DECIZIE nr. 280 din 11 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepţie ridicată de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al Judecătoriei Buftea.La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, personal, şi partea Ion Florin Bălu, prin avocat.Având cuvântul pe fond, autoarea excepţiei lasă la aprecierea instanţei constituţionale soluţionarea criticii formulate.Avocatul părţii prezente susţine netemeinicia excepţiei de neconstituţionalitate şi apreciază că invocarea acesteia a reprezentat doar un motiv de tergiversare a cauzei, în condiţiile în care autoarea excepţiei a mai formulat o critică asemănătoare soluţionată, în prealabil, de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 545/2007.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.535/94/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepţie ridicată de Gabriela Bălu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin principiului egalităţii în drepturi şi dreptului la un proces soluţionat în termen rezonabil, întrucât dau posibilitatea instanţei de a disjunge cererea accesorie privind împărţirea bunurilor comune de cererea principală referitoare la desfacerea căsătoriei. Într-o asemenea situaţie, soţii pot dosi o serie de bunuri până la pronunţarea hotărârii de divorţ, pentru ca, ulterior, să le scoată la lumină ca bunuri proprii.Judecătoria Buftea consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că unicul scop urmărit de autorul excepţiei îl reprezintă tergiversarea judecării procesului la instanţa de fond.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră critica de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, dispoziţiile art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei constituind expresia aplicării în legislaţie a principiului egalităţii în drepturi şi dreptului la un proces soluţionat în termen rezonabil.Dispoziţiile legale sunt concepute, de regulă, în considerarea bunei-credinţe a celor cărora li se adresează, împrejurarea că în unele situaţii este posibilă încercarea de eludare a legii nu poate conduce la concluzia neconstituţionalităţii ei.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticat, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, texte legale care au următorul conţinut: "La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 44 alin. (1) privitoare la garantarea dreptului de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd una dintre modalităţile prin care încetează starea de devălmăşie în care se află soţii, ca urmare a desfacerii căsătoriei, şi anume învoiala acestora.Această posibilitate este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 728 alin. 1 teza întâi din Codul civil, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune", şi se impune în baza principiului disponibilităţii procesuale în materie civilă.În cazul în care soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune devin aplicabile dispoziţiile art. 36 alin. 1 teza a doua din Codul familiei, instanţa judecătorească fiind chemată să decidă cu privire la partajul acestor bunuri. Cererea de partaj are caracter accesoriu, soluţionarea ei revenind, în temeiul art. 17 din Codul de procedură civilă, instanţei competente să judece cererea principală de desfacere a căsătoriei. Posibilitatea instanţei învestite să judece acţiunea principală şi cererea accesorie de a hotărî ulterior judecata separată a acesteia din urmă nu produce efecte juridice asupra competenţei materiale a instanţei. Disjungerea cauzelor se dispune în vederea unei mai bune administrări a justiţiei, atunci când soluţionarea cererii principale – acţiunea de divorţ, ar fi întârziată de judecată cererii de partaj, deoarece părţile nu se înţeleg asupra împărţirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Or, într-o atare situaţie devin aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă cuprinse în Cartea VI "Proceduri speciale", Cap. VII^1 privind "Procedura împărţelii judiciare", prevederi care oferă suficiente garanţii menite să asigure un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil.Împrejurarea că soţii pot dosi o serie de bunuri până la pronunţarea hotărârii de divorţ, pentru ca, ulterior, să le scoată la lumină ca bunuri proprii, reprezintă un aspect ce ţine de situaţia de fapt a cauzei, asupra căreia se poate pronunţa numai instanţa judecătorească, iar nu o problemă de constituţionalitate de natură a fi cenzurată de Curtea Constituţională.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepţie ridicată de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește