DECIZIE nr. 273 din 22 octombrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Columbia Impex” – S.R.L. Craiova în Dosarul nr. 57/F/89/2000 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal răspund părţile Petre Racuteanu şi Constantin Popescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Petre Racuteanu solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând ca societatea debitoare nu trebuia sa ajungă în stare de faliment.Constantin Popescu arata ca prin punerea în mişcare a procedurii falimentului şi reorganizării societăţii debitoare a fost pagubit, impunandu-se admiterea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata. Se arata ca art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 permite judecătorului-sindic sa suspende procedura judiciară a falimentului. Aceasta măsura este temporară, fiind luată până la privatizarea societăţii sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate. În consecinţa, nu sunt incalcate prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2002, Tribunalul Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Columbia Impex” – S.R.L. Craiova în Dosarul nr. 57/F/89/2000.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca, potrivit art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, „exerciţiul acţiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 se suspenda, la cererea instituţiei publice implicate, faţă de societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistrează obligaţii bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidenţa contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creşterea atractivităţii acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni”. Autorul excepţiei considera ca aceste dispoziţii legale sunt în contradictie cu scopul Legii nr. 64/1995 şi afectează interesele societăţilor private creditoare în cadrul procedurii falimentului, prin amânarea sine die a recuperării de către acestea a creanţelor. În felul acesta, posibilitatea prevăzută pentru instituţiile publice de a solicita suspendarea procedurii falimentului constituie, practic, pentru ceilalţi creditori „o ingradire a accesului la justiţie pentru apărarea unui drept”, fiind incalcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie.O alta critica formulată de autorul excepţiei priveşte neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate cu raportare la dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, precum şi ocrotirea egala a proprietăţii private indiferent de titular. În realitate, arata autorul excepţiei, a fost instituită o protecţie specială a asa-zisei "proprietăţi de stat".Autorul excepţiei considera, totodată, ca restrangerea dreptului creditorilor de a-şi realiza creanţele în cadrul procedurii falimentului este neconstitutionala, fiind în contradictie cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie, întrucât cazurile privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, prevăzute în acest text, nu sunt întrunite în situaţia reglementată de textul ordonanţei criticate.În finalul motivarii excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca "redactarea art. III este confuza, nu prevede soluţii concrete de redresare, în schimb se referă la scrisori de intenţie care se pot concretiza sau nu în maximizarea atractivităţii activităţii societăţii. Despre modalitatea în care alţi creditori, cu excepţia statului, îşi pot acoperi creanţele nu se face nici o referire".Tribunalul Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "dispoziţiile art. III ale Ordonanţei Guvernului nu vin în contradictie cu nici unul din articolele invocate […], respectiv art. 21, art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 49 din Constituţie".Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Conform punctului sau de vedere, măsura prevăzută de textul criticat pentru neconstituţionalitate este "temporară, fiind luată până la privatizarea societăţii sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate". În felul acesta, "restrangerea drepturilor creditorilor se face pentru o perioadă limitată şi nu poate duce la stingerea dreptului însuşi". De asemenea, Guvernul precizează ca, "în cazul în care societatea comercială este privatizata, prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, judecătorul-sindic va dispune închiderea procedurii care are ca efect descărcarea debitorului de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea acesteia". Potrivit punctului de vedere al Guvernului, textul alin. (4) al art. III prevede că judecătorul-sindic "va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor", ceea ce presupune ca "judecătorul va pronunţa închiderea procedurii, dar este condiţionat de prevederile contractului de privatizare care cuprinde de regula clauze cu privire la modul de satisfacere a creditorilor societăţii comerciale privatizate, mai ales a creditorilor privati, deoarece societatea în cauza poate fi scutită de la plata obligaţiilor bugetare". Ca atare, "nu se poate vorbi de îngrădirea accesului la justiţie, iar excepţia de neconstituţionalitate a art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, faţă de art. 21, raportat la art. 49 din Constituţia României, apare ca neîntemeiată”.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Guvernul considera ca "art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 nu aduce atingere dreptului de proprietate al creditorilor şi nici nu face o discriminare între titularii dreptului de proprietate în ceea ce priveşte protecţia juridică a acestui drept real. Creditorii se pot adresa instanţei judecătoreşti pentru satisfacerea creanţelor lor imediat ce suspendarea procedurii a încetat”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, dispoziţii având următorul conţinut:"(1) Exerciţiul acţiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 se suspenda, la cererea instituţiei publice implicate, faţă de societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistrează obligaţii bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidenţa contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creşterea atractivităţii acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni.(2) Suspendarea va fi pronunţată de instanţa competenţa pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an. … (3) În termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii de suspendare, administratorul sau, după caz, lichidatorul va fi obligat să prezinte instituţiei publice implicate un raport cu privire la ansamblul operaţiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciară. … (4) În urma privatizării societăţii prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, judecătorul-sindic va pronunţa, la cererea instituţiei publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acţiunilor." … Critica de neconstituţionalitate a textelor de lege menţionate se bazează, în esenta, pe susţinerea potrivit căreia instituirea acestui motiv de suspendare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 încalcă dreptul de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 al Constituţiei, protecţia proprietăţii private şi principiul ocrotirii egale a proprietăţii, indiferent de titular, prevăzute de art. 41 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi (cu referire la dreptul de acces liber la justiţie).Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate au următoarea redactare:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 41 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … Analizând prevederile legale criticate, Curtea retine ca prin aceste dispoziţii a fost instituită o cauza de suspendare a exercitării acţiunilor sau a efectuării procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, la cererea „instituţiei publice implicate”, faţă de societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% + 1 din capitalul social. Textul prevede pentru aceasta îndeplinirea cumulativa şi a celorlalte condiţii – existenta unor obligaţii bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidenţa contabilă, societăţile comerciale respective să se afle în proces de privatizare, să fie cuprinse în programe speciale care să conducă la creşterea atractivităţii acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni. Suspendarea va fi dispusă de instanţa competenţa pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an.Ratiunea introducerii acestui caz de suspendare o constituie, în mod evident, favorizarea accelerarii procesului de privatizare a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, care, în acelaşi timp, au şi mari datorii faţă de bugetul statului.Aplicarea măsurii prevăzute de textul de lege criticat poate să ducă, totodată, la întârzieri în realizarea creanţelor de către ceilalţi eventuali creditori, urmărite prin declanşarea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, prevăzută de Legea nr. 64/1995, cu modificările ulterioare. În aceasta privinta, Curtea constata ca aceste posibile întârzieri în realizarea creanţelor, datorate suspendării procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, eventual declansate de alţi creditori decât „instituţia publică implicata”, nu au valoarea unei îngrădiri a exercitării dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime. Art. 21 din Constituţie, fără sa instituie vreo interdicţie cu privire la suspendarea legală sau judiciară a unor cauze, prevede posibilitatea sesizării justiţiei, reglementare pe care art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 nu o încalcă.În ceea ce priveşte incompatibilitatea textului legal criticat cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constata ca, în cauza, textele constituţionale invocate nu au incidenţa, dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 vizând exclusiv procedurile prevăzute de Legea nr. 64/1995 în caz de insolventa a debitorilor comercianţi aflaţi în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele disponibile.În consecinţa, suspendarea acestor proceduri nu aduce vreo atingere dreptului de proprietate al titularilor de creanţe. Asa cum s-a arătat mai sus, cel mult se poate discuta despre o anumită întârziere a realizării drepturilor de creanta ale acestora. De asemenea, pentru considerentele arătate, nu poate fi reţinută încălcarea principiului ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular.Susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora sunt incalcate dispoziţiile art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi, prin raportare la dreptul prevăzut de art. 21 din Constituţie, sunt, de asemenea, neintemeiate întrucât, asa cum s-a arătat, accesul la justiţie nu este încălcat prin instituirea unui caz de suspendare legală a exerciţiului acţiunilor sau a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995. De altfel, Codul de procedură civilă prevede, la art. 243, şi situaţii când judecarea cauzelor se suspenda de drept.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata că nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei în legătură cu modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, întrucât în atribuţiile sale intra doar examinarea prevederilor legale criticate în raport cu dispoziţiile şi principiile constituţionale.În jurisprudenta sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, prin raportare la art. 21 şi 49 din Constituţie. Prin Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat ca „Suspendarea exercitării acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 nu încalcă principiul liberului acces la justiţie dat fiind ca, prin însăşi natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanţa competenţa, pe o perioadă limitată, potrivit art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condiţiilor prevăzute în alin. (1) al aceluiaşi articol […]”. Totodată, s-a arătat ca „procedura suspendată pe cale judiciară urmează a se închide tot pe cale judiciară fie în condiţiile prevăzute de art. 117 şi următoarele din Legea nr. 64/1995 – dacă nu s-a realizat privatizarea -, fie în condiţiile prevăzute de art. III alin. (4) din ordonanţa criticata, în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni”. De asemenea, Curtea a reţinut în decizia sa ca „titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii faţă de societatea comercială ajunsă în stare de incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, să-şi recupereze creanţele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condiţiile dreptului comun, de la succesorii societăţii privatizate”.În legătură cu invocarea art. 49 din Constituţie, prin decizia pronunţată Curtea a reţinut ca "Textul criticat este un text de procedura – deci fără efect cu privire la dreptul substanţial al creditorilor -, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, reglementarea procedurilor judiciare este de competenţa legiuitorului".Întrucât nu au fost aduse în dezbatere elemente noi, de natura să justifice schimbarea soluţiei anterior pronunţate, cele statuate prin Decizia nr. 211/2002 îşi menţin valabilitatea şi în aceasta cauza.În consecinţa, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Columbia Impex” – S.R.L. Craiova în Dosarul nr. 57/F/89/2000 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 octombrie 2002.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Mihai Paul CottaOPINIE SEPARATĂPentru considerentele arătate în opinia separată la Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002 apreciez, în continuare, ca dispoziţiile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 încalcă prevederile art. 21, art. 41 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi ale art. 49 alin. (1) din Constituţie, motiv pentru care se impunea admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii textului de lege examinat.Judecător,Kozsokar Gabor––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește