DECIZIE nr. 266 din 16 octombrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi ale art. 12 alin. (1) fraza a treia, introduse prin aceeaşi lege în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi ale art. 12 alin. (1) fraza a treia, introduse prin aceeaşi lege în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Exhelios” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 479/CA/2002 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 septembrie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 9 octombrie 2002 şi apoi pentru data de 16 octombrie 2002.CURTEA ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 479/CA/2002, Tribunalul Timiş – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi ale art. 12 alin. (1) fraza a treia, introduse prin aceeaşi lege în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Exhelios” – S.R.L. din Timişoara într-un litigiu având ca obiect anularea unui act de control financiar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Întrucât legea menţionată reglementează materia contenciosului administrativ, care aparţine domeniului legii organice, se impunea să fie adoptată cu votul majorităţii fiecărei Camere a Parlamentului. Însă această lege nu a fost adoptată cu respectarea procedurii pentru adoptarea legilor organice, prevăzută de art. 74 alin. (1) din Constituţie. Referitor la dispoziţiile cuprinse în art. 10 alin. (1) fraza a doua şi în art. 12 alin. (1) fraza a treia din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, autorul excepţiei susţine ca acestea sunt neconstituţionale „prin aceea ca impun participarea procurorilor la anumite cauze de contencios administrativ identificate ratione personae şi, în acest fel încalcă dreptul la un proces echitabil şi la un tribunal impartial, consacrat prin art. 6 alin. 1 combinat cu art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi afectează independenta şi imparţialitatea judecătorilor consacrate de art. 123 din Constituţie”. Aceleaşi prevederi legale contravin şi dispoziţiilor art. 130 din Constituţie.Tribunalul Timiş – Secţia comercială apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate vizând Legea nr. 506/2001 este intemeiata, „fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care contenciosul administrativ (deci şi contenciosul fiscal) formează domeniu de reglementare prin legi organice conform art. 72 alin. (3) din Constituţie”. În ceea ce priveşte excepţia referitoare la dispoziţiile criticate, ce reglementează participarea obligatorie a procurorului la judecarea litigiilor fiscale, instanţa considera ca aceasta este neîntemeiată, „având în vedere prevederile art. 45 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă conform cărora procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, dacă apreciază ca este necesar pentru apărarea ordinii de drept, iar potrivit art. 130 din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:"Legea nr. 506/2001 aproba, cu modificări şi completări, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, act normativ care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materia soluţionării căilor administrative de atac (contestaţii), reglementand o procedură administrativ-jurisdicţională în materie fiscală, prealabilă contenciosului administrativ. […] Prin definiţie, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii, a litigiilor născute fie din nesoluţionarea în termenul legal de către o autoritate publică a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, fie prin vătămarea adusă unui drept prin emiterea/adoptarea unui act administrativ ilegal. În România, activitatea de contencios administrativ este reglementată, în temeiul prevederilor art. 48 alin. (1) şi (2) şi ale art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. […] Legea nr. 506/2001, fiind o lege cu caracter ordinar, în mod corect a fost adoptată cu procedura prevăzută de art. 74 alin. (2) din Constituţie.”Referitor la dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi ale art. 12 alin. (1) teza a treia din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, modificată prin Legea nr. 506/2001, se arata, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, ca acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât egalitatea nu exclude, ci presupune un tratament juridic diferit, ţinând seama de natura autorităţilor publice şi de atribuţiile acestora. Totodată se apreciază ca aceste prevederi nu încalcă principiile independentei şi imparţialităţii judecătorilor, consacrate de art. 123 din Constituţie, întrucât Legea fundamentală recunoaşte numai judecătorilor, nu şi procurorilor, jurisdictio şi imperium, adică puterea de a „spune” dreptul şi de a impune executarea silită a hotărârilor. Ministerul Public nu îndeplineşte atribuţii de natura jurisdicţională. Participarea reprezentantului Ministerului Public la judecata în regim de urgenta a căilor respective de atac în contencios administrativ reprezintă o garanţie în plus în asigurarea echităţii şi imparţialităţii actului de justiţie. Pentru aceleaşi considerente, se apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil şi la un tribunal impartial, consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, după cum urmează:Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 506/2001 cu cvorumul prevăzut pentru legile ordinare, iar nu cu cel prevăzut pentru legile organice, se apreciază ca aceasta critica este neîntemeiată, întrucât legea nu stabileşte un regim derogatoriu în litigiile de contencios administrativ, ci doar condiţiile şi procedura de soluţionare a contestaţiilor cu privire la actele organelor de control prevăzute de lege, acestea nefiind incluse în domeniul de reglementare al legilor organice.Potrivit art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, coroborat cu art. 74 alin. (1) din Constituţie, cererile privitoare la stabilirea şi scăderea impozitelor şi taxelor, precum şi a amenzilor prevăzute de legile de impozite şi taxe, se rezolva de organele prevăzute de legea specială şi în condiţiile stabilite de aceasta. Or, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 reprezintă tocmai legea specială prevăzută de art. 3 din Legea nr. 29/1990 (lege-cadru în domeniul contenciosului administrativ), care particularizeaza modul de rezolvare a recursului gratios prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, iar prin obiectul de reglementare cuprinde dispoziţii de domeniul legii ordinare. Cu privire la critica formulată, referitoare la dispoziţiile care prevăd participarea obligatorie a reprezentantului Ministerului Public la judecata, se apreciază ca aceasta este neîntemeiată, nefiind afectat principiul independentei judecătorilor cuprins în art. 123 din Constituţie. Desfăşurarea activităţii procurorilor sub autoritatea ministrului justiţiei nu afectează principiul imparţialităţii prevăzut de art. 131 din Constituţie şi nici nu conferă Ministerului Public calitatea de organ al puterii executive. Cu privire la încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se apreciază ca excepţia este neîntemeiată, dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 neavând în cuprinsul lor prevederi de natura sa încalce aceste principii, întrucât deciziile date de organele specializate, prevăzute de lege sa rezolve contestaţiile, pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 29/1990.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de Ministerul Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001, în ansamblul sau, precum şi prevederile art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi ale art. 12 alin. (1) fraza a treia, introduse prin aceeaşi lege în cuprinsul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.Curtea retine ca prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 s-a instituit o procedură administrativ-jurisdicţională de soluţionare a contestaţiilor depuse de plătitori cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice.Potrivit art. 10 alin. (1) din ordonanţa, organul de soluţionare poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni a carei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie data în procedura administrativă reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă.Prin Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, la art. 10, după alineatul (1) s-a introdus alineatul (1^1) cu următorul cuprins: „Decizia de suspendare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competenţa. Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluţia instanţei este definitivă şi irevocabilă.”Prin aceeaşi lege art. 12 alin. (1) din ordonanţa a fost modificat, dându-i-se următorul cuprins: "Deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competenţa. Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public."I. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca Legea nr. 506/2001 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, deoarece această lege, deşi reglementează în materia contenciosului administrativ, care aparţine domeniului legii organice, a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile constituţionale, pretins incalcate, au următorul cuprins:– Art. 72 alin. (3): "Prin lege organică se reglementează: […]j) contenciosul administrativ;" … – Art. 74 alin. (1): "Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere."Art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie plaseaza în domeniul legilor organice "contenciosul administrativ", care, la data adoptării Constituţiei, era reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Legea a rămas în vigoare şi după adoptarea Constituţiei, nefiind, prin conţinutul sau, contrară prevederilor Legii fundamentale şi recunoscandu-i-se, în felul acesta, caracterul de lege organică.În aplicarea textului constituţional amintit şi a prevederilor art. 74 din Constituţie, abrogarea, completarea sau modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 nu s-ar putea face decât pe calea unei legi organice.Nici o dispoziţie constituţională nu împiedica, însă, legiuitorul sa adopte, pe calea unei legi ordinare, dispoziţii de procedura sau referitoare la competenţa instanţelor de contencios administrativ, în măsura în care asemenea dispoziţii nu contravin celor cuprinse în legea contenciosului administrativ şi nu ar avea, astfel, caracterul unei modificări implicite a acesteia. Situaţia este identică în cazul normelor de procedura aplicabile celorlalte instanţe judecătoreşti. Astfel numai modificarea sistemului de organizare judecătorească se efectuează pe calea legilor organice, în temeiul art. 72 alin. (3) lit. h) din Constituţie, însă modificarea Codului de procedura penală şi, respectiv, a Codului de procedura civilă efectuandu-se pe calea legilor ordinare.II. Prevederile art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi ale art. 12 alin. (1) fraza a treia din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, modificate prin Legea nr. 506/2001, sunt criticate ca fiind contrare dispoziţiilor art. 123 şi 130 din Constituţie, precum şi ale art. 6 alin. 1, combinat cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei au următorul cuprins:– Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; … – Art. 130: "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii." … Dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, invocate în motivarea excepţiei, au următorul cuprins:– Art. 6 alin. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";– Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie."Curtea observa ca şi aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată, urmând să fie respinsă. În practica sa jurisdicţională Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra dreptului procurorului de a participa în procesul civil. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995, Curtea a statuat ca rolul instanţei de a soluţiona procesul cu care este sesizată, precum şi independenta judecătorilor şi supunerea lor numai legii nu sunt afectate prin participarea procurorului la procesul civil şi prin punerea de concluzii. Procurorul nu este adversarul instanţei şi nici al vreuneia dintre părţi, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii. Textul constituţional, referindu-se la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, nu are în vedere transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părţi, ci se referă la obligaţia procurorului de a veghea la respectarea legii în procesele care pun în discuţie astfel de drepturi şi libertăţi. Deşi este vorba de un proces civil, privat, este de netagaduit ca şi în acest domeniu exista interese generale care trebuie aparate, iar în activitatea judiciară Constituţia a stabilit acest rol de apărător pentru procuror. Pe de altă parte, principiul disponibilităţii, care guvernează procesul civil, funcţionează în continuare, deoarece prin participarea procurorului la proces părţile nu sunt impiedicate să îşi manifeste, în condiţiile legii, dreptul de dispoziţie. Întrucât în cauza nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia din acel dosar îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.În plus, Curtea retine ca prezenta procurorului în litigiile la care se referă dispoziţiile criticate prin excepţia de neconstituţionalitate nu contravin dispoziţiilor art. 130 din Constituţie şi nici ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, căci soluţionarea acestor litigii se face de către instanţele judecătoreşti, în cadrul unui proces public, contradictoriu şi echitabil, în care procurorul nu are mai multe drepturi decât au părţile în proces şi nici nu participa la deliberări pentru a influenţa în vreun fel hotărârea judecătorilor. Astfel, justiţia este în exclusivitate o funcţie a statului, care, potrivit art. 125 alin. (1) din Constituţie, se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi ale art. 12 alin. (1) fraza a treia, introduse prin aceeaşi lege în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Exhelios” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 479/CA/2002 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Claudia Miu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește