DECIZIE nr. 276 din 26 iunie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorIoana Marilena Chiva – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Foraj Sonde” – S.A. din Targu Carbunesti în Dosarul nr. 816/2003 al Judecătoriei Targu Carbunesti.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 150C/2003, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea Comercială "Tubal Com" – S.A. şi Societatea Comercială "Tubal Metalică" – S.A. în Dosarul nr. 72/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal, în Dosarul nr. 150C/2003, răspund autoarele excepţiei, reprezentate de avocat Nicolae Ivan, cu delegaţie la dosar, lipsa fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie chestiunea conexarii dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor ridicate. Reprezentantul autoarelor excepţiei, precum şi cel al Ministerului Public arata ca sunt de acord cu conexarea.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 150C/2003 la Dosarul nr. 147C/2003, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Nicolae Ivan pune concluzii de admitere a excepţiei astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, sustinand ca dispoziţiile criticate, prin condiţionarea introducerii contestaţiei la executare de plată unei cauţiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, încalcă prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie. De asemenea, susţine ca dispoziţiile legale criticate se aplică numai debitorilor, nu şi intervenientilor, iar în speta au fost obligate la plata cauţiunii şi intervenientele.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispoziţiile criticate care instituie plata unei cauţiuni pentru introducerea contestaţiei la executare nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, care se referă la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi, de asemenea, nu contravin nici accesului liber la justiţie, consacrat de prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât acestea prevăd tocmai posibilitatea introducerii unei contestaţii la executare, în anumite condiţii. În acest sens invoca jurisprudenta recenta a Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 229/2003, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin încheierile din 26 februarie 2003 şi din 6 martie 2003, pronunţate în dosarele nr. 816/2003 şi nr. 72/2003, Judecătoria Targu Carbunesti, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Foraj Sonde” – S.A. din Targu Carbunesti, respectiv de Societatea Comercială „Tubal Com” – S.A. şi Societatea Comercială „Tubal Metalică” – S.A. în cadrul unor cauze comerciale având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin ca dispoziţiile criticate, prin condiţionarea introducerii contestaţiei la executare, formulată de persoanele juridice, de plată unei cauţiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, contravin principiului egalităţii în faţa legii şi încalcă accesul liber la justiţie. Introducerea obligativitatii consemnarii unei cauţiuni pentru formularea unei cereri în justiţie, indiferent de cuantumul cauţiunii, nu are nici o fundamentare juridică, reprezentând o evidenta ingradire a accesului liber la justiţie. Totodată dispoziţiile criticate contravin şi principiului egalităţii în faţa legii, deoarece obligaţia depunerii unei cauţiuni pentru introducerea contestaţiei la executare nu este prevăzută şi în dreptul comun care reglementează contestaţia la executare promovata împotriva executării silite începute de un creditor nebugetar.De asemenea, condiţionarea introducerii contestaţiei la executare de achitarea unei cauţiuni contravine prevederilor constituţionale ale art. 48, care nu condiţioneaza în nici un fel dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins.Judecătoria Targu Carbunesti opineaza în sensul că excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002, având caracterul unei legi speciale, preiau dispoziţiile Codului de procedura civilă, prevăzând pentru creanţele bugetare un cuantum al cauţiunii pentru introducerea unei contestaţii la executare de 20% din suma datorată. Asadar, dispoziţiile criticate nu creează un regim privilegiat pentru instituţiile publice şi nici nu ingradesc accesul contestatoarei la justiţie. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 48 din Constituţie, apreciază ca prevederile criticate „nu aduc nici o vătămare intereselor contestatoarei”, debitorul având deschisă calea acţiunii în justiţie, în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opineaza ca excepţia este intemeiata, întrucât dispoziţiile legale criticate contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie, prin instituirea unui tratament juridic diferit, aplicat creditorilor (autorităţile administraţiei publice centrale sau locale) în raport de debitori (doar persoane juridice), în situaţii identice – contestaţii la executare imobiliară, mobiliară sau prin poprire. De asemenea, prevederile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 ingradesc accesul liber la justiţie. „Cauţiunea, spre deosebire de taxa judiciară de timbru, care reprezintă o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei, urmăreşte protejarea intereselor creditorului (spre exemplu, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă) sau debitorului (art. 591 alin. 2 din Codul de procedură civilă), atunci când aparenta de drept este în favoarea acestuia. În ipoteza în care, însă, pe calea contestaţiei la executare nu se solicita şi suspendarea executării silite, ratiunea instituirii obligaţiei de plată a cauţiunii nu poate fi ocrotirea intereselor creditorului”.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul sau de vedere, considerând nefondata excepţia de neconstituţionalitate, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 instituie o procedură specială pentru colectarea creanţelor bugetare. Dispoziţiile criticate nu creează discriminări între anumite categorii de persoane, ci reglementează o situaţie specială care justifica existenta unui tratament juridic diferit. Obligaţia depunerii cauţiunii de către persoanele juridice care formulează o contestaţie la executarea silită nu conduce la crearea unui regim juridic preferenţial pentru instituţiile publice, asa cum susţin autoarele excepţiei, deoarece situaţiile în care se găsesc acestea sunt diferite: pe de o parte, sunt autorităţile administraţiei publice centrale sau locale „abilitate sa administreze veniturile bugetare”, iar pe de altă parte, este debitorul care are obligaţia de a plati impozite şi taxe. De asemenea, nu se poate susţine ca dispoziţiile criticate încalcă accesul liber la justiţie, deoarece, conform prevederilor ordonanţei, cei interesaţi pot face contestaţie la executarea silită, care va fi judecata de o instanţa judecătorească. Totodată considera că nu se încalcă nici dispoziţiile art. 48 din Constituţie, întrucât contestatorul care se considera vătămat în drepturile sale beneficiază de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.Guvernul apreciază ca dispoziţiile criticate nu aduc vreo atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, care se referă la egalitatea în drepturi a acestora în raport cu prevederile legii, "iar nu la faptul ca toţi ar beneficia de aceleaşi drepturi". S-a avut în vedere ca depunerea cauţiunii să se facă numai de către persoanele juridice, atât în considerarea numărului sporit de cauze având ca obiect executarea creanţelor bugetare, cat şi din motive de natura economică.Dispoziţiile criticate nu ingradesc accesul liber la justiţie, întrucât ele au ca scop descurajarea abuzului de drept care se manifesta în procedurile de executare silită şi care conduce la tergiversarea realizării drepturilor stabilite pe baza unor titluri, în dăuna intereselor creditorilor, acest aspect fiind avut în vedere şi de prevederile art. 130 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, potrivit cărora, în cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării.Procedura instituită de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 reprezintă o procedură specială, care a fost instituită în realizarea interesului general, privind recuperarea banilor publici, care se cuvin bugetului de stat, iar în acest sens se da eficienta şi prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (1) privind obligativitatea cetăţenilor de a plati taxe şi impozite, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. b) referitoare la obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile criticate nu instituie discriminări între persoanele juridice de drept public şi cele de drept privat. Diferenţele existente între procedura de drept comun a soluţionării contestaţiei la executare (prevăzută de Codul de procedură civilă) şi procedura specială a contestaţiei la executarea creanţelor bugetare (prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002) sunt justificate de exigenta protejării intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, potrivit prevederilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd dreptul statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau amenzi. Având în vedere ca cele doua situaţii prevăzute pentru introducerea contestaţiei la executare nu sunt identice, dispoziţiile criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale în materia principiului egalităţii, şi anume Decizia nr. 135/1996.Pe de altă parte, dispoziţiile criticate, fiind de natura procedurala, sunt în concordanta şi cu prevederile constituţionale ale art. 125 alin. (3), conform cărora procedura de judecată este stabilită de lege.În ceea ce priveşte critica referitoare la accesul liber la justiţie, aceasta este neîntemeiată, întrucât prin dispoziţiile titlului V – "Contestaţia la executarea silită" se recunoaşte tocmai dreptul persoanelor interesate de a face contestaţie la executare în cazurile şi condiţiile prevăzute de acestea. Condiţionarea introducerii contestaţiei la executare de depunerea unei cauţiuni reprezintă o garanţie a desfăşurării cu celeritate a procedurii de executare şi a evitării tergiversarii cauzelor.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002), aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003), care au următorul conţinut:– Art. 127: "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată. … (3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii." … În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 48 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei."De asemenea, se susţine ca prin dispoziţiile criticate sunt incalcate şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, ca aceasta critica este neîntemeiată, întrucât situaţia juridică a persoanelor colective este diferita de cea a persoanelor fizice, astfel încât tratamentul juridic diferit aplicabil – şi anume obligaţia persoanelor juridice, în cazul contestaţiei la executare, de a plati o cauţiune egala cu 20% din cuantumul sumei datorate, spre deosebire de persoanele fizice care nu au asemenea obligaţie este justificat în mod obiectiv şi raţional. Pentru aceleaşi considerente nu poate fi primită nici critica potrivit căreia textele legale criticate ar institui o discriminare între persoanele juridice şi instituţiile publice.Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 21 şi la cele privind dreptul la un "proces echitabil", Curtea retine ca prin reglementarea generica din care fac parte dispoziţiile criticate, şi anume titlul V – "Contestaţia la executarea silită", se asigura accesul la justiţie al persoanelor interesate, iar condiţionarea introducerii contestaţiei la executare, în anumite împrejurări, de plată unei cauţiuni reprezintă – alături de termenul de exercitare şi celelalte condiţii prevăzute de lege – o măsura de asigurare a celeritatii procedurii şi de descurajare a abuzului de drept, condiţionare admisibilă şi rezonabila.Pe de altă parte, condiţiile şi termenele introducerii unei cai de atac se circumscriu domeniului procedural, care, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, este de competenţa exclusiva a legiuitorului.De asemenea, critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 48 alin. (1) din Constituţie nu poate fi primită, întrucât acest text constituţional instituie răspunderea autorităţilor publice pentru vătămările produse cetăţenilor prin încălcarea sau nesocotirea drepturilor şi libertăţilor acestora şi, ca atare, nu are incidenţa în cauza de faţa.Cu privire la susţinerile unora dintre autoarele excepţiei, conform cărora dispoziţiile criticate s-ar referi numai la debitorii persoane juridice, nu şi la intervenienţii persoane juridice, Curtea retine ca acestea constituie chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci în cea a instanţelor judecătoreşti.Dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 229 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 26 iunie 2003, Curtea a respins ca nefondata o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect. Neexistand elemente noi de natura a reconsidera jurisprudenta Curţii în aceasta materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauza.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 79/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Foraj Sonde” – S.A. din Targu Carbunesti în Dosarul nr. 816/2003 al Judecătoriei Targu Carbunesti, respectiv de Societatea Comercială „Tubal Com” – S.A. şi Societatea Comercială „Tubal Metalică” – S.A. în Dosarul nr. 72/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiva──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește