DECIZIE nr. 268 din 24 iunie 2003

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 16/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 29 iulie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 33 25/01/2005
ActulREFERIT DEDECIZIE 528 25/11/2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "PROFAL CDC GROUP" – S.R.L. în Dosarul nr. 521/2003 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. La dosarul cauzei este depusa din partea autoarei excepţiei o cerere de renunţare la judecarea criticii de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca dispoziţiile art. 674 din Codul de procedură civilă este în deplina concordanta cu prevederile constituţionale invocate de autoarea criticii, asigurând accesul liber la justiţie şi oferind toate garanţiile procesuale părţilor în litigiu. Pe de altă parte, se apreciază ca ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate are un evident caracter dilatoriu.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 19 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 521/2003, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "PROFAL CDC GROUP" – S.R.L.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invoca prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 49 alin. (2), art. 54 şi 123, fără a se arata în ce consta încălcarea textelor constituţionale menţionate.Judecătoria Timişoara apreciază ca dispoziţiile art. 674 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi, prin urmare, considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul arata ca reglementarea cuprinsă în art. 674 din Codul de procedură civilă consacra acţiunea posesorie, ca modalitate de apărare eficienta şi rapida a posesiei stare de fapt, împotriva oricăror acte de tulburare sau deposedare ilicită şi este expresia clara a infaptuirii justiţiei în condiţiile art. 123 coroborat cu art. 125 alin. (3) din Constituţie. Textul de lege criticat, departe de a reprezenta o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei, constituie o reglementare de tradiţie, concepută de legiuitor ca un mijloc real de garantare a accesului liber la justiţie, a exercitării cu buna-credinţa a drepturilor procesuale ale părţilor, iar nicidecum o ingradire a acestora.Prin urmare, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă privitoare la acţiunile posesorii este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 674 din Codul de procedură civilă. Textul legal criticat are următorul conţinut:– Art. 674: "Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;2. reclamantul dovedeşte ca, înainte de această dată, el a posedat cel puţin un an;3. posesiunea lui întruneşte condiţiile cerute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil.În cazul când deposedarea sau tulburarea s-a făcut prin violenta, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la pct. 2 şi 3 din acest articol.Cererile posesorii se judeca de urgenta şi cu precădere.Întâmpinarea nu este obligatorie."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:– Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";– Art. 49 alin. (2): "Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";– Art. 54: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.";– Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."1. În ceea ce priveşte cererea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate de renunţare la judecarea acesteia, Curtea retine ca, potrivit jurisprudenţei sale, o asemenea renunţare este inadmisibila, întrucât, în materie de jurisdicţie constituţională, principiul disponibilităţii, care este propriu procesului civil, nu îşi găseşte aplicarea, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezentând o procedură de drept public.De altfel, potrivit art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 12 din 4 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997, cu modificările ulterioare, „O dată legal sesizată, Curtea procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului”.Faţa de cele de mai sus, renunţarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate la soluţionarea acesteia nu împiedica realizarea în continuare a controlului de constituţionalitate.2. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acţiunile posesorii – în complangere şi în reintegrare – reglementate de art. 674-676 din Codul de procedură civilă sunt acele acţiuni în justiţie prin care posesorul tinde sa restabileasca situaţia de fapt existenta anterior tulburării sau deposedarii, fără a se pune în discuţie existenta dreptului de proprietate sau a unui alt drept real asupra bunului. Finalitatea acţiunilor posesorii este aceea de a asigura protecţia unei situaţii de fapt preexistente, independent de sorgintea juridică a acesteia, titularii acestor acţiuni fiind astfel dispensaţi de obligaţia, deosebit de dificila, de a face dovada dreptului de proprietate ori a altui drept real, pentru a-şi demonstra calitatea procesuala activa în promovarea unor asemenea acţiuni.Ratiunea consacrării acţiunilor posesorii, ca şi perenitatea lor, rezida în aceea ca, de regula, posesia, ca situaţie de fapt, da expresie dreptului de proprietate sau altui drept real, a căror prerogativa o constituie. Pentru ratiuni de ordin pragmatic, constând în asigurarea celeritatii soluţionării litigiilor cu un atare obiect şi evitarea situaţiilor conflictuale prelungite, legiuitorul a înţeles ca, în aceasta materie, sa restrângă obiectul probatiunii exclusiv la existenta posesiei, ca stare de fapt.Prin urmare, Curtea constata ca reglementarea acţiunilor posesorii nu contravine nici unuia dintre principiile constituţionale invocate, la care, de altfel, autorul excepţiei se limitează doar să facă trimitere, fără a incerca să îşi argumenteze susţinerea. Astfel, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". Pe cale de consecinţa, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, principiul liberului acces la justiţie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi modalităţile instituite de lege.Textul de lege criticat nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât el este aplicabil tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără a crea discriminări sau inegalitati.Faţa de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constituţionalitate, celelalte prevederi constituţionale invocate nu au relevanta în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, instituind principii general valabile.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "PROFAL CDC GROUP" – S.R.L. în Dosarul nr. 521/2003 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu────────────────

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x