DECIZIE Nr. 28 din 12 martie 1996

Ioan Muraru – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Banc Post" – S.A., Sucursala judeţului Timiş, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 128 din 6 decembrie 1995.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 5 martie 1996, în prezenta procurorului şi în lipsa părţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 12 martie 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 128 din 6 decembrie 1995, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 221/1960 şi a constatat ca dispoziţiile acestuia, referitoare la executarea silită împotriva persoanelor fizice a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, în prezent fostelor organizaţii socialiste fiindu-le aplicabile normele de drept comun în materie.În considerentele Deciziei nr. 128 din 6 decembrie 1995 s-a reţinut ca, potrivit Decretului nr. 221/1960, dispoziţiile sale se aplică şi pentru urmărirea silită a bunurilor şi veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea creanţelor băneşti ale fostelor organizaţii socialiste, constatate prin titluri executorii, dar, după decembrie 1989, unităţile economice de stat sau cooperatiste au fost reorganizate astfel încât „organizaţiile socialiste” au dispărut din economia naţionala şi, ca urmare, prevederile acestui act normativ nu-şi mai găsesc aplicare. De altfel, aceste dispoziţii ale Decretului nr. 221/1960 sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, şi deci nu permit nici diferentierea pe care Decretul nr. 221/1960, anterior legii fundamentale, a consacrat-o pentru organizaţiile socialiste, transformate în prezent în persoane juridice de drept privat.Prin recursul declarat în termen legal împotriva Deciziei nr. 128 din 6 decembrie 1995, Societatea Comercială „Banc Post” – S.A., Sucursala judeţului Timiş, solicita desfiinţarea deciziei recurate şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, pentru următoarele motive:– Curtea Constituţională, dispunind abrogarea Decretului nr. 221/1960, şi-a depăşit competenţa, substituindu-se organului legislativ, singurul în măsura sa adopte legi prin care să se dispună abrogarea actelor normative;– prin decizia recurată, precum şi prin Decizia nr. 132/1994, Curtea a stabilit ca Decretul nr. 221/1960 este în vigoare şi urmează a fi aplicat, lasind deschisă doar calea intervenţiei Consiliului Legislativ pentru îmbunătăţirea întregii legislaţii privind procedura de executare silită;– abrogarea nu se presupune, ci ea trebuie să fie expresă şi consacrată prin lege, iar nu printr-o decizie a Curţii Constituţionale;– Curtea şi-a extins competenţa verificind constituţionalitatea unor acte normative anterioare Constituţiei, care nu sunt de categoria celor prevăzute de art. 144 lit. c) din Constituţie, respectiv decret şi hotărâre, contravenind astfel Legii nr. 47/1992;– Decretul nr. 221/1960 şi H.C.M. nr. 792/1960 nu contravin Constituţiei, ci prevederile acestora se coroboreaza cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 76/1992, republicată, care prevede că urmărirea silită se iniţiază de către bănci prin scoaterea la vînzare a bunurilor constituite drept garanţie, iar valorificarea se face numai prin vînzare la licitaţie, cu eliminarea celorlalte faze ale executării silite.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile Decretului nr. 221/1960, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Primul şi al treilea motiv de recurs, adică cele referitoare la constatarea abrogării Decretului nr. 221/1960, care alcătuiesc în realitate unul singur, sunt neintemeiate şi urmează a fi respinse. Prin decizia recurată, Curtea Constituţională nu a pronunţat, asa cum se afirma, abrogarea Decretului nr. 221/1960, ci a constatat abrogarea dispoziţiilor referitoare la executarea silită a creanţelor băneşti împotriva persoanelor fizice, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie.Soluţia pronunţată este conformă practicii constante a Curţii în aceasta materie, practica ce se întemeiază pe prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii". Dacă ele sunt contrare acesteia, concluzia este ca au fost abrogate, fapt intarit de altfel şi de principiul în baza căruia legea posterioară abroga pe cea care i-a precedat, dacă este contrară. Desigur, instanţa de drept comun are nu numai dreptul, dar şi obligaţia sa stabilească dacă textul de lege a cărui aplicare urmează să se facă mai este sau nu în vigoare. Aceasta înseamnă ca ea trebuie să se pronunţe, dacă textul în cauza a fost sau nu abrogat, expres sau implicit.Dacă însă, ca în speta, instanţa de drept comun nu a statuat în acest sens, ea se desesizeaza sub acest aspect, urmînd ca, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia să fie trimisa spre soluţionare Curţii Constituţionale, care este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal pe care instanţa înţelege sa îl aplice.În acest sens sunt deciziile Curţii nr. 31 din 26 mai 1993 şi nr. 67 din 17 noiembrie 1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 19 ianuarie 1994, şi nr. 12 din 8 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 23 mai 1994.Cel de-al doilea motiv de recurs, în care se susţine ca însăşi Curtea prin deciziile sale nr. 132 din 23 noiembrie 1994 şi nr. 128 din 6 decembrie 1995 a stabilit ca Decretul nr. 221/1960 este în vigoare, urmează, de asemenea, a fi respins, întrucît teza recurentei rezultă dintr-o gresita înţelegere a celor statuate prin deciziile menţionate. Într-adevăr, aceste decizii au în vedere instituţia C.E.C., care, potrivit statutului sau, este o persoană juridică de drept public, ceea ce justifica un regim special de executare a creanţelor sale, neaplicabil însă societăţilor comerciale, inclusiv bancare, care sunt persoane juridice de drept privat.Şi motivul de recurs potrivit căruia Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra actelor normative anterioare Constituţiei este neîntemeiat şi trebuie respins.Potrivit art. 26 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 47/1992, aplicabil exclusiv actelor normative anterioare Constituţiei, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra acestora dacă, pe de o parte, ca în speta, pe baza lor s-au stabilit raporturi juridice, după intrarea în vigoare a Constituţiei, şi, pe de altă parte, instanţa de drept comun nu s-a pronunţat în legătură cu abrogarea în baza art. 150 alin. (1) din legea fundamentală.Aceasta este practica constanta a Curţii, asa cum rezultă din deciziile definitive nr. 1 din 12 ianuarie 1993 şi nr. 5 din 23 februarie 1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1993, nr. 41 din 7 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993 şi nr. 57 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 6 iulie 1994.Referitor la faptul ca, prin decizia sa, Curtea s-a pronunţat cu privire la un decret, iar art. 144 lit. c) din Constituţie nu nominalizeaza decît legile şi ordonanţele, trebuie reţinut ca Decretul nr. 221/1960, în regimul constituţional în care a fost adoptat, avea putere de lege şi, ca atare, Curtea era competenţa sa verifice constituţionalitatea sa.Invocarea în ultimul motiv de recurs a art. 4 din Legea nr. 76/1992, care prevede că urmărirea silită se iniţiază de bănci prin scoaterea la vînzare a bunurilor constituite drept garanţie, valorificarea realizindu-se numai prin vînzare la licitaţie, cu eliminarea celorlalte faze ale executării silite, este o problemă de interpretare a legii, nu de constituţionalitate şi, în consecinţa, şi acest motiv de recurs se respinge.Este de menţionat ca, prin art. 116 din Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, se stabileşte ca, pe data intrării ei în vigoare, Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscării, şi H.C.M. nr. 792/1960 pentru aplicarea Decretului nr. 221/1960, cu modificările ulterioare, sunt abrogate. Potrivit art. 115 din ordonanţa, aceasta intră în vigoare în termen de 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.Având în vedere considerentele expuse, vazind şi prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Banc Post" – S.A., Sucursala judeţului Timiş, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 128 din 6 decembrie 1995.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 12 martie 1996.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește