DECIZIE nr. 272 din 20 decembrie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 2.485/1999, nr. 2.582/1999 şi nr. 2.850/1999 ale Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 decembrie 2000, în prezenta aparatorului autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, când s-a dispus măsura conexarii dosarelor nr. 214C/2000 şi nr. 221C/2000 la Dosarul nr. 213C/2000, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate şi acelaşi autor al excepţiei. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20 decembrie 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin încheierile din 20 iunie 2000 şi din 27 iunie 2000, pronunţate distinct în dosarele nr. 2.582/1999 şi, respectiv, nr. 2.485/1999 şi nr. 2.850/1999, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicată de Corneliu Vadim Tudor, inculpat în procese de insulta şi calomnie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 205 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de insulta, sunt în contradictie cu libertatea de exprimare şi cu libertatea presei garantate de art. 30 alin. (3) şi (4) din Constituţie, precum şi cu libertatea gandirii şi a opiniilor, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Se arata în continuare ca aceleaşi prevederi legale sunt în contradictie şi cu libertatea creaţiilor artistice, cu dreptul la informaţie, a cărui ingradire este interzisă prin art. 31 alin. (1) din Constituţie, cu regimul constituţional al restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzut la art. 49 din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece exista neconcordanta între art. 205 din Codul penal şi unele prevederi din convenţiile internaţionale la care România este parte. Dispoziţiile art. 205 din Codul penal, care reglementează insulta, îngăduie incriminarea opiniilor şi judecaţilor de valoare, care, asa cum s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi incriminate. Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de calomnie, se arata ca acestea vin, de asemenea, în contradictie cu prevederile art. 29, 30 şi 31 din Constituţie şi cu prevederile art. 24 referitoare la dreptul la apărare. Se considera ca este cu neputinţă de făcut proba verităţii în cazul judecaţilor de valoare, iar prevederile art. 207 din Codul penal limitează admiterea acestei probe numai dacă exista un "interes legitim, ceea ce contrazice textul constituţional, care face vorbire, în egala măsura, atât la interesul public cat şi la interesul privat". Aceasta reprezintă totodată o restrangere nejustificată a exerciţiului dreptului la apărare.Curtea Suprema de Justiţie, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate apreciază ca dispoziţiile art. 205 din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi nici convenţiilor internaţionale în materie, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999. Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal se arata ca acestea nu contravin normelor constituţionale invocate şi nici convenţiilor internaţionale în materie la care România a aderat.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, în esenta, pentru următoarele motive:În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 205 din Codul penal în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu privire la convenţiile internaţionale privitoare la libertatea de opinie şi de exprimare, se retine ca art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevede dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, acelaşi drept fundamental fiind prevăzut şi la art. 19 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi la art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dar atât în art. 19 pct. 3 din pactul menţionat, cat şi în art. 10 pct. 2 din convenţie se statuează ca exercitarea libertăţii de gandire şi de exprimare comporta anumite restrangeri ori sancţiuni prevăzute de lege, între altele, pentru apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, pentru protecţia sănătăţii sau moralei, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. Rezultă din aceste dispoziţii ca obiectul libertăţii de exprimare îl constituie exteriorizarea unor idei sau opinii, dar şi simple afirmaţii şi imputari, însă aceasta nu înseamnă ca prin conţinutul şi maniera de a face afirmarile sau imputarile se admite afectarea reputaţiei şi onoarei altei persoane. De aceea, stabilirea prin lege a unor restrangeri ori sancţiuni nu este incompatibilă cu libertatea de exprimare, dacă sunt măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru protejarea reputaţiei sau a drepturilor altora. În acest sens se citeaza Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 8 aprilie 1999, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal privitoare la infracţiunea de calomnie.În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora dispoziţiile art. 205 din Codul penal sunt contrare libertăţii de gandire şi de exprimare, precum şi dreptului la informaţie, acestea sunt considerate ca fiind neintemeiate, deoarece libertatea conştiinţei, conform art. 29 alin. (2), trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, după cum se prevede în art. 30 alin. (6) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile art. 54 din Constituţie prevăd ca drepturile şi libertăţile constituţionale, inclusiv libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, trebuie să fie exercitate cu buna-credinţa, fără a fi incalcate drepturile şi libertăţile celorlalţi. Punctul de vedere exprimat se întemeiază şi pe Decizia nr. 51 din 8 aprilie 1999 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat ca exercitarea abuzivă a drepturilor şi libertăţilor este susceptibilă de sancţionare, fiind posibila chiar aplicarea unor sancţiuni penale.Prevederile de lege criticate nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece incriminarea insultei ca infracţiune şi sancţionarea acesteia constituie expresia voinţei legiuitorului, care a considerat necesară apărarea prin mijloace de drept penal a demnităţii persoanei, neputându-se susţine ca textul incriminator este contrar Constituţiei.Cu referire la critica potrivit căreia prevederile art. 207 din Codul penal ar încalcă dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, se arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece şi în cazul unui proces având ca obiect infracţiunea de insulta sau calomnie inculpatul beneficiază de toate drepturile şi garanţiile pe care le implica dreptul constituţional la apărare, proba verităţii constituind numai unul dintre mijloacele prin care acesta poate dovedi inexistenta caracterului penal al faptei imputate. Criticile potrivit cărora dispoziţiile art. 207 din Codul penal ar încalcă libertatea de gandire şi de exprimare sau dreptul la informaţie sunt considerate ca fiind neintemeiate pentru aceeaşi argumentare ca şi în cazul criticii de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 205 din Codul penal. În fine, se mai arata ca exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, cu respectarea limitarilor prevăzute în Constituţie, poate reprezenta un instrument prin care să se realizeze un echilibru între drepturile şi libertăţile constituţionale, pe de o parte, şi limitele aduse acestora prin Constituţie şi îndatoririle fundamentale, pe de altă parte.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205 şi 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:– art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.";– art. 207: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca textele de lege criticate sunt contrare: libertăţii de exprimare şi libertăţii presei, garantate de art. 30 din Constituţie; libertăţii gandirii şi a opiniilor, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi îngrădită; dreptului la informaţie, a cărui ingradire este interzisă de art. 31 alin. (1) din Constituţie; convenţiilor internaţionale privitoare la libertatea de exprimare, în mod concret prevederilor art. 19 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sau celor ale art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; prevederilor art. 49 din Constituţie, privitoare la îngrădirea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Dispoziţiile art. 207 din Codul penal sunt considerate ca fiind contrare şi dreptului fundamental la apărare prevăzut la art. 24 din Constituţie.Pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea retine ca insulta şi calomnia sunt infracţiuni contra demnităţii, iar demnitatea omului este nominalizată în art. 1 alin. (3) din Constituţie printre valorile supreme garantate de Legea fundamentală. Potrivit prevederilor constituţionale "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate". Aceasta garantare a demnităţii omului se înfăptuieşte şi prin incriminarea şi sancţionarea penală a faptelor prin care se aduce atingere demnităţii. Apărarea demnităţii omului prin mijloace de drept penal este condiţionată de existenta drepturilor şi libertăţilor altora. De aceea s-a prevăzut ca, în măsura în care fapta insultatoare sau calomnioasă a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim, nu constituie infracţiune dacă s-a afirmat sau imputat o faptă adevarata. Proba verităţii este admisibilă, însă numai dacă fapta s-a săvârşit în apărarea unui interes legitim, public sau privat, deoarece fără un astfel de interes atingerea adusă demnităţii, chiar prin afirmaţii sau imputari adevărate, nu este ingaduita de lege. Legea se referă la fapte, iar nu la judecati de valoare, asa cum susţine autorul excepţiei. De aceea critica referitoare la proba judecaţilor de valoare şi la imposibilitatea acestei probe este lipsită de conţinut.Curtea constata ca, în ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 205 şi 207 din Codul penal cu prevederile constituţionale referitoare la libertatea de gandire şi de exprimare, autorul excepţiei ignora acele prevederi din Constituţie şi din convenţiile internaţionale, care limitează exerciţiul libertăţii de gandire şi de exprimare. Se ignora astfel prevederile: art. 29 alin. (2) din Constituţie, în sensul cărora libertatea conştiinţei "[…] trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc"; art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine"; art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora exercitarea libertăţii de exprimare poate fi restrânsă în vederea protecţiei, între altele, a reputaţiei sau a drepturilor altora; art. 54 din Constituţie, în sensul cărora exercitarea drepturilor şi a libertăţilor trebuie să se realizeze cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.De altfel Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens, statuand ca dispoziţiile art. 205 şi 207 din Codul penal sunt constituţionale (de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, şi prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000).Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea practicii Curţii, soluţia şi considerentele acelor decizii rămân valabile şi în cauza de faţa.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicată de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 2.485/1999, nr. 2.582/1999 şi nr. 2.850/1999 ale Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent-şef,Claudia Miu──────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește