DECIZIE nr. 260 din 25 septembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000, precum şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000, precum şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al Judecătoriei Zalau.La apelul nominal se prezintă avocatul Ioan Vlaic, în calitate de reprezentant al autorului excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând ca obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, cu referire la poziţia 22 din anexa la ordonanţa, şi ale art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000, respectiv poziţia 22 din anexa nr. 1 la aceasta ordonanţa. Se susţine ca aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu a existat un caz excepţional care să justifice adoptarea acestor ordonanţe. Totodată a fost incalcata şi dispoziţia constituţională a art. 72 alin. (3) lit. k), potrivit căreia regimul general al proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin lege organică. Autorul excepţiei mai arata ca prin ordonanţele criticate s-a dispus asupra bunurilor aparţinând proprietăţii publice, fără ca acestea sa fi fost trecute în domeniul privat.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind inadmisibila, deoarece excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată direct prin acţiune, ceea ce contravine, astfel cum Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenta sa, dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi celor prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 11 ianuarie 2001, Judecătoria Zalau a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000, precum şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al acelei instanţe.Prin acţiune s-a cerut Judecătoriei Zalau "sa dispună Biroului de publicitate imobiliară de pe lângă Judecătoria Zalau de a îndeplini obligaţia de a nu face – obligaţie ce consta în aceea de a nu înscrie în evidentele CF Zalau a vreunei cereri de intabulare a dreptului de proprietate, din partea Parohiei Reformate Zalau, asupra imobilului situat în municipiul Zalau, str. Corneliu Coposu nr. 15, ce are destinaţia lt; lt; Casa de Cultura municipala gt; gt;, imobil identificat în CF nr. 3056, 3539, nr. topo 421/a/1, 422/a, transcris în CF nr. 1, pentru următoarele motive: […]", invocandu-se şi "4. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000, şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000„.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 sunt neconstituţionale deoarece reglementările instituite prin aceste acte normative aparţin legii organice. Or, potrivit art. 114 alin. (1) din Constituţie Guvernul poate fi abilitat prin lege sa emita ordonanţe numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Totodată se arata de către autorul excepţiei ca „aceste ordonanţe de urgenţă se pot emite doar în situaţii excepţionale, ce presupun urgenta adoptării unor măsuri, ce în drept nu se poate retine”.Autorul excepţiei susţine în continuare ca reglementările Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 contravin dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, care prevăd ca „proprietatea publică aparţine statului”, iar „bunurile proprietate publică sunt inalienabile”, acestea putând fi date doar în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice sau putând fi concesionate ori închiriate.Judecătoria Zalau, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În legătură cu susţinerea potrivit căreia Guvernul nu ar putea emite ordonanţe de urgenţă în domeniul legii organice se apreciază ca dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, care reglementează condiţiile de emitere a ordonanţelor de urgenta, nu prevăd nici o limitare în ceea ce priveşte reglementarea prin ordonanţe de urgenţă. Referitor la motivul de neconstituţionalitate constând în încălcarea dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, care consacra caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, instanţa apreciază ca "restituirea către comunitatile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale a imobilelor care au trecut în proprietatea statului prin confiscare, constrângere, naţionalizare sau prin manopere dolosive reprezintă un demers legitim într-un stat de drept şi, finalmente, o consacrare practica a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora lt; lt;dreptul de proprietate este garantat gt; gt;". În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei cuprinse la art. 135 alin. (5) din Constituţie, potrivit căreia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile", instanţa apreciază, de asemenea, ca aceasta este aplicabilă "bunurilor deţinute în baza unui just titlu, iar nu în mod nelegal".În sfârşit, în legătură cu critica privind condiţiile în care au fost emise ordonanţele de urgenta stabilite la art. 114 alin. (4) din Constituţie, potrivit opiniei instanţei de judecată, "Caracterul declarat reparatoriu al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/2000 privind imobilele trecute abuziv în proprietatea statului în urma cu zeci de ani justifica […] urgenta".Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este inadmisibila, deoarece, astfel cum rezultă din obiectul cererii formulate de Primăria Municipiului Zalau, soluţionarea litigiului, care are ca obiect obligarea Biroului de publicitate imobiliară de pe lângă Judecătoria Zalau de a nu înscrie în favoarea paratei Parohia Reformata Zalau dreptul de proprietate asupra imobilului "Casa Municipala de Cultura Zalau", "nu depinde de dispoziţiile cuprinse în ordonanţele de urgenta ale Guvernului criticate ca neconstituţionale". Astfel, sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. În acest sens se face referire şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale, indicandu-se Decizia nr. 132/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, şi Decizia nr. 240/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2000.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 21/1997 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor evreiesti din România, respectiv a anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie 2000, precum şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000. Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000, conform dispoziţiilor cuprinse la art. 2, a modificat datele cuprinse la unele poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, între care şi cele privind poziţia nr. 22, ce se referă la imobilul din Zalau, Str. Republicii nr. 15, judeţul Salaj – Casa de cultura oraseneasca.Analizând actele normative ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea nu au nici o legătură cu Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 evocata de autorul excepţiei, care priveşte retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (bunuri ce nu sunt nominalizate în cuprinsul ordonanţei), în limita a zece imobile pentru fiecare cult religios şi conform unei proceduri instituite anume prin aceasta ordonanţa. Aceasta ordonanţa de urgenţă nu cuprinde nici o menţiune privind modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999. În consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 urmează să fie respinsă ca inadmisibila.Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, criticata pentru neconstituţionalitate, prevede la art. 1 restituirea imobilelor cuprinse în anexa, imobile care au aparţinut comunităţilor (organizaţii, culte religioase) cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi au fost trecute după anul 1940 în proprietatea statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naţionalizare sau manevre dolosive. În anexa care face parte integrantă din ordonanţa de urgenţă, la poziţia nr. 22 este prevăzut imobilul (teren şi construcţii) situat în Zalau, Str. Republicii nr. 16, judeţul Salaj, cu următoarele date: la coloana „Actul de proprietate” – „Extras C.F. nr. 773, nr. topo 917, 919”; la coloana „Titularul actual al dreptului de proprietate” „Statul român”; la coloana „Destinaţia iniţială a imobilului” „Casa de cultura reformata”; la coloana „Folosinţă actuala a imobilului” – „Casa de cultura oraseneasca”; la coloana „Actul în baza căruia imobilul a intrat în proprietatea statului” – „Legea nr. 10/1948, Încheierea nr. 78/1967″. Prin anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 datele de la poziţia nr. 22 a anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 83/1999 au fost modificate în sensul că adresa imobilului este „Zalau, Str. Republicii nr. 15, judeţul Salaj”, iar la coloana „Actul de proprietate” s-a trecut „Extras C.F. nr. 3056, 3539, nr. topo 421/a/1, 422/a, transcris în C.F. nr. 1”, toate celelalte date rămânând aceleaşi cu cele prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat dispoziţiile constituţionale ale art. 114 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", ale art. 114 alin. (4), care prevăd ca "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. […]", precum şi ale art. 135 alin. (5), care prevăd ca "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".Se susţine ca au fost incalcate dispoziţiile art. 135 alin. (5) din Constituţie, cu motivarea cuprinsă în formularea data prin cererea de chemare în judecata, în sensul că în anexele ordonanţelor criticate sunt înscrise imobile "care, conform Legii nr. 213/1998, constituie domeniul public al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”. Totodată se arata ca „domeniul reglementat prin aceste acte normative este rezervat, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, legii organice, şi nu Guvernului, căruia îi este interzis conform art. 114 alin. (1) din Constituţie sa emita ordonanţe în domeniile enumerate de art. 72 care fac obiectul legilor organice”. În sfârşit, un alt motiv de neconstituţionalitate este şi acela în sensul că „aceste ordonanţe de urgenţă se pot emite doar în situaţii excepţionale, ce presupun urgenta adoptării unor măsuri, ceea ce în drept nu se poate retine”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:În legătură cu critica referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora prin ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare se poate reglementa în domenii care nu fac obiectul legilor organice, Curtea constata ca aceasta dispoziţie nu este aplicabilă ordonanţelor de urgenta prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituţie. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). Pe de altă parte, Curtea observa ca obiectul ordonanţelor criticate pentru neconstituţionalitate priveşte restituirea unor bunuri imobile determinate care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, iar nu regimul general al proprietăţii, care, într-adevăr, conform art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, constituie exclusiv obiect al legii organice.Referitor la motivul de neconstituţionalitate care vizează încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, prin neîndeplinirea, în cazul ordonanţelor criticate, a condiţiilor privind existenta "cazului excepţional" şi a "urgenţei", Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 mai 2001, într-un alt dosar privind neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 ca „în Nota de fundamentare care însoţeşte ordonanţa caracterul de urgenta este justificat prin starea imobilelor la care ordonanţa se referă, care sunt fie lt; lt;într-o faza avansată de degradare gt; gt;, fie lt; lt;susceptibile de a fi privatizate gt; gt;, iar pe de altă parte se invoca obligaţiile asumate de România, printre care este şi cea a restituirii bunurilor comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale”.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate constând în încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (5) din Constituţie, care consacra caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, Curtea constata ca, potrivit menţiunii cuprinse în poziţia din anexa cu privire la care s-a declansat litigiul, bunul în cauza era proprietatea statului, fără a se preciza ca este proprietatea publică sau privată a acestuia. Totodată clarificarea aspectelor legate de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, în cazul restituirii către foştii proprietari, prin ordonanţa de urgenţă, a unor bunuri care au fost trecute în proprietatea statului după anul 1940, „prin măsuri de constrângere, confiscare, naţionalizare sau manevre dolosive”, este un atribut al Comisiei speciale de restituire, instituită potrivit dispoziţiilor art. 2 din ordonanţa. De asemenea, Curtea constata ca actul reparatoriu al restituirii către foştii proprietari a bunurilor lor care, potrivit ordonanţei în cauza (cu putere de lege), au fost trecute în proprietatea statului după anul 1940 „prin măsuri de constrângere, confiscare, naţionalizare sau manevre dolosive” nu poate fi asimilat actelor de înstrăinare. De altfel, în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, orice act obişnuit de înstrăinare (vânzare, schimb etc.) este posibil, chiar în cazul unui bun proprietate publică, dacă bunul este trecut, cu respectarea prealabilă a condiţiilor prevăzute la art. 10 din lege, din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestuia. În cazul bunurilor proprietate publică a statului aceasta operaţiune se realizează prin hotărâre a Guvernului (act inferior legii şi ordonanţei emise de Guvern).Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al Judecătoriei Zalau.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 101/2000, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește