Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 9 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 513/1956
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 513/1956, excepţie ridicată de Rodica I. Grumeza şi Mihai I. Grumeza în Dosarul nr. 11.771/2005 al Tribunalului Iaşi.La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei, prin avocat Laura Cosma, lipsind primarul municipiului Iaşi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul părţilor prezente solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prin Decretul nr. 513/1956 statul a dispus cu privire la un imobil preluat fără titlu, astfel că prin respingerea excepţiei ar însemna să se recunoască acestui decret, nepublicat, un efect constitutiv al unui drept de proprietate în favoarea statului. Faptul că acest decret, care produce încă efecte juridice, nu se regăseşte în evidenţa actelor normative publicate, nefiind abrogat expres sau implicit, duce la concluzia că acesta este în vigoare. Or, singura soluţia de înlăturare a efectelor decretului o constituie declararea ca neconstituţional a acestuia. Depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât acest decret nu se regăseşte în evidenţa oficială a actelor normative publicate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 11.771/2005, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 513/1956, excepţie ridicată de Rodica I. Grumeza şi Mihai I. Grumeza într-un proces civil având ca obiect o contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că, deşi ne aflăm în prezenţa unui decret ale cărui efecte s-au consumat în trecut, menţinerea lui în vigoare ar însemna să confere regimului constituţional actual un efect retroactiv şi "menţinerea ca legale a dispoziţiilor cuprinse în Decretul nr. 513/1956 ar echivala cu statuarea faptului că şi imobilele preluate de stat fără titlu sau printr-un act administrativ nelegal fac obiectul dreptului său de proprietate”.De asemenea, mai susţin că Decretul nr. 513/1956 nu mai poate produce efecte juridice deoarece, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei din anul 1952, actele cu caracter normativ adoptate de Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare România îşi produc efecte din momentul publicării acestora în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale, „exigenţă neverificată în prezenta cauză”.Tribunalul Iaşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este admisibilă.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că Decretul nr. 513/1956 nu se regăseşte în evidenţa oficială a actelor normative publicate. De aceea, consideră că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia este inadmisibilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie prevederile Decretului nr. 513/1956.Curtea constată, potrivit informaţiilor primite de la Consiliul Legislativ, singura autoritate care ţine evidenţa oficială a legislaţiei, că acest decret nu figurează în evidenţa actelor normative publicate sau nepublicate.Pe de altă parte, analizând actele şi lucrările din dosarul instanţei de judecată, Curtea reţine că Decretul nr. 513/1956, emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale al fostei Republici Populare Române la data de 28 septembrie 1956, priveşte exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor clădiri şi terenuri situate în oraşul Iaşi. Acest decret a avut, însă, o aplicare temporară, epuizându-şi deja efectele.De aceea, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare […]”, excepţia urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 513/1956, excepţie ridicată de Rodica I. Grumeza şi Mihai I. Grumeza în Dosarul nr. 11.771/2005 al Tribunalului Iaşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu_________