DECIZIE nr. 279 din 30 octombrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Kompax” – S.R.L. Sibiu în Dosarul nr. 5.594/2000 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocat Victor Ioan Bleahu, şi Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, prin consilier juridic Mariana Genoveva Mrejeru. Procedura de citare este legal îndeplinită.Autorul excepţiei, prin avocat, solicita admiterea excepţiei, considerând ca art. 17 din Legea nr. 52/1994, prin neclaritatea sa, este contrar Constituţiei. Se arata ca textul de lege criticat cuprinde doua ipoteze: prima este aceea ca orice act al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare poate fi atacat cu recurs şi cea de a doua se referă la situaţia în care se invoca excepţia de ilegalitate, care se soluţionează de curtea de apel printr-o hotărâre irevocabilă. În acest din urmă caz considera ca exista o privare de un grad de jurisdicţie, cel al recursului, prevăzut de dispoziţiile procedurale comune ale art. 299 din Codul de procedură civilă. Prin aceasta dispoziţie art. 17 din Legea nr. 52/1994 contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 125 privind instanţele judecătoreşti, precum şi ale art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac. Considera ca, cel puţin în cauza, art. 128 din Constituţie face referire la căile ordinare de atac, şi anume la calea de atac a recursului.Reprezentantul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare depune la dosar note scrise, solicitând respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 52/1994, ca neîntemeiată, pentru argumentele expuse în aceste note.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând ca textul de lege criticat, care prevede un singur grad de jurisdicţie în cazul soluţionării excepţiei de ilegalitate a unui regulament sau instrucţiune a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 48 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 49 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevederi invocate de autorul excepţiei în motivarea neconstitutionalitatii textului de lege criticat. Se precizează ca excepţia de ilegalitate se poate ridica numai în cadrul unei judecati, la prima instanţa sau în apel, şi este soluţionată de curtea de apel printr-o hotărâre irevocabilă (ca şi în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, care, însă, este de competenţa Curţii Constituţionale). Se apreciază ca aceste dispoziţii nu contravin Constituţiei, deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 128 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate de părţi şi de Ministerul Public, în condiţiile legii. În final se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit ca accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac, precum şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat ca accesul liber la justiţie este asigurat chiar şi în cazul unei singure judecati în instanţa.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.594/2000, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Kompax” – S.R.L. Sibiu într-o cauza având ca obiect anularea Deciziei nr. 282 din 15 februarie 2000 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invoca încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 48 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi ale art. 49 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În esenta, se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece prevăd un singur grad de jurisdicţie, fără posibilitatea exercitării unei cai de atac.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca aceasta este intemeiata, întrucât, "prin adoptarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 52/1994 […] au fost incalcate prevederile art. 21 din Constituţia României, prin stabilirea unui singur grad de jurisdicţie”.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "art. 17 criticat se întemeiază pe dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora «Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege»".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, dispoziţii care au următorul conţinut: „Regulamentele şi instrucţiunile adoptate de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, ca şi actele sale individuale, pot fi atacate pentru ilegalitate cu recurs în faţa curţilor de apel. Excepţia de ilegalitate poate fi ridicată în orice faza a judecaţii, la prima instanţa sau în apel, cu suspendarea judecaţii şi trimiterea excepţiei spre soluţionare la curtea de apel competenţa, care se pronunţa prin decizie irevocabilă, urmând procedura Legii contenciosului administrativ.”În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:– Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege. … (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. … (3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … În susţinerea criticii de neconstituţionalitate se arata ca art. 17 din Legea nr. 52/1994 ingradeste accesul la justiţie, întrucât prevede un singur grad de jurisdicţie, ceea ce reprezintă şi o restrangere nejustificată a exerciţiului acestui drept. Se mai invoca, de asemenea, şi încălcarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, lege care instituie un dublu grad de jurisdicţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:Dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 52/1994 prevăd posibilitatea atacarii pentru ilegalitate a regulamentelor şi instrucţiunilor adoptate de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, precum şi a actelor sale individuale. Aceasta contestare a legalităţii actelor cu caracter normativ ori a actelor individuale ale comisiei se poate face numai pe cale de excepţie, care poate fi ridicată, evident, într-un proces având ca obiect anularea acestor acte. Excepţia de ilegalitate suspenda judecata şi este trimisa de instanţa, spre soluţionare, curţii de apel competente, care se pronunţa prin decizie irevocabilă.Autorul excepţiei critica pentru neconstituţionalitate caracterul irevocabil al deciziei Curţii de apel, sustinand ca prin absenta unui al doilea grad de jurisdicţie se încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, precum şi prevederile referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de textele constituţionale menţionate.Cu privire la aceste critici Curtea observa ca prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, nu au nici o incidenţa în cauza, deoarece textul de lege criticat nu instituie nici un privilegiu şi nici o discriminare între cetăţeni, de natura acelora prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie (de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială). Totodată, din conţinutul aceluiaşi text nu rezultă ca cineva s-ar situa în afară legii. Alin. (3) al art. 16 din Constituţie, în mod evident, nu are nici o legătură cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 52/1994, deoarece textul se referă la persoanele care pot ocupa funcţii şi demnitati publice.Curtea constata ca prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, nu sunt incalcate prin dispoziţiile legale criticate, ci, dimpotriva, prin instituirea unei noi excepţii (de ilegalitate) se creează o posibilitate în plus de verificare de către o instanţa competenţa (curtea de apel) a legalităţii acelor acte cu caracter general sau individual adoptate de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare. După soluţionarea excepţiei cauza urmează a-şi relua cursul judecaţii la instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de ilegalitate, iar părţile nemultumite de soluţia instanţei de judecată pot folosi căile de atac prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Potrivit textului criticat, numai decizia curţii de apel pronunţată în soluţionarea excepţiei de ilegalitate este irevocabilă.Pe de altă parte, instituirea unui singur grad de jurisdicţie în soluţionarea excepţiei de ilegalitate nu constituie o ingradire ori o restrangere neconstitutionala a exerciţiului dreptului la accesul liber la justiţie, deoarece nici un text din Constituţie nu prevede obligativitatea dublului grad de jurisdicţie în materie civilă. Totodată Curtea observa ca reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este de nivelul legii. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar cu privire la folosirea căilor de atac art. 128 din Constituţie prevede: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."De altfel Curtea Constituţională, în jurisprudenta sa, a decis în mod constant ca "Accesul liber la justiţie nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite" (de exemplu: Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece, asa cum s-a arătat, exerciţiul dreptului la accesul liber la justiţie este asigurat şi, prin urmare, nu se pune problema unei restrangeri contrare acestor prevederi constituţionale.Curtea retine, de asemenea, că nu sunt incalcate, prin dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 52/1994, nici prevederile art. 48 din Constituţie, referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate administrativă, deoarece verificarea de către curtea de apel a legalităţii actelor generale şi individuale ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în cadrul excepţiei de ilegalitate, şi soluţionarea acestei excepţii printr-o decizie irevocabilă reprezintă tocmai o măsura procedurala prin care, în cazul admiterii excepţiei, se urgenteaza soluţionarea cauzei, iar partea vătămată obţine mai rapid recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Curtea constata, prin urmare, ca dispoziţiile art. 48 din Constituţie nu sunt incalcate.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Kompax” – S.R.L. Sibiu în Dosarul nr. 5.594/2000 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește