DECIZIE nr. 275 din 24 iunie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Codrean în Dosarul nr. 8.989/P/2003 al Tribunalului Bihor – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.989/P/2003, Tribunalul Bihor – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul penal, ridicată de Dumitru Codrean, inculpat în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 257 din Codul penal, prin care se incriminează fapta de trafic de influenţă, contravin dreptului la un proces echitabil, deoarece este antrenată numai răspunderea penală a celui ce primeşte bani sau orice alte foloase ori acceptă promisiuni de daruri, direct sau indirect, fără a fi antrenată şi răspunderea penală a cumpărătorului de influenţă, care dobândeşte numai calitatea de martor, iar nu şi pe aceea de inculpat, instituindu-se astfel "o dublă măsură": una pentru inculpat, care este judecat prin probarea faptei de către cel care contribuie la săvârşirea ei, iar alta pentru persoana martorului, care are interesul să susţină învinuirea, pentru a evita inculparea.Tribunalul Bihor – Secţia penală consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece declaraţia martorului denunţător trebuie coroborată cu toate probele administrate în cauză şi nu are o valoare dinainte stabilită, astfel că nu se poate susţine că inculpatului nu i s-a dat dreptul la un proces echitabil, acesta având dreptul de a propune probe şi de a cere administrarea lor, precum şi de a argumenta lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie existente.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză este neîntemeiată. Se arată că afirmaţia autorului excepţiei potrivit căreia legea penală instituie "o dublă măsură" este inexactă, deoarece fapta cumpărătorului de influenţă este incriminată distinct, prin dispoziţiile art. 6 1 al Legii nr. 78/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/2003. Conform prevederilor legale menţionate, făptuitorul nu este pedepsit dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă. În această situaţie cumpărătorul de influenţă poate dobândi în procesul penal calitatea de martor. Prin aceasta însă nu se încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) teza întâi din Legea fundamentală, deoarece declaraţia martorului denunţător se apreciază în lumina tuturor probelor existente în cauză, neavând o valoare mai dinainte stabilită, iar inculpatul are dreptul de a propune probe şi de a cere administrarea lor, spre a dovedi lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie existente.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 din Codul penal, potrivit cărora "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.Dispoziţiile art. 256 alin. 2 se aplică în mod corespunzător".Critica de neconstituţionalitate constă în faptul că, deşi se instituie răspunderea penală a celui care primeşte bani sau alte foloase ori acceptă promisiuni de daruri, direct sau indirect, textul art. 257 din Codul penal nu reglementează şi răspunderea penală a cumpărătorului de influenţă, care dobândeşte numai calitatea de martor, iar nu şi pe aceea de inculpat. Inexistenţa unei astfel de incriminări se consideră că încalcă prevederile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, republicată, conform cărora "Părţile au dreptul la un proces echitabil […]".Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei solicită, în realitate, extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevăzute în text, în sensul adăugării în cuprinsul acestora şi a incriminării faptei cumpărătorului de influenţă. Or, aşa după cum Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării". De asemenea, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.În consecinţă, Curtea Constituţională constată că nu se poate exercita controlul de constituţionalitate şi că se impune respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilă.De altfel, prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, respectiv art. 6^1 alin. (1) – text introdus prin cartea II, titlul I, art. 1 pct. 3 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003 – a fost incriminată pentru prima dată şi fapta cumpărătorului de influenţă, sancţionându-se „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă se se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu”, pentru care pedeapsa aplicată este închisoarea de la 2 la 10 ani. Textul incriminator prevede însă, în alin. (2), o cauză de nepedepsire a făptuitorului care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă. Într-o astfel de situaţie cumpărătorul de influenţă poate dobândi calitatea de martor în procesul penal pornit împotriva traficantului de influenţă, poziţie criticată de autorul excepţiei. Prin aceasta însă nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, întrucât, conform dispoziţiilor art. 62 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar, potrivit art. 63 alin. 2 din acelaşi cod, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. De asemenea, în temeiul art. 66 din Codul de procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi are dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie existente. În sfârşit, este de observat că dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, examinarea tuturor probelor existente în cauză, în vederea aflării adevărului. Potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, care prevede stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată numai prin lege. În concluzie, declaraţiile cumpărătorului de influenţă nu pot fi verificate decât în coroborare cu toate probele administrate în cauză, ele neavând o valoare mai dinainte stabilită, iar inculpatul se poate prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Codrean în Dosarul nr. 8.989/P/2003 al Tribunalului Bihor – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește