DECIZIE nr. 268 din 12 mai 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ion Matei în Dosarul nr. 2.308/2004 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.La apelul nominal sunt prezenţi personal Ion Matei şi Felicia Matei.Autorul excepţiei, Ion Matei, solicită acordarea unui termen.Partea Felicia Matei se opune acordării unui nou termen.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordării unui nou termen de judecată.Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare. Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată.Felicia Matei solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate nu instituie o situaţie discriminatorie, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci se aplică tuturor cetăţenilor aflaţi în ipoteza normei legale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.308/2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Ion Matei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât creează o inegalitate de regim juridic între reclamant şi pârât în cadrul procesului de partaj. Astfel, prin stabilirea taxei de timbru diferenţiat, în funcţie de calitatea părţilor, se încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. De asemenea, prin aplicarea unor reguli diferite de timbrare a cererilor formulate de pârât faţă de cele formulate de către reclamant în cadrul procesului de partaj se încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 vin în contradicţie şi cu prevederile art. 56 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie.Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în urma solicitării Curţii Constituţionale, şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţia de lege criticată stabileşte obligaţia de plată a unei taxe de timbru pentru acele părţi care contestă prin cereri bunurile de împărţit, valoarea lor sau existenţa ori mărimea drepturilor coproprietarilor, iar nu şi pentru părţile care formulează excepţii şi apărări în legătură cu cererea reclamantului, în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă. Acţiunile şi cererile introduse la instanţă sunt supuse taxelor judiciare de timbru diferenţiat, după obiectul lor, dacă acestea sunt sau nu evaluabile în bani, iar cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit prin lege, excepţiile fiind expres prevăzute de actul normativ.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, Curtea statuând, de exemplu prin Decizia nr. 424 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005, prin Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, şi prin Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, că acesta este constituţional. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat contravine art. 21 din Constituţie, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000 instanţa de contencios constituţional a statuat că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 încalcă dispoziţiile art. 56 din Constituţie, deoarece instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, ce privesc obligaţiile constituţionale ale cetăţenilor de a contribui la cheltuielile publice. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, arată că textul de lege criticat nu încalcă aceste dispoziţii constituţionale, deoarece nu se creează vreo situaţie discriminatorie între drepturile reclamantului şi cele ale pârâtului.Avocatul Poporului arată că din examinarea încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale se constată lipsa opiniei instanţei de judecată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 faţă de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 56 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie. Or, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere ce va cuprinde opinia instanţei asupra excepţiei şi punctele de vedere ale părţilor, însoţite de dovezile depuse de acestea. În consecinţă, consideră că instanţa de contencios constituţional nu este legal sesizată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În legătură cu sesizarea Curţii Constituţionale, în punctul de vedere trimis de Avocatul Poporului se arată că instanţa de judecată nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, acest fapt conducând la nelegalitatea sesizării Curţii, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. Curtea constată că s-a pronunţat asupra acestui aspect, iar prin Decizia nr. 47 din 5 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, a statuat că lipsa opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională. De principiu, exerciţiul unui drept constituţional nu poate fi împiedicat de neîndeplinirea unei obligaţii în sarcina unei autorităţi publice, chiar dacă aceasta este o instanţă judecătorească.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu următorul conţinut:– Art. 3 lit. c) alin. 2: "(…) Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;"În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 56 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.";– Art. 126 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Decizia nr. 91 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001, Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, şi Decizia nr. 424 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005, Curtea a statuat că acestea sunt constituţionale.Cu acele prilejuri Curtea a constatat că dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 stabilesc numai obligaţia de plată a unei taxe de timbru, calculată la valoare, pentru acele părţi care contestă prin cereri bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor, în cadrul cererilor de mai sus, nu şi pentru părţile care formulează excepţii şi apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă în legătură cu cererea reclamantului.În ceea ce priveşte susţinerea că textul legal criticat contravine art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei.De asemenea, Curtea a statuat că art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, care stabileşte cuantumul taxei de timbru pentru cererile de raport al donaţiilor, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece textul, instituind o taxă fixă de timbru pentru anumite categorii de cereri, nu face nici o diferenţiere între contribuabili.Nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 56 din Constituţie nu este întemeiată, deoarece aceste prevederi privesc obligaţiile constituţionale ale cetăţenilor de a contribui la cheltuielile publice, astfel că dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 nu intră în conflict cu aceste dispoziţii constituţionale.În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că acest articol cuprinde o serie de precizări cu caracter general, referitoare la instanţele judecătoreşti, fără a avea relevanţă în cauza dedusă controlului.Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ion Matei în Dosarul nr. 2.308/2004 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește