DECIZIE nr. 264 din 25 septembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Caregnato G amp; Denis” -S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 3.518/CA/2000 al Curţii de Apel Oradea.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând ca art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, potrivit căruia hotărârea pronunţată de instanţa în cererea de suspendare a unui act administrativ, în cazurile la care se referă alin. 1 al aceluiaşi articol, este executorie de drept, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului la apărare, şi nici celor ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, prevederi invocate de autor în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece, potrivit art. 14 din aceeaşi lege, hotărârea prin care s-a soluţionat o acţiune în materia contenciosului administrativ poate fi atacată cu recurs. Prin urmare poate fi atacată cu recurs şi hotărârea la care se referă textul de lege criticat, interpretare data, de altfel, şi de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999. În final, se apreciază ca în cauza se ridica o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 1 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.518/CA/2000, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Caregnato G amp; Denis” – S.R.L. Oradea în recursul de contencios administrativ declarat de aceasta împotriva Încheierii din 30 iunie 2000 a Tribunalului Bihor, prin care s-a dispus suspendarea executării lucrărilor de construcţie efectuate în temeiul autorizaţiei eliberate de Primăria Municipiului Oradea până la soluţionarea acţiunii în anularea autorizaţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare şi pe cele ale art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece nu prevăd nici o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa asupra cererii de suspendare a actului administrativ. Deşi face referiri la Decizia nr. IV/1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, prin care "s-a stabilit, în aplicarea art. 9 din Legea nr. 29/1990, ca este susceptibilă de recurs atât hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acţiunii principale, având ca obiect anularea acestui act, cat şi hotărârea prin care o atare cerere este soluţionată separat”, autorul excepţiei considera ca aceasta decizie constituie un argument în susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată. Se argumenteaza ca "Nu se poate retine ca art. 9 din Legea nr. 29/1990 ar contraveni prevederilor art. 24 din Constituţia României, deoarece chiar recurentul, invocand în critica sa Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, pronunţată de Curtea Suprema de Justiţie într-un recurs în interesul legii, confirma posibilitatea părţii ce se considera lezata de a uza de căile de atac – recursul. Cu prilejul exercitării caii de atac partea ce se considera lezata poate uza de toate mijloacele de apărare pe care legea i le permite în apărarea dreptului şi interesului sau legitim”.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, deoarece, potrivit prevederilor Codului de procedura civilă, "suspendarea se dispune prin încheiere, iar aceasta, ca orice hotărâre judecătorească premergătoare, este supusă caii de atac".Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine ca în realitate "nu suntem în prezenta unui text neconstitutional, ci a aplicării gresite de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Legii nr. 29/1990 şi ale Codului de procedura civilă, situaţie soluţionată prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţiile Unite”.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Tribunalul va soluţiona cererea de suspendare, de urgenta, chiar şi fără citarea părţilor, hotărârea pronunţată în acest caz fiind executorie de drept.”În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), potrivit cărora "Dreptul la apărare este garantat", precum şi ale art. 128, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:Dispoziţiile art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, trebuie corelate cu cele ale alin. 1 al aceluiaşi articol, care prevăd posibilitatea reclamantului ca, „în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente”, să solicite instanţei suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii. Soluţionarea de către instanţa, de urgenta, chiar şi fără citarea părţilor, a cererii de suspendare, precum şi caracterul executoriu de drept al hotărârii pronunţate (dispoziţii procedurale conţinute de textul de lege criticat) nu sunt de natura sa încalce exerciţiul dreptului la apărare, garantat de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie. Dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a solicita şi de a obţine, de urgenta şi temporar, suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ. Chiar dacă soluţionarea pe cale separată a cererii de suspendare a executării actului administrativ se poate face şi fără citarea părţilor, aceasta se justifica prin urgenta şi caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a executării actului contestat, cerinţe pe care le apreciază instanţa. Aceasta măsura nu are nici o influenţa asupra soluţionării fondului acţiunii. De altfel, Codul de procedură civilă prevede şi în alte materii posibilitatea încuviinţării de către instanţa a unor măsuri vremelnice, în cazuri urgente, fără citarea părţilor (de exemplu: art. 300 referitor la recurs, art. 401 referitor la suspendarea executării silite, art. 582 referitor la ordonanţa preşedinţială). Conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, „În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”, prevederi constituţionale care sunt respectate, întrucât în cadrul procesului în care se judeca fondul acţiunii în contencios părţile pot fi asistate de un avocat, iar împotriva măsurii de suspendare a executării actului partea interesată poate face recurs.Curtea retine ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 128 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit acestui text constituţional, părţile pot exercita aceste cai în condiţiile legii, stabilirea lor fiind deci de nivelul legii, iar nu de nivelul Constituţiei.Dreptul la exercitarea caii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ este prevăzut atât de legea specială, Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, în art. 14 (potrivit căruia hotărârea prin care s-a soluţionat o acţiune în materia contenciosului administrativ poate fi atacată cu recurs), precum şi de dispoziţiile generale ale Codului de procedura civilă (şi anume art. 299, potrivit căruia „Hotărârile date fără drept de apel […] sunt supuse recursului”), dispoziţii la care fac trimitere, de altfel, prevederile art. 18 din Legea nr. 29/1990, conform cărora procedura legii contenciosului administrativ „se completează cu prevederile Codului de procedura civilă”.În consecinţa, Curtea constata ca în realitate textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Faptul ca referitor la practica neunitara a unor instanţe judecătoreşti cu privire la aplicarea textului art. 9 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, a fost declarat un recurs în interesul legii admis de Curtea Suprema de Justiţie în Secţii Unite nu are nici o semnificaţie cu privire la aprecierea constituţionalităţii acestor dispoziţii legale. De altfel, prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, Curtea Suprema de Justiţie a stabilit ca fiind corecta interpretarea conform căreia „este susceptibilă a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acţiunii principale, având ca obiect anularea acelui act, cat şi hotărârea prin care o atare cerere este soluţionată separat”.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Caregnato G amp; Denis” – S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 3.518/CA/2000 al Curţii de Apel Oradea.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește