DECIZIE nr. 269 din 24 februarie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Alexandru Mihalcea în Dosarul nr. 7.641/118/2007 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei susţine admiterea criticii de neconstituţionalitate, arătând că în cazul cererilor de despăgubire pentru crimele săvârşite în timpul regimului comunist nu poate opera termenul de prescripţie instituit de Decretul nr. 167/1958. Răspunderea pentru faptele comise trebuie să fie imprescriptibilă, astfel încât victimele regimului comunist, la fel ca şi cele ale nazismului, să poată solicita oricând reparaţii pentru daunele suferite.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, modificarea şi completarea textului de lege excedând competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.641/118/2007, Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Alexandru Mihalcea în Dosarul nr. 7.641/118/2007.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. 1, art. 20 şi 21 din Constituţia României, deoarece stabilesc un termen-limită înăuntrul căruia victimele comunismului pot să introducă cereri pentru acordarea de daune materiale şi morale, încălcându-se astfel principiile liberului acces la justiţie şi al egalităţii în faţa legii, precum şi prioritatea tratatelor internaţionale faţă de dreptul intern. Autorul arată că a fost condamnat abuziv la închisoare corecţională, pedeapsă pe care a executat-o în condiţii inumane în închisorile şi lagărele de muncă forţată comuniste. Or, în măsura în care crimele nazismului sunt imprescriptibile, fapt cu consecinţe deosebite în materia acordării de despăgubiri, autorul consideră că se justifică acelaşi tratament şi în ceea ce priveşte crimele comise de comunism. Prin urmare, victimele crimelor comunismului ar trebui să se poată adresa oricând justiţiei pentru repararea prejudiciilor, limitarea acestui drept echivalând cu restrângerea accesului la justiţie.Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale reţine că art. 3 din Decretul nr. 167/1958 se referă la termenul de prescripţie de 3 ani ca fiind un termen general, în sensul aplicării lui tuturor acţiunilor personale, cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de prescripţie, indiferent de izvorul concret al raportului obligaţional. În cauza dedusă judecăţii, dreptul de a solicita repararea prejudiciului suferit s-a născut din momentul în care s-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu există, însă, date fiind condiţiile sociale şi politice ale regimului de dictatură comunistă, la acel moment nu existau reglementări legale care să permită promovarea unei acţiuni în despăgubiri. Prin urmare, instanţa apreciază că în cauză nu se poate aplica termenul de prescripţie general prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi, pe cale de consecinţă, în cauzele îndreptate împotriva regimului totalitar, ca şi în cazurile crimelor de război, termenele trebuie reevaluate pentru a da posibilitatea persoanelor victime ale regimului la măsuri reparatorii, în scopul dreptăţii sociale şi a adevărului.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu contravin prevederilor constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect fiind neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 21 aprilie 1958, care au următorul conţinut: „Termenul prescripţiei este de 3 ani.”Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 şi art. 126 alin. (1), precum şi ale art. 14 alin. 3 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anumit drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură.Însă, în cauza de faţă, Curtea observă că pretinsa neconstituţionalitate este dedusă dintr-o omisiune de reglementare, pe care însă instanţa constituţională nu o poate complini, întrucât, potrivit art. 61 din Constituţie, "Parlamentul este (…) unica autoritate legiuitoare a ţării", modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuţii exclusive ale acestuia.Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Alexandru Mihalcea în Dosarul nr. 7.641/118/2007 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește