora nu lezeaza dreptul persoanei "la judecarea în mod echitabil, în mod public, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege", a cauzei sale, nefiind obligatorie existenta mai multor grade de jurisdicţie.În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii, ca de exemplu Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998, şi Decizia nr. 93 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 mai 2001.Deoarece în cauza de faţa nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea în materie a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Maramures – Secţia comercială în Dosarul nr. 2.087/2000.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2001. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Doina Suliman────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește