Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 27 ianuarie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia-MargaretaKrupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mahmud Ali Hassan în Dosarul nr. 3.081/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Se prezintă interpretul de limbă arabă, dl. Dalati Bassam, desemnat în cauză spre a asigura traducerea.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, indicând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 276 din 26 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 28 iunie 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 5 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.081/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mahmud Ali Hassan într-o cauză de contencios administrativ privind prelungirea măsurii de luare în custodie publică.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 93 alin. (5) şi art. 100 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 şi art. 86 din aceeaşi ordonanţă sunt neconstituţionale, deoarece ultimul articol menţionat nu prevede că excepţie de la aplicarea măsurii returnării şi situaţia în care în favoarea străinului a fost acordată tolerarea rămânerii pe teritoriul României, situaţie ce ar determina şi încetarea măsurii de luare în custodie publică. Prin urmare, în cazul în care se permite rămânerea străinului pe teritoriul României, măsura luării în custodie publică constituie o încălcare a dreptului la libera circulaţie şi a dreptului la libertate.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, motivele invocate de autorul acesteia neavând nicio legătură cu neconstituţionalitatea articolelor criticate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 93 alin. (5) şi (7), devenite în urma ultimei republicări art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, sunt în concordanţă cu prevederile art. 23 privind libertatea individuală şi ale art. 25 referitoare la libera circulaţie din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 93 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004. Ulterior, la data invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv 5 iunie 2008, ordonanţa de urgenţă menţionată a fost din nou republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. În urma renumerotării textelor de lege, dispoziţiile art. 93 se regăsesc, în prezent, în cuprinsul art. 97, astfel că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, prevederile art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, având următorul conţinut:– Art. 97. – Luarea în custodie publică a străinilor: "(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se pronunţe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanţei este irevocabilă. […](7) În situaţia în care, ulterior luării în custodie publică a unui străin, se constată existenţa unuia dintre cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1) sau acesta formulează pentru prima dată o cerere pentru acordarea unei forme de protecţie, măsura luării în custodie publică încetează de drept. La formularea unei a doua cereri, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la o nouă procedură." … Autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 5 privind dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a dreptului la libera circulaţie, garantat de art. 25 din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta s-a mai pronunţat în numeroase rânduri asupra conformităţii dispoziţiilor art. 93 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, devenite în prezent art. 97 alin. (5) şi (7), faţă de exigenţele dreptului la liberă circulaţie, a dreptului la libertate şi la siguranţă. Un exemplu în acest sens este Decizia nr. 225 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 7 aprilie 2008, prin care Curtea a reţinut, pentru argumentele acolo expuse, compatibilitatea dintre textele de lege criticate şi normele constituţionale şi convenţionale invocate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mahmud Ali Hassan în Dosarul nr. 3.081/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi___________