DECIZIE nr. 261 din 24 septembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita în Dosarul nr. 1.636/P/2002 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 septembrie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 24 septembrie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 9 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.636/P/2002, Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale din art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, din art. 49 alin. (1), privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi din art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac.Autorul excepţiei precizează ca prezenta sa în procesul penal este consecinţa aplicării art. 54 alin. (4) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România şi ca, potrivit art. 57 din această lege, răspunderea asiguratorului poate fi implicata doar în limitele obligaţiei acestuia. Cu toate acestea, în speta, s-a decis ca asiguratorul are calitatea de parte responsabilă civilmente, cu o răspundere nelimitată pentru o reparatiune integrală.În fapt, arata autorul excepţiei, prin Sentinta penală nr. 77 din 6 mai 2001 a Judecătoriei Moldova Noua, inculpatul Szocs Vasile a fost condamnat pentru infracţiunea de distrugere din culpa. Prin aceeaşi sentinta Societatea Comercială "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita, parte responsabilă civilmente, a fost obligată la plata unei sume de bani cu titlu de daune. Împotriva acestei sentinţe inculpatul nu a declarat apel. Au declarat apel Societatea Comercială "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Noua, iar prin Decizia penală nr. 445 din 29 octombrie 2001, apelurile au fost respinse de Tribunalul Caraş-Severin. Aceasta decizie a fost atacată cu recurs atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, cat şi de Societatea Comercială "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita, iar în faţa Curţii de Apel Timişoara, aceasta din urma a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, subliniind ca, şi de această dată, inculpatul a rămas în pasivitate faţă de Societatea Comercială "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita, singura obligată la plata despăgubirilor.Autorul excepţiei mai precizează ca recursul declarat vizează, prin motivele sale, şi latura penală, deoarece inculpatul, prin atitudinea sa pasiva şi asumarea unei culpe fictive, poate crea prejudicii Societăţii Comerciale "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita. De aceea, aceasta parte înţelege sa dovedească, ea însăşi, ca fapta imputată inculpatului a fost produsă în împrejurări şi condiţii care exclud răspunderea sa şi implicit a prepusului sau. Dispoziţiile legale criticate împiedica însă partea responsabilă civilmente sa dovedească inexistenta răspunderii penale a inculpatului, constituind o nejustificată discriminare, prin limitarea dreptului la recurs pe latura penală, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21 şi 49 din Constituţie. Constituţia nu face distincţie în raport cu calitatea procesuala, atunci când consacra dreptul de acces liber la justiţie. Or, părţii civilmente responsabile îi sunt limitate drepturile şi posibilităţile de a dovedi eventualele erori referitoare la aprecierea vinovatiei inculpatului, chiar dacă probele invocate de aceasta parte sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Egalitatea dintre inculpat şi partea responsabilă civilmente nu se reduce la solidaritatea pasiva în privinta plăţii unei despăgubiri – consecinţa unei infracţiuni -, ci include şi dreptul de a acţiona deplin, fără restrictia prevăzută în art. 16 alin. 3 din Codul de procedură penală, care limitează egalitatea acestor părţi numai în ceea ce priveşte acţiunea civilă. În condiţiile în care, din cauza de nestiinta sau indiferenta ori rea-credinţa, inculpatul nu-şi exercită dreptul de a ataca o hotărâre, acceptând incriminarea constient fiind ca răspunderea sa civilă, ca urmare a unei fapte penale amnistiate, este preluată de partea responsabilă civilmente, iar reprezentantul Ministerului Public susţine acuzatiile care au justificat punerea în mişcare a acţiunii penale, partea responsabilă civilmente este privată de un drept de atac prin care poate inlatura erorile cuprinse în hotărârile instanţelor inferioare, cu consecinţa menţinerii erorii judiciare şi prejudicierii intereselor sale. Ca şi în privinta limitării drepturilor persoanei responsabile civilmente de exercitare a căilor ordinare de atac, şi aceasta restrictionare de ordin general reprezintă tot o limitare a dreptului de acces liber la justiţie, nefiind îndeplinite condiţiile restrictive prevăzute în art. 49 alin. (1) din Constituţie, care enumera cazurile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi.Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală, exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, apreciază ca "dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 21 din Constituţie, privitor la accesul liber la justiţie, deoarece toate părţile din procesul penal trebuie să aibă drepturi egale în apărarea intereselor lor, având în vedere ca orice restrangere a drepturilor constituţionale nu se poate face decât în condiţiile art. 49 din Constituţie. Dispoziţiile criticate limitează drepturile părţii responsabile civilmente de a declara recurs, numai pe latura civilă, inlaturandu-i posibilitatea de a dovedi eventuala eroare comisă de prima instanţa sau de cea de apel cu privire la corecta stabilire a vinovatiei sau nevinovăţiei inculpatului".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În acest sens se arata ca posibilitatea folosirii căilor de atac atât de către partea civilă, cat şi de partea civilmente responsabilă nu este nici restrânsă, nici eliminata prin dispoziţiile legale criticate, ci se circumscrie în limitele drepturilor procesuale pe care le au aceste părţi în proces. Partea civilă şi partea civilmente responsabilă pot declara apel sau recurs, însă numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei. Se invoca Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, prin care Curtea Constituţională a statuat ca instanţa de control judiciar, sesizată de partea civilă, nu este împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârşită de el, constatare care produce efecte numai asupra acţiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului. O eventuala contrarietate de hotărâri va putea fi înlăturată însă prin exercitarea căilor extraordinare de atac.Esenţial este însă ca, dispunând de capacitate procesuala deplina cu privire la acţiunea civilă, partea civilă va putea discuta în apel sau în recurs, după caz, şi aspectele penale ale hotărârii atacate, în condiţiile în care de modul cum au fost soluţionate acestea depinde rezolvarea acţiunii civile, iar în caz de achitare, instanţa va avea obligaţia de a se pronunţa asupra laturii civile. Dispoziţiile art. 362 din Codul de procedură penală se coroboreaza cu prevederile art. 128 din Constituţie care stabilesc ca, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Art. 21 din Constituţie nu operează o diferentiere în raport cu calitatea persoanelor din procesul penal, acestea având sanse egale în exercitarea drepturilor lor. Faptul ca persoana civilmente responsabilă nu poate declara apel sau recurs şi cu privire la latura penală a cauzei nu-i aduce acesteia prejudicii, având în vedere ca sarcina apărării intereselor sale revine Ministerului Public, ca titular al acţiunii penale. În baza principiilor oficialitatii şi legalităţii procesului penal consacrate în art. 2 din Codul de procedură penală, Ministerul Public, în temeiul art. 130 din Constituţie, este titularul acţiunii publice, fiind singurul competent sa dispună, în condiţiile legii, cu privire la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în ce priveşte latura penală.Guvernul considera ca excepţia este neîntemeiată. Se apreciază ca este firesc ca partea civilmente responsabilă să aibă aceleaşi drepturi ca şi inculpatul numai în ceea ce priveşte latura civilă, nu şi latura penală a cauzei, deoarece pe planul acţiunii penale cele doua părţi au poziţii diferite, ştiut fiind ca numai invinuitul sau inculpatul poate fi tras la răspundere penală. În aceste condiţii, nu se poate susţine ca dispoziţiile art. 16 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin vreunuia dintre textele constituţionale invocate de autorul excepţiei. Interdicţia părţii responsabile civilmente de a ataca o hotărâre judecătorească şi cu privire la latura penală nu constituie o limitare a accesului acesteia la justiţie şi nici a exerciţiului dreptului la folosirea căilor de atac. Instanţa de control judiciar sesizată de partea responsabilă civilmente nu poate fi împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost în mod greşit condamnat. În acest caz, acţiunea civilă va putea fi respinsă, cea penală rămânând definitivă, iar contrarietatea de hotărâri poate fi înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac. Totodată, partea responsabilă civilmente poate discuta, în apelul sau recursul sau, şi aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul cum au fost soluţionate acestea depinde rezolvarea acţiunii civile. În aceste condiţii, nu se poate susţine ca aceste texte legale contravin prevederilor art. 21 şi 49 din Constituţie.Dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) şi cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală nu numai că nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, ci sunt chiar o reflectare a acestora, părţile având posibilitatea de a exercita căile de atac potrivit legii.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie următoarele dispoziţii din Codul de procedură penală:– Art. 16 alin. 3: "Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.";– Art. 362: "Pot face apel: […]d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă;"; … – Art. 385^2 : "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 21, 49 şi 128, cu motivarea ca prevederile legale criticate, restrangand dreptul persoanei civilmente responsabile de a declara apel sau recurs numai cu privire la latura civilă a cauzei penale, o lipsesc de posibilitatea de a dovedi inexistenta răspunderii penale a inculpatului, existenta eventualelor erori în aprecierea vinovatiei inculpatului, cuprinse în hotărârile instanţelor inferioare, cu consecinţa menţinerii erorii judiciare şi prejudicierea intereselor părţii civilmente responsabile. Autorul excepţiei invoca situaţia din speta, în care inculpatul a dovedit pasivitate în dovedirea nevinovăţiei sale, ştiind ca prejudiciul considerabil provocat prin fapta sa va fi reparat de societatea de asigurare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece nici una dintre dispoziţiile legale criticate nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Dispoziţiile art. 362, precum şi cele din art. 385^2 din Codul de procedură penală privitoare la persoanele care pot face apel şi, respectiv, recurs sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 128 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii, adică asa cum sunt acestea reglementate prin lege organică adoptată de Parlament, ca unica autoritate legiuitoare a tarii [art. 58 alin. (1) din Constituţie]. În conformitate cu prevederile art. 130 din Constituţie, în sistemul procesului penal român, cu excepţiile prevăzute de lege, procurorul este titularul acţiunii publice, iar nu persoana vătămată. Fiind singurul în drept, în conformitate cu interesele generale ale societăţii, sa pună în mişcare acţiunea, procurorul este singurul în drept sa dinamizeze procesul penal prin folosirea căilor de atac.Faptul ca partea civilă şi partea responsabilă civilmente nu pot folosi căile de atac decât pe latura civilă a cauzei corespunde întru totul intereselor acestora, soluţionarea acţiunii penale nefiind lăsată în nici un sistem de drept penal la voinţa persoanei vătămate (cu excepţia infracţiunilor zise de invinuire privat-publică), ignorandu-se interesele generale ale societăţii.Totodată, Curtea constata ca ratiunile pe care se întemeiază interdicţia părţii civile de a ataca latura penală în cadrul procesului penal se regăsesc şi în legislaţia străină. Astfel, în dreptul belgian partea civilă nu poate urmări anularea unei achitari decât relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul de instrucţie penală belgiana). În dreptul german, chiar şi atunci când procurorul nu înţelege sa acţioneze, interesul legitim al părţii civile poate forta şi intervenţia, alăturată, a procurorului (Legea pentru protecţia victimei din 1987). În Italia acţiunea civilă poate privi numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedură penală italian).De asemenea, este unanim admis, în doctrina şi în jurisprudenta, ca nimic nu împiedica instanţa care soluţionează o cale de atac folosită de partea civilă şi de partea civilmente responsabilă sa examineze şi latura penală a cauzei, dacă modul cum a fost soluţionată aceasta determina soluţionarea laturii civile a cauzei.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care fac obiectul excepţiei de faţa Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000; Decizia nr. 139 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 19 octombrie 2000, şi Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Prin toate aceste decizii excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate a fost respinsă, iar soluţia, ca şi considerentele care au fundamentat-o, în toate aceste cazuri, îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, neexistand elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ASIROM" – S.A. – Sucursala judeteana Caraş-Severin din Resita în Dosarul nr. 1.636/P/2002 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina GeanguOPINIE SEPARATĂConsideram – spre deosebire de majoritatea membrilor Curţii – ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) şi art. 385^2 din Codul de procedură penală este intemeiata.În condiţiile în care soluţia adoptată în penal poate influenţa esenţial soluţionarea laturii civile (potrivit art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judeca acţiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovatiei acesteia"), a refuza părţii civile şi părţii responsabile civilmente dreptul de a antama fondul cauzei pe latura penală şi de a exercita căile legale de atac împotriva soluţiei acolo adoptate constituie o ingradire a liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie.Altfel spus, dacă este de necontestat ca partea civilă şi partea civilmente responsabilă sunt titulare ale unor interese legitime în soluţionarea laturii civile, dacă este adevărat ca soluţia pe latura civilă este subsecventa, în măsura mai mare sau mai mica, celei adoptate pe latura penală, se poate afirma, cu suficienta indreptatire, ca cele doua părţi sunt legitim interesate şi de aceasta din urma şi, drept urmare, nerecunoasterea, în ceea ce le priveşte, a posibilităţii de a-şi susţine punctul de vedere cu privire la latura penală, în fond şi prin exercitarea căilor legale de atac, constituie o încălcare evidenta a accesului liber la justiţie, care presupune ca "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime".Întrucât, potrivit art. 21 alin. (2) din Constituţie, "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", orice argument prin care se tinde la legitimarea constituţională a unei reglementări cu caracter restrictiv în materie – de felul celor la care se apelează în considerentele deciziei – are o valoare discutabila.Dincolo şi independent de aceasta obiectie, argumentele aduse în sprijinul soluţiei cu care ne exprimam dezacordul, examinate în sine, sunt susceptibile de serioase rezerve.Astfel, recunoaşterea, şi în favoarea părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, a dreptului de a participa la soluţionarea laturii penale, în considerarea interesului legitim incontestabil pe care îl pot avea în soluţionarea într-un anumit mod a acesteia, nu înseamnă, asa cum se susţine în considerentele deciziei, lăsarea soluţionării acţiunii penale la voinţa persoanei vătămate, cu ignorarea intereselor generale ale societăţii, câtă vreme părţile în cauza ar urma sa beneficieze de respectivul drept, nu în exclusivitate, ci alături de inculpat şi de procuror.Nici faptul ca, potrivit aceloraşi considerente, "nimic nu împiedica instanţa care soluţionează o cale de atac folosită de partea civilă şi de partea civilmente responsabilă sa examineze şi latura penală a cauzei, dacă modul cum a fost soluţionată aceasta determina soluţionarea laturii civile a cauzei", nu este de natura sa confere legitimitate constituţională textelor legale deduse controlului.Într-adevăr, este de neconceput sa refuzi titularului unui interes legitim mijloacele legale de natura să-i permită să asigure apărarea acestuia, întrucât respectivul interes beneficiază, oricum, de protecţie, pe alte cai.În sfârşit, soluţia cu care ne exprimam dezacordul pune sub semnul unei nejustificate egalitati situaţia părţii vătămate care înţelege să-şi valorifice pretenţiile civile, în cadrul procesului penal, cu aceea a aceleiaşi părţi care îşi valorifica aceste pretenţii, printr-un proces de sine statator.Diligenta de care a dat dovada partea vătămată, în primul caz, nu-i este de nici un folos, de vreme ce, sub imperiul actualei reglementări, nu are posibilitatea de a pune concluzii şi a formula apărări, pe latura penală, soluţia acolo adoptată impunandu-i-se ca şi în situaţia în care ar fi înţeles să-şi valorifice pretenţiile civile, printr-un proces de sine statator, după soluţionarea definitivă a procesului penal.Pentru ratiunile înfăţişate, consideram ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) şi art. 385^2 din Codul de procedură penală era intemeiata.Judecător,Şerban Viorel Stanoiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește