DECIZIE nr. 267 din 22 iunie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Popa în Dosarul nr. 1.537/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Ion Ilie Iordăchescu, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.Autoarea excepţiei, prin reprezentantul său, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, arătând că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 123 alin. (1^1) şi ale art. 128.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.537/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Popa, inculpat recurent în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (3), art. 123 alin. (1^1) şi ale art. 128 din Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, deşi Constituţia garantează dreptul părţilor la un proces echitabil, prin textele legale criticate este limitat dreptul inculpatului de a exercita numai calea de atac a recursului în cazul sentinţelor pronunţate de curţile de apel, fără a avea posibilitatea folosirii şi a căii de atac a apelului. Menţionăm că, potrivit Constituţiei României, republicată, art. 123 alin. (1^1) a devenit art. 124 alin. (2) şi art. 128 a devenit art. 129.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece dispoziţiile de lege criticate stabilesc doar competenţa curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă infracţiunile săvârşite de unii magistraţi şi notari publici, precum şi căile de atac. De asemenea instanţa reţine că soluţionarea de către curţile de apel, în primă instanţă, a infracţiunilor săvârşite de unii magistraţi nu este de natură să încalce principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece egalitatea presupune egala răspundere a cetăţenilor pentru faptele săvârşite, dar nu şi identitatea instanţei care soluţionează asemenea fapte. Referitor la pretinsa contrarietate cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa menţionează că în Convenţie nu se face referire la competenţa de soluţionare a unui proces penal, ci la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, aspecte care nu sunt încălcate prin stabilirea unei anumite competenţe şi care vizează dreptul intern al fiecărui stat contractant, semnatar al Convenţiei.În sfârşit, instanţa arată că nici în Constituţie şi nici în Convenţie nu se prevăd expres căile de atac, astfel art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, lasă la latitudinea legiuitorului competenţa şi procedura, implicit a căilor de atac, iar art. 129 din Constituţie, republicată, prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Or, nici în Convenţie nu se prevede obligativitatea a două căi de atac, ci doar dreptul la recurs, prevăzut de art. 5 pct. 4, precum şi dreptul de a se adresa unei instanţe naţionale (art. 13), când drepturile şi libertăţile sale au fost încălcate, textul art. 385^ 1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală constituind tocmai o aplicare a acestor drepturi.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea competenţei după calitatea persoanei şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului penal în faţa instanţelor judecătoreşti sunt atributul exclusiv al legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără a aduce atingere principiului constituţional înscris în art. 124 alin. (2), potrivit căruia "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi". Această soluţie decurge din chiar dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi din cele ale art. 129, în conformitate cu care "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În ceea ce priveşte respectarea drepturilor procesuale garantate de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea inculpatului de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil.Avocatul Poporului arată că, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, şi faţă de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Faptul că sentinţele pronunţate de curţile de apel în condiţiile art. 361 alin. 1 lit. c) pot fi atacate doar cu recurs nu încalcă drepturile procesuale ale părţilor, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale. Astfel, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. Aceste prevederi legale reprezintă garanţiile procesuale care asigură părţilor aflate în situaţia reglementată de art. 28^1 pct. 1 lit. b) dreptul la un proces echitabil. Se citează în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 16/1999. Dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care stabilesc, pentru anumite cauze, două grade de jurisdicţie – judecata în primă instanţă şi judecata în recurs – îndeplinesc de asemenea condiţiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/1999).În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 124 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, republicată, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, textele legale criticate nu încalcă principiul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar pe de altă parte, că dispoziţiile legale criticate nu împiedică părţile să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile legii.În concluzie, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel:1. judecă în primă instanţă: […]b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici;"; … – Art. 361 alin. 1 lit. c): "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: […]c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;". … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autoarea excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.";– Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."De asemenea sunt invocate dispoziţiile internaţionale cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale.Examinând excepţia, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, printr-o interpretare sistematică, atât prin prisma normelor constituţionale, cât şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, Curtea Constituţională a statuat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002, Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003, Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003, şi, mai recent, Decizia nr. 206 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 26 mai 2004, că prevederile art. 361 alin. 1 lit. c), precum şi cele ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale.Cu acele prilejuri Curtea a constatat că stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, republicată, invocat în motivarea excepţiei, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege".Curtea mai reţine că prevederile de lege criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, precum şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată, textele criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În speţă nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.În sfârşit, Curtea mai constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, contrar celor susţinute de autoarea excepţiei. Astfel, stabilirea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, a unor reguli procedurale privind competenţa curţilor de apel şi a sentinţelor ce pot fi atacate cu apel nu este de natură să aducă atingere principiului constituţional ce consacră unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, câtă vreme aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3), al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Popa în Dosarul nr. 1.537/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2004.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Florentina Geangu____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește