DECIZIE nr. 279 din 26 februarie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 25/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 20 martie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 807 03/07/2008
ActulREFERIRE LADECIZIE 559 07/06/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 361 02/05/2006
ActulREFERIRE LADECIZIE 335 16/09/2004
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 720
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 800 19/05/2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Uniunea Naţională a Producătorilor Agricoli din România în Dosarul nr. 7.776/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal răspunde Uniunea Naţională a Producătorilor Agricoli din România, prin avocat, precum şi partea R.A. A.P.P.S. Bucureşti – Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar, prin consilier juridic, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că textul criticat contravine art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că art. 720^1 din Codul de procedură civilă este neconstituţional din moment ce este o dispoziţie echivocă, nu urmăreşte un scop legitim şi se aplică şi persoanelor juridice ce nu desfăşoară acte de comerţ.Reprezentantul R.A. A.P.P.S. Bucureşti – Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 16 şi art. 21 din Constituţie.Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepţiei arată că nu a invocat în susţinerea acesteia şi textul art. 16 din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul criticat reglementează procedura concilierii, iar o atare procedură se justifică prin prisma faptului că asigură celeritatea soluţionării litigiilor şi degrevează activitatea instanţelor judecătoreşti. Se invocă şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.776/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Uniunea Naţională a Producătorilor Agricoli din România într-un litigiu având ca obiect obligarea autorului excepţiei la plata debitului neachitat, precum şi evacuarea acestuia dintr-un spaţiu aflat în administrarea R.A. A.P.P.S. Bucureşti – Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar.În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că redactarea textului de lege criticat este ambiguă, ceea ce dă posibilitatea instanţelor de judecată de a-l aplica atât în litigiile dintre persoanele juridice, comercianţi, cât şi în litigiile dintre persoanele fizice şi necomercianţi. Prin aplicarea procedurii concilierii, specifică litigiilor comerciale, într-un raport juridic civil se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, precum şi dreptul persoanei de a beneficia de judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, text care are următorul cuprins:"În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură trimiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face prin înmânarea înscrisurilor sub semnătura de primire.Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Astfel, Curtea reţine ca temei constituţional pretins încălcat şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât autorul excepţiei, în mod implicit, în memoriul în care a invocat excepţia, a înţeles să critice textul art. 720^1 din Codul de procedură civilă şi prin prisma principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată, se consideră că textul legal criticat încalcă şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 807 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, Decizia nr. 559 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Decizia nr. 361 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, şi Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 720^1 din Codul de procedură civilă în raport cu critici similare de neconstituţionalitate. Cu acele ocazii, Curtea respingând excepţiile ridicate, a statuat, în esenţă, că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii sau o îngrădire a accesului liber la justiţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Uniunea Naţională a Producătorilor Agricoli din România în Dosarul nr. 7.776/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din 26 februarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x