DECIZIE nr. 271 din 2 octombrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată prin Legea nr. 12/1995, cu modificările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată prin Legea nr. 12/1995, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex” – S.R.L. din Sighisoara în Dosarul nr. 4.169/2000 al Judecătoriei Sighisoara.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 18 septembrie 2001, în lipsa părţilor şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 25 septembrie 2001 şi apoi pentru data de 2 octombrie 2001.CURTEA,având în vederea actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 aprilie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.169/2000, Judecătoria Sighisoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată prin Legea nr. 12/1995, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex” – S.R.L. din Sighisoara într-un litigiu având ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit de Garda financiară Mures.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. IV pct. 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 sunt neconstituţionale, întrucât reprezintă „o formă mascată de confiscare a unor bunuri… dobândite în mod licit”, iar asupra acestor bunuri rezultate din contractele comerciale internaţionale statul nu are nici un drept, nefiind parte în aceste contracte. De asemenea, se considera că nu sunt respectate nici dispoziţiile art. 49 din Constituţie, privind cazurile şi condiţiile în care se pot opera restrangeri ale exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, fiind astfel încălcat dreptul de proprietate asupra sumei de bani ce reprezintă beneficiul rezultat din activitatea de comerţ internaţional. Se mai susţine ca prin impunerea încasării sumelor în valută, prin conturi deschise în România la bănci autorizate, se aduce o restrangere principiului libertăţii comerţului, acesta presupunand „şi posibilitatea pentru agenţii economici de a-şi stabili împreună cu partenerii contractuali locul unde urmează a se face plata şi modalităţile de plată”.Răspunderea agentului economic, în baza art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, reprezintă, în opinia autoarei excepţiei, o imixtiune a statului în relaţiile contractuale dintre persoane private. Astfel, sancţiunea contravenţională se aplică în cazul neexecutării unor obligaţii contractuale, neexecutare ce ar putea fi sancţionată doar de către partea prejudiciata, iar nu de către stat. Mai mult, se apreciază ca în aplicarea sancţiunii contravenţionale nu se tine seama de vinovăţia necesară pentru săvârşirea contravenţiei, instituindu-se o răspundere obiectivă, fapt ce contravine art. 41 alin. (7) din Constituţie. De asemenea, prin intervenţia statului „în ordinea juridică a proprietăţii private” sunt incalcate şi prevederile art. 135 alin. (6) din Constituţie.Judecătoria Sighisoara, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât prin instituirea obligaţiei de repatriere a valutei şi a efectuării operaţiunilor prin conturi deschise în România la bănci autorizate nu sunt incalcate prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie. Se considera, de asemenea, că nu sunt incalcate nici dispoziţiile constituţionale ale art. 134 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) şi ale art. 135 alin. (6), întrucât "inviolabilitatea proprietăţii private nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară". Mai mult, instanţa apreciază ca "de constituirea fondurilor valutare depinde însăşi funcţionarea sistemului economic".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În primul rând se considera că nu suntem în prezenta unei confiscari, restrangeri a exerciţiului unor drepturi sau violari a proprietăţii private, ci este vorba de săvârşirea unei contravenţii, cu toate consecinţele sanctionatorii ce decurg din acest fapt. Dreptul de proprietate al autoarei excepţiei nu este atins în nici un fel, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 fiind o concretizare a prevederilor art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.Se mai considera ca activitatea de comerţ internaţional a agenţilor economici, pe de o parte, se desfăşoară pe baza autonomiei lor juridice, iar pe de altă parte, este necesar să fie respectat interesul naţional în desfăşurarea acestei activităţi. Se face referire şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale în legătură cu dispoziţiile atacate, exemplificandu-se prin deciziile nr. 15/1997, nr. 16/1997, nr. 274/1997, nr. 64/1998, nr. 89/1998 şi nr. 113/1998. În sfârşit, se apreciază ca statul are datoria de a apara interesul public în cadrul economiei naţionale şi, pe cale de consecinţa, de a interveni în activităţile economice.În legătură cu prevederile art. 29 şi 30 din Constituţie se apreciază ca acestea nu au legătură cu cauza.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa a reţinut ca sunt criticate dispoziţiile art. IV din ordonanţa, în realitate, din analiza notelor scrise ale autoarei excepţiei, rezultă ca sunt avute în vedere doar pct. 2 şi 7 ale acestui articol, care reglementează obligaţia de a incasa sumele în valută prin conturi deschise în România la bănci autorizate, respectiv sancţiunile contravenţionale ce intervin în cazul nerespectării obligaţiei de repatriere a valutei. În consecinţa, Curtea urmează să se pronunţe numai asupra dispoziţiilor art. IV pct. 2 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994, aprobată prin Legea nr. 12/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, cu modificările ulterioare.I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca alin. 3 al art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 face referire la Legea nr. 76/1992, lege abrogată expres prin art. 11 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997). Ca urmare, în cazul depăşirii termenului prevăzut la alin. 3 al pct. 7 din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate prin Legea nr. 76/1992, la care se adauga o majorare de 50%, deoarece un text legal care face trimitere la o norma care între timp a ieşit din vigoare nu mai produce efecte juridice. În consecinţa, prevederile alin. 3 al pct. 7 din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 nu pot constitui obiectul controlului de neconstituţionalitate, având în vedere ca, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională are competenţa de a decide numai asupra normelor juridice în vigoare. Prin urmare, în temeiul alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a alin. 3 al pct. 7 din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 apare ca fiind inadmisibila, urmând să fie respinsă ca atare.II. Cu privire la constituţionalitatea art. IV pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, statuand ca acest text este constituţional. Astfel, prin Decizia nr. 89 din 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 31 iulie 1998, şi prin Decizia nr. 198 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 27 august 2001, Curtea a reţinut în esenta ca atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi cea de efectuare a operaţiunilor prin conturile deschise în România la bănci autorizate nu sunt contrare principiilor economiei de piaţa şi libertăţii comerţului, prevăzute la art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât, potrivit prevederilor alin. (2) lit. b) al aceluiaşi articol, statul are obligaţia de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară. De asemenea, Curtea a mai reţinut ca aceste obligaţii nu încalcă nici dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie, deoarece acestea, reglementand situaţiile în care pot fi restrânse drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, nu se aplică în cauza.Întrucât nu exista elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cat şi soluţia privind dispoziţiile art. IV pct. 2 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa.III. De asemenea, Curtea s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. IV pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994. Astfel, prin Decizia nr. 209 din 25 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 15 februarie 2001, şi prin Decizia nr. 151 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 20 august 2001, Curtea a hotărât, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. IV pct. 7 alin. 1, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În considerentele acestor decizii s-a reţinut ca aceste dispoziţii nu contravin art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) şi art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietăţii private nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară, în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piaţa. Nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcţionarea însăşi a sistemului economic, astfel ca autonomia juridică a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii.În legătură cu susţinerea potrivit căreia dispoziţiile alin. 1 şi 2 ale pct. 7 din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 ar încalcă prevederile art. 41 alin. (7) din Constituţie, Curtea a reţinut prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000) ca dispoziţiile criticate au ca scop consolidarea regimului valutar şi întărirea disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare ale persoanelor fizice şi juridice, care produc şi comercializează mărfuri, executa lucrări şi prestează servicii în străinătate, prevăzându-se atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi sancţiunea nerespectării acestei obligaţii. Curtea a mai constatat ca limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege (şi anume, Legea nr. 12/1995, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994), iar amenzile contravenţionale prevăzute la pct. 7 al art. IV din ordonanţa criticata sunt, de asemenea, prevăzute de lege, asa încât nu se poate retine încălcarea art. 41 din Constituţie.De asemenea, prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, Curtea a statuat că nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia se instituie o răspundere obiectivă, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională. Existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată.Având în vedere că nu exista elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, şi în prezenta cauza excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă sub aceste aspecte.În sfârşit, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 contravin prevederilor art. 29 şi 30 din Constituţie, Curtea constata ca aceste texte din Legea fundamentală se referă în esenta la drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor care nu pot fi opuse cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară. Astfel, Curtea urmează sa respingă şi aceasta critica de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată prin Legea nr. 12/1995, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Transtex” – S.R.L. din Sighisoara în Dosarul nr. 4.169/2000 al Judecătoriei Sighisoara.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 2 şi pct. 7 alin. 1 şi 2 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește