DECIZIE nr. 28 din 30 ianuarie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorVlad Mihai Cercel – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ştefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu şi Asociaţia Naţionala a Investitorilor FNI în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 ianuarie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 23 ianuarie 2002. La acea data Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat din nou pronunţarea pentru data de 30 ianuarie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.079/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, excepţie ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ştefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu şi Asociaţia Naţionala a Investitorilor F.N.I. în cadrul unui litigiu privind executarea Contractului de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 6 decembrie 1999, încheiat între Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercială „Sov Invest” – S.A.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin următoarele:I.1. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se susţine ca acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1). Autorii excepţiei considera ca este normal ca persoanele care se adresează instanţelor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justiţie, însă acest lucru trebuie realizat cu respectarea principiilor prevăzute la art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1). Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. s-a angajat sa rascumpere unităţile de fond deţinute la Fondul Naţional de Investiţii în cazul incapacităţii de plată a societăţii de administrare Societatea Comercială „Sov Invest” – S.A. În aceeaşi motivare se susţine ca statul este unicul acţionar al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. şi, ca atare, creanta asupra acestei societăţi reprezintă o creanta asupra statului, intrand sub incidenţa art. 41 alin. (1) din Constituţie. Ţinând seama de prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, autorii excepţiei susţin ca aceasta scutire trebuie să se aplice şi în privinta cererilor privind bunuri mobile (drepturile de creanta ale investitorilor), îndreptate împotriva statului. Astfel, se considera ca dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează obligaţia plăţii taxei de timbru la valoare în cazul cererilor cu obiect evaluabil în bani, sunt neconstituţionale, întrucât nu respecta prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, contravenind în acelaşi timp principiului egalităţii consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituţie.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate considera ca dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, contravin şi principiului accesului liber la justiţie, consacrat la art. 21 din Constituţie. Obligaţia de plată a taxei de timbru în acest caz reprezintă o restrangere nejustificată a accesului la justiţie, întrucât după castigarea procesului de către reclamanţi pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, oricum va fi obligat sa restituie taxa plătită, în cadrul cheltuielilor de judecată, din bugetul de stat. Prin urmare, obligaţia plăţii taxei de timbru duce, fără un temei legal, la restrangerea numărului de persoane care se pot adresa instanţelor judecătoreşti.De asemenea, este invocată şi contrarietatea dintre dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 1091 din Codul civil.I.2. Dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sunt considerate a fi neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin textul de lege atacat sunt prevăzute scutiri de la plata taxei de timbru în cazul acţiunilor şi cererilor introduse de anumite organe de stat. Autorii excepţiei, recunoscând atributul exclusiv al puterii legiuitoare de a stabili scutiri pentru anumite categorii de acţiuni şi cereri, considera neconstitutionala stabilirea acestor scutiri numai în considerarea calităţii subiectelor de drept care sunt în situaţia de a introduce acţiuni sau cereri în justiţie. Principiul egalităţii presupune egalitatea de tratament juridic pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică. Or, art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte în mod discriminatoriu scutiri de la plata taxei de timbru doar pentru anumite subiecte de drept dintre cele aflate în aceeaşi situaţie juridică. Sub acest aspect se susţine ca în cadrul unei anumite acţiuni, dacă una dintre părţi este scutită de plată taxei de timbru, toate cererile, introduse de oricare dintre celelalte părţi, trebuie să fie scutite de plată taxei de timbru.II.1. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 78 din Constituţie. Din aceasta perspectiva textul de lege acorda Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii încă cel puţin 10 zile de funcţionare de la data intrării lui în vigoare (data publicării). Pe de altă parte, art. 13 alin. (2) din lege interzice membrilor Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii, de la data intrării în vigoare a legii, dreptul de a mai desfăşura activităţi specifice pieţelor reglementate şi supravegheate de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare. Aceasta contradictie între dispoziţiile cuprinse în aceeaşi lege, precum şi faptul ca încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului Naţional de Investiţii presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, conform art. 12 din Legea nr. 333/2001, sunt considerate a reprezenta o încălcare a prevederilor art. 78 din Constituţie.Autorii excepţiei susţin ca dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Prin dispoziţiile legale criticate se reglementează prerogativa Adunării generale a Fondului Naţional de Investiţii de a decide transformarea acestuia în fond închis de investiţii. Pe aceasta cale se considera ca se aduce atingere unor raporturi juridice preexistente, ceea ce face ca dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 sa retroactiveze.Dispoziţiile legale criticate sunt considerate a contraveni şi prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, întrucât încalcă drepturile investitorilor de a obţine repararea pagubelor suferite.II.2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 autorii excepţiei susţin ca acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi ale art. 37 alin. (1). Prin transferul către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (fostul Oficiu pentru Recuperarea Creanţelor Bancare), un terţ faţă de organele legal constituite ale Fondului Naţional de Investiţii, al unor drepturi de a decide în locul acestora sunt incalcate drepturile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, precum şi dreptul la libera asociere prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie. Dreptul la libera asociere presupune, în opinia autorilor excepţiei, interzicerea intervenţiei oricăror alte persoane (chiar instituţii ale statului) în ordinea juridică stabilită de persoanele care se asociaza.II.3. Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (2), art. 37 alin. (1), ale art. 51 şi 78 din Constituţie. Conform dispoziţiilor criticate AVAB are atributia de a avansa cheltuielile necesare pentru efectuarea contractului de audit, pentru consultarea investitorilor şi pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, acestea urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obţinute prin lichidarea activelor acestuia. Autorii excepţiei susţin ca sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta F.N.I. nu aparţine decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înfiinţat, amestecul altor persoane sau instituţii fiind neconstitutional. Sub acest aspect, întrucât dispoziţiile art. 11 încalcă drepturile prevăzute în Constituţie şi în alte legi, se afirma ca este încălcat şi art. 51 din Constituţie, referitor la suprematia acesteia.De asemenea, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin ca dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 78 din Constituţie, deoarece încheierea contractului de audit presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, nefiind admisă soluţia privind avansarea cheltuielilor de către AVAB.II.4. Autorii excepţiei considera totodată ca dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie. Astfel, prin condiţionarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a F.N.I. se aduce o restrangere neconstitutionala accesului liber la justiţie. În aceeaşi ordine de idei se susţine şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1), fără a se motiva aceasta pretinsa încălcare a Legii fundamentale.II.5. Autorii excepţiei mai susţin ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie. Datorită faptului ca prin reglementările legale criticate se prevede posibilitatea transformarii F.N.I. în fond închis de investiţii, posibilitate pe care actele normative sub imperiul cărora a fost constituit Fondul Naţional de Investiţii nu o reglementează, aceste dispoziţii normative sunt considerate a avea caracter retroactiv.Pe de altă parte, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 conferă Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea F.N.I. în fond închis de investiţii, în condiţiile legii. Or, ţinând seama de faptul că nu exista o lege care să reglementeze aceasta materie, se apreciază ca sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare situandu-se, în acest fel, deasupra legii. Pe cale de consecinţa, sunt incalcate şi prevederile constituţionale privind garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, consacrate la art. 1 alin. (3), cele privind suprematia Constituţiei (art. 51) şi cele ale art. 150 alin. (1), privind abrogarea actelor normative contrare Constituţiei.II.6. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) sunt considerate a fi neconstituţionale întrucât, prin reglementarea subrogarii AVAB în toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercială "Sov Invest" – S.A. şi/sau cu F.N.I., se ajunge la consecinţe contrare Constituţiei. Astfel, AVAB are o capacitate de folosinţă precis delimitata prin lege, iar art. 5^3 din Legea nr. 409/2001 stabileşte ca sumele obţinute de AVAB din exercitarea atribuţiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, diferenţa urmând să fie virata la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legală nu stabileşte obligaţia AVAB de a executa obligaţia de răscumpărare a titlurilor de participare la F.N.I., autorii excepţiei considera ca aceasta presupune un efect retroactiv al dispoziţiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile criticate aduc atingere şi drepturilor de creanta ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la proprietate şi la restrangerea exerciţiului unor drepturi, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) şi (7), la art. 135 alin. (1) şi (6) şi, respectiv, la art. 49. Autorii excepţiei mai susţin ca statul, fiind unicul acţionar al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., îşi anulează propria datorie, situandu-se în acest fel „mai presus de lege”, ceea ce face ca aceste dispoziţii legale sa încalce prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie. În susţinerea excepţiei sunt invocate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 şi ale art. 150 alin. (1), precum şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie. Totodată autorii excepţiei apreciază ca prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se aduce atingere gajului general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., investitorii fiind astfel lipsiţi de garanţia statului asupra activităţii Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata prin Decizia nr. 77/1995, precum şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit ca protecţia dreptului de proprietate poarta asupra tuturor drepturilor cu valoare economică, inclusiv asupra drepturilor de creanta. Se considera ca este încălcat şi principiul separaţiei puterilor în stat, prin intervenţia legiuitorului în ordinea juridică stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.Pe cale de consecinţa, se considera ca sunt neconstituţionale şi prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, privind subrogarea AVAB în locul Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în toate procesele în curs în legătură cu actele juridice prevăzute în anexa la lege.De asemenea, este invocată neconcordanta dintre dispoziţiile art. 14 şi cele ale art. 43 alin. (2) şi ale art. 161 din Codul de procedură civilă.II.7. În opinia autorilor excepţiei prevederile art. 15 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni dispoziţiilor constituţionale privitoare la dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) şi (7) şi la art. 135 alin. (1) şi (6). Autorii excepţiei susţin ca AVAB ar trebui să aibă atributia de a plati cererile de răscumpărare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin aceasta dispoziţie legală s-ar consimţi la transferarea proprietăţii particulare a bunului în folosinţă statului, ceea ce Constituţia nu admite.II.8. În opinia autorilor excepţiei dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a avea efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.În legătură cu dispoziţiile criticate din Legea nr. 333/2001 se considera ca ele contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. f).III.1 şi 2. Sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere şi faptul ca prevederile art. 1 şi 5^3 din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a fi neconstituţionale, deoarece încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, art. 41 alin. (1) şi (2), art. 51, art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie. Totodată este încălcat şi principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât prin aceste texte de lege sunt afectate dispoziţiile cuprinse în hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care Curtea Suprema de Justiţie a constatat valabilitatea contractului de fidejusiune/cauţiune încheiat între Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercială „Sov Invest” – S.A.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate considera ca prin stabilirea capacităţii de folosinţă a AVAB aceasta instituţie nu are atributia de a achită drepturile de creanta ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1) şi (2) şi la art. 135 alin. (1) şi (6). În acest mod sunt incalcate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) privind garantarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 51, privind suprematia Constituţiei şi a legii, precum şi ale art. 150 alin. (1), care au în vedere abrogarea actelor normative contrare Constituţiei. În susţinerea excepţiei se invoca şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie.De asemenea, este invocată şi contrarietatea dispoziţiilor art. 1 şi 5^3 din Legea nr. 409/2001 faţă de cele ale art. 43 alin. (2) şi ale art. 161 din Codul de procedură civilă.III.3 şi 4. Prevederile art. 19^20 alin. (1) şi ale art. 19^22 alin. (3) din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 21 şi ale art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerinței ca judecătorul sa nu primească o cerere de chemare în judecata decât o dată cu dovada ca aceasta a fost deja comunicată către AVAB, autorii excepţiei considera ca se ingradeste accesul la justiţie sau ca legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul ca în recurs nu se pot invoca alte apărări, cu excepţia celor de ordine publică, reprezintă, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, fie recunoaşterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrădirea mijloacelor de apărare şi de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constituţie.III.5. Prin dispoziţiile art. 19^23 din Legea nr. 409/2001 autorii excepţiei considera ca sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 şi ale art. 49 alin. (1). Se susţine că nu se poate reglementa un nou termen de prescripţie aplicabil cererilor privind executarea unor hotărâri rămase irevocabile sub imperiul unei legi anterioare, fără a se încalcă principiul constituţional al neretroactivitatii legii sau prevederile privind accesul liber la justiţie. Pentru aceleaşi motive se considera a fi incalcate şi dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie.În timpul şedinţei de judecată unii dintre autorii excepţiei au solicitat extinderea controlului de constituţionalitate a textelor criticate prin raportare şi la alte dispoziţii constituţionale. În esenta, a fost invocată încălcarea prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, cu referire la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi nerespectarea procedurii constituţionale de adoptare a Legii nr. 409/2001.Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, exprimandu-şi opinia, apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 146/1997 se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata prin deciziile nr. 7 şi nr. 70/1993, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, deciziile nr. 18 şi nr. 164/1997 şi Decizia nr. 49/1999. Conform acestei jurisprudente accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acestuia, fiind legal şi normal ca beneficiarii unui serviciu public să contribuie la acoperirea cheltuielilor ocazionate de buna sa funcţionare. Principiul egalităţii nu este încălcat de dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, întrucât acesta vizează egalitatea între cetăţeni în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice. De altfel, art. 4 alin. (2) din Constituţie interzice discriminarea pe anumite criterii, aplicabile numai persoanelor fizice. Obligaţia de plată a taxelor de timbru este justificată de prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, conform cărora cetăţenii au obligaţia de a contribui, prin taxe şi impozite, la cheltuielile publice. Scutirile de la plata taxei de timbru, acordate prin art. 17 din Legea nr. 146/1997, nu sunt nejustificate, întrucât privesc acţiunile introduse pentru întregirea veniturilor statului. În ceea ce priveşte prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea nu conţin nici o interdicţie cu privire la scutirea de la plata taxei de timbru.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile atacate din Legea nr. 333/2001 nu contravin prevederilor art. 37 şi 48 din Constituţie. Astfel, libertatea de asociere, ca drept fundamental, nu este aplicabilă asociaţiilor şi societăţilor de drept privat cu scop patrimonial, iar art. 48, prin ipoteza, vizează doar actele administrative, iar nu legile, ca acte juridice ale Parlamentului.În concluzie se considera ca excepţia este neîntemeiată.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În legătură cu dispoziţiile Legii nr. 146/1997 se apreciază ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, acordată instituţiilor publice, se bazează pe faptul ca instituţiile respective sunt finanţate integral din banii publici, iar obligarea acestora la plata taxelor de timbru ar implica restituirea către stat a sumelor acordate de acesta, ceea ce ar crea „un circuit banesc inutil”.În ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 333/2001, criticate prin excepţia de neconstituţionalitate, Guvernul apreciază ca acestea nu încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, ci constituie prevederi de natura constructivă, cu scopul de a demara soluţionarea problemei investitorilor F.N.I. În legătură cu măsura subrogarii AVAB în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. rezultate din anumite contracte, aceasta se bazează pe dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, fiind necesară pentru a se proteja economiile unei mari părţi a populaţiei. Prin cap. IV din Legea nr. 333/2001 nu se aduce atingere drepturilor de decizie ale investitorilor, adunarea generală a investitorilor fiind competenţa sa decidă asupra activităţii ulterioare a Fondului Naţional de Investiţii. Dispoziţiile art. 41 din Constituţie nu sunt incalcate întrucât, pe de o parte, subrogarea AVAB în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. nu înseamnă încălcarea drepturilor de proprietate ale investitorilor, iar pe de altă parte, conform art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege.Sub aspectul criticilor formulate la adresa Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, Guvernul apreciază ca procedurile speciale instituite prin acest act normativ contribuie la constituirea resurselor financiare ale statului şi la accelerarea răscumpărării titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne, fiind astfel evident interesul public care sta la baza acestor reglementări.Faţa de aceste argumente Guvernul considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei şi ale celorlalte părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi atât autorii excepţiei de neconstituţionalitate, cat şi instanţa de judecată, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, au reţinut ca sunt criticate dispoziţiile art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Legea nr. 409/2001, în realitate aceste articole sunt cuprinse în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001. În consecinţa, Curtea retine ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum şi ale art. 1, 5^3, ale art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care au următorul cuprins:I. Dispoziţii din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare:– art. 2 alin. (1): "Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxeaza astfel: […].";– art. 17: "Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice."II. Dispoziţii din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii:– art. 9: "(1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii, cu acordul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, asigura încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activităţii fondului. Raportul de audit include, fără a se limita la acestea, calcularea activelor totale şi a obligaţiilor, precum şi o evaluare generală a situaţiei financiare a fondului.(2) Adunarea generală a investitorilor la Fondul Naţional de Investiţii decide, conform legii, cu privire la continuarea activităţii fondului, transformarea în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, sau lichidarea fondului."; … – art. 10: "În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare.";– art. 11: "Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor şi, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, se avanseaza de către Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obţinute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.";– art. 12: "După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Naţional de Investiţii reprezentanţii acestuia pot solicita instanţelor judecătoreşti competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.";– art. 13 alin. (1): "Procedura de transformare a Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, precum şi organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.";– art. 14: "(1) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare preia fără plata toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.- S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST – S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.(2) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare se subroga în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. şi dobândeşte calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executarea silită."; … – art. 15: "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare efectuează toate demersurile legale în vederea conservării şi realizării drepturilor de creanta rezultate din actele juridice prevăzute la art. 14.";– art. 17: "Sumele obţinute din realizarea creanţelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne."III. Dispoziţii din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare:– art. 1: "Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acţionar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul creşterii gradului de solvabilitate şi a credibilitatii interne şi externe sau reglementării problemelor de natura financiară ale acestora pentru menţinerea viabilitatii sistemului bancar, precum şi pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate.";– art. 5^3 : (1) Sumele obţinute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinaţie acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferenţa se virează la trezoreria statului.(2) Din sumele obţinute potrivit alin. (1) AVAB poate prevedea în bugetul de venituri şi cheltuieli un fond suplimentar ce va fi utilizat în vederea creşterii valorii activelor bancare şi a eficientizarii operaţiunilor de valorificare."; … – art. 19^20 alin. (1): "Reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele pe care se întemeiază şi, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţa. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în timpul judecaţii sau a celor prin care se exercită o cale de atac.";– art. 19^22 alin. (3): "În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în faţa instanţei a carei hotărâre este recurată, cu excepţia celor de ordine publică.";– art. 19^23 : "(1) Termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.(2) Termenul prevăzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, curge de la data intrării în vigoare a acesteia." … În susţinerea excepţiei autorii acesteia au invocat încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:– art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";– art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; … – art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."; … – art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – art. 37 alin. (1): "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.";– art. 41 alin. (1), (2) şi (7): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. […] … (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma."; … – art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionare în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. … (3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale."; … – art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";– art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.";– art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. f): "(1) Economia României este economie de piaţa.(2) Statul trebuie să asigure: […] … f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii."; … – art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. […](6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."; … – art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."De asemenea, se invoca şi încălcarea următoarelor dispoziţii din acte internaţionale:– art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";– art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata în prealabil că nu pot fi primite susţinerile autorilor excepţiei privind contrarietatea dintre dispoziţii legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atribuţiile sale intra doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. În acest sens este evidenta jurisprudenta constanta a Curţii, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmează să fie respinse.De asemenea, Curtea nu poate examina nici argumentul adus în timpul şedinţei de judecată în legătură cu neconstituţionalitatea Legii nr. 409/2001, cauzată de nerespectarea regulilor constituţionale privind procedura de mediere, întrucât acest argument nu este conţinut în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, asa cum aceasta a fost ridicată în faţa instanţei de judecată. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 181 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 februarie 1999, a statuat ca invocarea unui motiv de neconstituţionalitate direct în faţa sa, motiv „ce nu are nici o legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificatia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludandu-se astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 12 din Legea nr. 47/1992, ceea ce este inadmisibil”.I.1. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în funcţie de valoarea obiectului litigiului, Curtea constata ca asupra acestor dispoziţii s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Soluţia s-a bazat, în esenta, pe faptul ca „accesul liber la justiţie nu înseamnă şi gratuitatea acestuia. Art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, nefiind asadar interzis ca legea sa prevadă ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contribuţia justiţiabilului, prin avansarea unei părţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenţii. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor”. Considerentele şi soluţia adoptată rămân valabile şi în prezenta cauza.Cu toate acestea, pentru a se asigura accesul la justiţie al cat mai multor persoane, Legea nr. 146/1997, prin dispoziţiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finanţelor Publice competenţa de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situaţii deosebite, cum ar putea fi şi cea de faţa.Susţinerile autorilor excepţiei privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi al garantarii dreptului de proprietate privată sunt neintemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, plata ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercita în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, iar, pe de altă parte, dreptul de creanta asupra Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. nu reprezintă o creanta asupra statului. Statul român şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacă întregul capital social al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. este deţinut de către stat. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, şi, respectiv, din cele ale art. 1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999.I.2. Privitor la dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii lor. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 24 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 27 iunie 2000, Decizia nr. 121 din 27 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, precum şi prin Decizia nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate pe baza argumentului principal ca principiul egalităţii, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, are în vedere egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea dintre cetăţeni şi autorităţile publice. Pe de altă parte, plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută la art. 53 alin. (1) din Constituţie, conform căruia „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”. După cum s-a arătat mai sus legiuitorul este suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situaţii determinate. Considerentele şi soluţiile pronunţate în aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţa, criticile de neconstituţionalitate urmând să fie respinse.În ceea ce priveşte susţinerea ca, în cadrul unui anumit litigiu, dacă o parte este scutită de plată taxei de timbru, atunci şi celelalte părţi ar trebui să fie scutite, Curtea retine ca este neîntemeiată. Diferenţa de tratament se justifica prin inexistenta unor situaţii identice în care s-ar afla părţile, simpla calitate de părţi în acelaşi proces nefiind de natura sa ducă la alta concluzie. De altfel părţile într-un proces îndeplinesc roluri şi au poziţii diferite. De aceea partea care introduce o acţiune sau o cerere în instanţa trebuie să achite anticipat taxa de timbru, aceasta urmând să fie suportată, la sfârşit, de cel care pierde procesul. O asemenea soluţie este justificată, deoarece întotdeauna una dintre părţi este interesată în soluţionarea litigiului, iar cealaltă se face vinovata de declanşarea activităţii judiciare. Ratiunea pentru care anumite autorităţi publice sunt scutite de plată taxei de timbru este aceea ca acţiunile şi cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea nu se poate afirma ca persoanele fizice sau juridice care urmăresc realizarea unor interese proprii, părţi în litigiile cu autorităţile publice prevăzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se afla în aceeaşi situaţie juridică.II.1. Cu privire la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu încalcă prevederile art. 78 din Constituţie. Având în vedere ca în textul legii nu se prevede o altă dată pentru intrarea sa în vigoare, rezultă ca Legea nr. 333/2001 a început sa producă efecte juridice de la data publicării în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001). Având în vedere faptul ca autorii excepţiei critica o necorelare legislativă între dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, Curtea retine ca aceasta nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate, deoarece eventualele neconcordante între dispoziţii cuprinse într-o lege nu sunt supuse controlului de constituţionalitate.În ceea ce priveşte critica privind dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, aceasta este, de asemenea neîntemeiată. Faptul ca Legea fundamentală recunoaşte drepturile şi libertăţile cetăţenilor ca valori supreme şi prevede că aceştia beneficiază de drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie şi în alte legi nu poate duce la concluzia ca regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementări nu poate fi modificat prin reglementări ulterioare. Aceasta modificare reprezintă opţiunea legiuitorului, exercitată în baza art. 58 alin. (1) din Constituţie. Prevederea legală atacată stabileşte o atribuţie fireasca a Adunării generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, de a decide cu privire la continuarea activităţii fondului, la transformarea sa în fond închis de investiţii sau la încetarea activităţii. Prin aceasta se reglementează modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ci se stabileşte un mod diferit de exercitare a drepturilor în condiţii de criza, pentru viitor. În ceea ce priveşte art. 48 alin. (1) din Constituţie, acesta nu are legătură cu dispoziţia art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001.II.2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei. Prevederea art. 37 alin. (1) din Constituţie se referă la asociere ca rezultat al exercitării unui drept fundamental fără caracter patrimonial. Asa fiind, apartenenţa la un fond de investiţii nu reprezintă o asociere, în sensul art. 37 alin. (1) din Constituţie, şi ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispoziţii a Legii fundamentale. Pe cale de consecinţa, nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 1 alin. (3), referitoare la garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ca valori supreme, şi ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea drepturilor şi libertăţilor acestora.II.3. Pentru aceleaşi motive, expuse la pct. II.2, Curtea constata ca susţinerile autorilor excepţiei privind contrarietatea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 333/2001 cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie nu pot fi primite. Se retine în acest sens ca dispoziţia atacată nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre măsuri ce vor fi luate în viitor şi care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice născute în urma adoptării acestei legi. Pe de altă parte aceste dispoziţii au fost justificate de împrejurarea ca la data de 4 iulie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001, mandatul Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii incetase, fiind necesară instituirea în sarcina unei autorităţi publice [Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001] a unor atribuţii privind convocarea Adunării generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum şi atribuţii privind reluarea activităţii fondului. În acest sens a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie 2002. În consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 333/2001 este neîntemeiată.II.4. Referitor la dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca argumentul privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie, nu poate fi primit, întrucât în momentul de faţa nu exista nici o autoritate competentă care să solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipoteza este posibila doar după constituirea organelor de conducere ale Fondului Naţional de Investiţii. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1) Curtea retine ca acestea nu au legătură cu dispoziţiile criticate.II.5. Cu privire la dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Faptul ca în Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, nu era prevăzută posibilitatea transformarii unui fond de investiţii în fond închis nu poate duce la concluzia ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, incalcand drepturile şi libertăţile investitorilor, întrucât o asemenea ipoteza operează numai în cazul în care adunarea generală a investitorilor adopta aceasta soluţie. Curtea constata totodată ca Legea nr. 333/2001 este o lege specială, care deroga de la regimul juridic general al fondurilor de investiţii, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ceea ce permite legiuitorului sa stabilească atribuţii distincte pentru Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii.În legătură cu invocarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie Curtea constata ca acestea nu au incidenţa în cazul Legii nr. 333/2001, întrucât ipoteza textului constituţional vizează actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în măsura în care contravin Constituţiei. Or, este evident faptul ca această lege a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Constituţiei României.II.6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea reglementează la alin. (1) preluarea, cu titlu gratuit, de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB, a drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, iar la alin. (2), subrogarea AVAB în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., rezultate din aceleaşi acte.Examinând criticile formulate de autorii excepţiei, Curtea retine ca prin aceste dispoziţii nu este încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât nu este împiedicată în nici un mod desfăşurarea cursului unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. De altfel, prin Decizia nr. 1.323/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a respins o cerere de constatare a nulităţii contractului de fidejusiune, dar nu s-a stabilit în mod irevocabil o obligaţie de plată în sarcina fidejusorului. Asadar nu exista o hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, a carei executare silită sa fi fost împiedicată prin subrogarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 333/2001.De asemenea, prin dispoziţiile art. 14 nu se aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, şi nici celor ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie. Schimbarea fidejusorului din actele juridice prevăzute în anexa reprezintă o măsura menita sa concure la soluţionarea unei stări de criza, la conservarea patrimoniului Fondului Naţional de Investiţii şi a drepturilor de creanta ale investitorilor. Astfel art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevede că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB preia atât drepturile, cat şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., fără nici o alta precizare. Rezultă ca singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevăzute în anexa este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. fiind înlocuită cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB. Deşi art. 17 din Legea nr. 333/2001 şi art. 5^3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, prevăd o destinaţie precisa pentru sumele obţinute din activitatea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB, şi anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonanţa, care reglementează principalele atribuţii ale Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB, nu face vorbire despre obligaţia acestei instituţii rezultată din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. cu Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercială „Sov Invest” – S.A., şi anume aceea de a rascumpara titlurile de participare la Fondului Naţional de Investiţii, totuşi alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte ca „AVAB îndeplineşte orice alte atribuţii care îi revin prin acte normative”. Legea nr. 333/2001 reprezintă un act normativ care largeste sfera atribuţiilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB, completand capacitatea sa de folosinţă prin subrogarea în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. Prin urmare preluarea obligaţiilor unei persoane implica şi eventuala lor executare silită.În acest sens Curtea constata ca prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB intareste concluzia ca subrogarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, şi ca preluarea acestor obligaţii implica, în mod necesar, executarea lor silită, în eventualitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare – AVAB.Pe de altă parte, nu se poate susţine ca prin schimbarea debitorului Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. a fost creata o situaţie nefavorabila pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societăţi comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii. Susţinerea autorilor excepţiei conform căreia Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. ar fi garantată de stat este doar parţial adevarata. Astfel, conform art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996, republicată, „Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pe instrumente de economisire, precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat”. Rezultă de aici ca statul garantează cu bugetul sau doar obligaţia de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. Pentru orice alte obligaţii ale acesteia statul răspunde doar în cazul şi în limita neexecutării obligaţiei de aport la capitalul social, ca orice acţionar.Pentru aceleaşi motive nu se poate admite nici susţinerea potrivit căreia statul îşi anulează propria datorie, nefiind incalcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 51. Nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, în cauza nefiind atinse drepturile şi libertăţile cetăţenilor, asa cum s-a arătat mai sus. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 48, acestea nu au legătură cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001.II.7. Cu referire la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea reglementează atributia AVAB de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea şi realizarea drepturilor de creanta rezultate din actele juridice în care s-a subrogat. În aceasta ordine de idei se constată că aceste dispoziţii vizează în mod evident numai situaţia în care AVAB are calitatea de creditor. În ceea ce priveşte drepturile de creanta ale investitorilor, aceştia sunt cei care trebuie să efectueze toate demersurile în vederea conservării şi realizării acestor drepturi. De aceea criticile privind încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietate sunt neintemeiate.II.8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 333/2001, Curtea constata ca acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinaţia unor sume ce urmează să fie obţinute în viitor de către AVAB, şi, prin urmare, aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Referitor la criticile potrivit cărora dispoziţiile atacate din Legea nr. 333/2001 ar încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) din Constituţie, Curtea constata ca sunt neintemeiate. Nu se poate susţine ca principiul egalităţii în drepturi ar fi încălcat, întrucât dispoziţiile atacate din Legea nr. 333/2001 nu conţin reglementări diferenţiate pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Pe de altă parte, reglementarea este justificată de necesitatea protejării interesului public, naţional, în activitatea economică, financiară şi valutară, obligaţie a statului prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie.III.1. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constata ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Textul art. 1 stabileşte obiectul de reglementare al ordonanţei şi precizează cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acţionar majoritar, în scopul declanşării procedurii de privatizare, precum şi modul de rezolvare a problemelor de natura financiară şi măsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate. Măsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare şi sunt dispuse numai pentru viitor. O reglementare este retroactivă doar dacă modifica efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru ca ia în considerare asemenea fapte.De asemenea, Curtea constata ca fiind neintemeiate criticile cu privire la încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 nu se încalcă dreptul de proprietate sau creanţele asupra statului, ci se stabileşte cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este acţionar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele acestor drepturi.III.2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5^3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constata ca acestea au în vedere activele bancare valorificate după intrarea în vigoare a ordonanţei, deci nu se poate retine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Destinaţia pe care ordonanţa o da sumelor obţinute din valorificarea activelor rămâne la latitudinea exclusiva a legiuitorului, în funcţie de oportunitatile pe care acesta le considera necesare. De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile autorilor excepţiei privind imposibilitatea AVAB de a achită drepturile de creanta ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. III.6 din prezenta decizie. În ceea ce priveşte prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, după cum s-a arătat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauza. În consecinţa, şi aceasta critica de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.III.3, 4 şi 5. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, acestea sunt incluse în cap. IV 4 , intitulat „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor”, care reglementează procedura de soluţionare a litigiilor în care figurează ca parte AVAB. Aceste prevederi reiau dispoziţiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) şi ale art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent abrogată în temeiul art. 35 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001. În legătură cu aceste dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, şi prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În motivarea soluţiilor Curtea a reţinut ca reglementarea procedurii de judecată este de competenţa exclusiva a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, acesta fiind îndreptăţit sa reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situaţii determinate. Obligaţia reclamantului de a comunică Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de introducerea în instanţa, cererea sa împreună cu anumite acte, caracterul nedevolutiv al recursului şi termenul special de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva AVAB reprezintă condiţii pentru exercitarea unor drepturi, de natura sa împiedice abuzul de drept şi să asigure celeritatea procedurii de realizare a creanţelor prevăzute de ordonanţa. Astfel de proceduri legale nu ingradesc accesul liber la justiţie. Neexistand elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001, precum şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1, 5^3 , art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale art. 19^23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ştefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu şi Asociaţia Naţionala a Investitorilor F.N.I. în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Vlad Mihai Cercel─────────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește